Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
6°C

Primii 29 de km de autostradă recepționați anul acesta. Alți 27 de km ar mai putea fi deschiși circulației

Primii 29 de km de autostradă recepționați anul acesta. Alți 27 de km ar mai putea fi deschiși circulației

Două dintre cele patru loturi ale autostrăzii Sebeș – Turda, care leagă alte două tronsoane de autostradă (Sibiu – Deva și, respectiv, Câmpia Turzii – Gilău), au fost recepționate luni după-amiaza de reprezentanții Companiei naționale de administrare a infrastructurii rutiere.

29 de km este lungimea totală a celor două loturi recepționate luni după-amiaza, parte a autostrăzii A10. “În această seară se va circula pe 29 de km din Autostrada Sebeș – Turda. Loturile 3 și 4 au fost recepționate astăzi. Comisia de recepție la terminarea lucrărilor a inspectat și analizat lucrările executate în cadrul acestor două loturi. Comisia a admis realizarea Recepției și a fost semnat Procesul Verbal de Recepție la terminarea lucrărilor“, se arată într-un comunicat al CNAIR, transmis redacției Turnul Sfatului.

Cele două loturi pe care circulația va fi deschisă luni seara sunt situate înspre Turda, “urcarea“ pe autostradă urmând a se realiza prin intermediul nodului de la Aiud. “Lotul 3 al autostrăzii Sebeș – Turda, km 41+250 – km 53+700, între localitățile Aiud – Mirăslău are o lungime de 12,45 km și a fost construit de Antreprenorul Asocierea Tirrena Scavi SpA - Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA. Valoarea contractului aferentă lotului 3 este de 420.511.921,44 lei fără TVA. Lotul 4 al autostrăzii Sebeș – Turda, km 53+700 – km 70+000, între localitățile Mirăslău – Turda are o lungime de 16,30 km și a fost construit de Antreprenorul Asocierea S.C. PORR Construct S.R.L. - PORR Bau GmbH. Valoarea contractului pentru lotul 4 este de 470.004.894,83 lei fără TVA“, detaliază reprezentanții CNAIR.

Autostrada Sebeș – Turda este proiectată să aibă o lungime totală de 70 de km. Primele două loturi au stadii de realizare sub 50%. Banii pentru întreaga autostradă provin din fonduri europene nerambursabile, valoarea proiectului fiind estimată la aproape două miliarde de lei, cu tot cu TVA.

Care “cioturi“ ar mai putea fi recepționate anul acesta

Cei 29 de km de autostradă deschiși în cursul zilei de luni au fost finalizați de aproximativ șase luni. De atunci, reprezentanții CNAIR au cerut remedierea unor deficiențe constatate în urma recepției de la terminarea lucrărilor.

Anul acesta, însă, estimările oficiale, dar și din partea asociațiilor care monitorizează lucrările publice, prevăd că vor mai fi date în folosință alți aproximativ 27,5 km de autostradă. Doar că acești kilometri sunt împărțiți în nu mai puțin de patru “cioturi“.

Spre exemplu, pe A1 (București – Sibiu – Nădlac) este preconizată deschiderea circulației pe un ciot de aproximativ 4 km, în zona localității Magina (dincolo de Deva).

Pe A3 (Autostrada Transilvania, București - Borș) ar mai trebui finalizate anul acesta lucrările pe alți aproape 14 km, împărțiți pe două loturi (Ungheni – Ogra, respectiv Ogra – Iernut). Tot pe această autostradă se așteaptă în toamnă finalizarea lucrărilor la podul de la Gilău (pod de aproape 800 de metri, situat capătul dinspre Cluj Napoca al autostrăzii). După acest pod mai există 8,7 km de autostradă finalizată, dar care – în lipsa podului – nu poate fi dată în folosință.

Sursa foto: captură filmare Asociația Pro Infrastructură

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

...

Acum 5 ani

Pana reusesc sa faca aceste mini-tronsoane se prapadesc cele care sunt deja gata si stau degeaba. La noi autostrazile se fac greu, cu bani multi si incep sa se crape din primul an sau chiar inainte sa fie receptionate. De zici ca noi avem cel mai dificil teren pentru constructii din toata Europa. Doar noi avem alunecari de teren ce nu puteau fi prevazute. Politicienii de toate culorile nu vad in infrastructura rutiera decat prilejul de a se afisa la taierea panglicii pentru a intra in ochii electoratului. Cui ii pasa cu adevarat ca Romania pierde tot mai mult in fiecare an din lipsa de infrastructura rutiera/cale ferata?
Raspunde

ss

Acum 5 ani

nu se circula pe toti 29...doar aprox 25...restul sunt muzeu pana la finalizarea lotului 2 ( lot aproape abandonat ....pe un lot care are o lungime cat cele 2 inaugurate astazi )
Raspunde

mmm

Acum 5 ani

o mica harta era cat un articol de 1000 de cuvinte... oare nu se ocupa nimeni de gropile aflate pe banda unu de la coordonatele 45.821278, 24.077043, am mers de doua ori pe acolo venind de la ocna sibiului prima data printre ele, a doua oara admirand suspensiile bietelor camioane care treceau pe acolo eu fiind pe banda doi
Raspunde

ToTo

Acum 5 ani

iuppy, tăiem pamblica!!!!
Raspunde

Pop

Acum 5 ani

Jalnici ... diletanti ... amatori platiti regeste pentru a ocupa ultimul loc din Europa !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus