X

Noi suntem Rusia

Alin Bratu

Am avut 45 de ani de comunism. Trăim aproape 30 de ani de democrație. Deși balanța timpului începe să se echilibreze, noi trăim de fapt tot acolo. Iar ce vine după noi primește exact aceeași educație.

O scurtă demonstrație, într-o carte în care o scriitoare americană a strâns munca de 40 de ani de reportaje în Fosta Uniune Sovietică și mai târziu în Rusia. Pentru un american e șocant. Pentru noi e normalitate. Noi suntem Rusia.

 

Sănătate.

”În ultimele două decenii, sistemul de sănătate s-a îmbunătățit semnificativ, dar încă este mizerabil: este un amestec de neînțeles de îngrijire gratuită, așa cum a fost promisă de guvern, plăți la negru, cote și corupție”.

 

Educație preuniversitară.

”Școlile se chinuie să păstreze profesorii buni, chiar și cele mai bune dintre ele. Salariul pentru profesorii debutanți a fost mărit în 2013 cu multă publicitate, până la echivalentul de 500 de dolari pe lună, dar, până în 2014, odată cu scăderea valorii rublei, această remunerație și puterea ei de cumpărare a ajuns la 250 de dolari. Salariile de top nu sunt mult mai mari. Profesorii trebuie să găsească încă o slujbă sau să dea multe ore de meditații, ca să câștige un salariu din care să poată trăi”.

 

Învățământul superior.

”Educația superioară, cândva gratuită pentru toți este gratuită, acum pentru tot mai puțini. Universitățile au un sistem complicat prin care se acceptă atât studenți pentru care primesc fonduri de la stat, cât și studenți care trebuie să-și plătească singuri cursurile. (…) Introducerea taxelor universitare a creat un nou tip de studenți, are cred că pot face tot ce-și doresc și că profesorii le sunt datori. Aceștia par să aibă sprijinul directorilor care iau des mită pentru a accepta studenți cu plată, apoi le spun profesorilor să facă tot ce este necesar pentru a ține ”vacile de muls”, chiar dacă asta înseamnă să tolereze studenții care pică în mod repetat examenele și copiază. Deloc surprinzător, profesorii spun că nivelul educației superioare scade. Câțiva americani care au predat în Celeabinsk au fost șocați de răspândirea copiatului fățiș, fără rușine”.

 

Biserica.

”Constituția Rusă din 1993 declară că există o separație între Biserică și Stat și că toate asociațiile religioase sunt egale în fața legii. Dar, de-a lungul timpului, Kremlinul și parlamentarii au tratat preferențial, în mod ilegal cele patru religii tradiționale ale țării – islamismul, iudaismul, budismul și ortodoxismul. Biserica Ortodoxă a luptat pentru diferite avantaje pe care le-a obținut. A făcut avere când i s-a permis, pentru o scurtă perioadă, să vândă țigări scutite de taxe și să importe 10% din tutunul din Rusia”.

”Conform sondajelor, două treimi dintre cetățenii de etnie rusă se declară ortodocși, chiar dacă mulți dintre ei spun că nu cred în Dumnezeu. Botezul și purtarea crucilor sunt obiceiuri populare. În același timp, am observat, la câteva botezuri la care am participat că oamenii prezenți înțelegeau puțin sau chiar deloc dogmele Bisericii și erau acolo din cauza tradiției, a patriotismului sau a misticismului primitiv”.

”Feofan (n.r. Arhiepiscopul ortodox al regiunii Celeabinsk) a făcut presiuni ca în toate școlile regionale să se predea un curs de istorie și cultură ortodoxă. Alte confesiuni nu primesc o atenție asemănătoare”.

 

Libertatea de exprimare.

”În ciuda controlului asupra mass-mediei, guvernul nu este mulțumit. Se discută tot timpul pe culoarele puterii despre un presupus exces de știri negative, care distrug imaginea țării. Unii membri au parlamentului critică până și posturile de televiziune de stat supuse lor, plângându-se că mai degrabă ar prezenta accidente de mașini decât deschiderea de noi fabrici. Dacă s-ar face pe plac politicienilor, rușii s-ar întoarce la știrile vesele din Uniunea Sovietică”.

Sursa: Anne Garrels, ”Țara lui Putin, o călătorie în Rusia reală”, Editura RAO, 2016.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    Sa nu exageram, la puterea bisericii și libertatea de exprimare stam muuult mai bine decât Rusia. Voi n-ați exista în Rusia cu articolele astea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact