Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Statul a început o anchetă în minister şi la ANAF în cazul casei familiei Iohannis

Statul a început o anchetă în minister şi la ANAF în cazul casei familiei Iohannis

Ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, a declarat, duminică seara, că a dispus verificări la instituţiile din subordine şi la nivelul ANAF pentru a verifica modul în care a fost pusă în aplicare legea în cazul casei familiei Iohannis.

”Am dispus o verificare pe care am întreprins-o la nivelul ministerului şi la nivelul ANAF-ului pentru a vedea, în trecut, cum s-au petrecut lucrurile şi de ce, nu ştiu, dacă au fost şi alte variante, de ce nu s-au urmat pentru a pune în aplicare legea. Şi a doua acţiune pe care am întreprins-o a fost că am cerut Ministerului Justiţiei să verifice acea activitate a notarului de la Sibiu”, a declarat la Antena 3 Eugen Teodorovici, întrebat de demersurile referitoare la casa familiei preşedintelui Klaus Iohannis.
El a mai spus că cele două măsuri ar fi putut fi dispuse de mai mulţi ani.

”Uitaţi-vă că sunt deja două acţiuni care puteau fi, de mulţi ani de zile, parcurse şi anume acea scrisoare către Cartea Funciară, acea solicitare către Ministerul de Justiţie pentru a verifica modul în care acel notar a acţionat în 2016”, a adăugat Teodorovici.

El a mai spus că ar fi indicat ca notarul de la Sibiu ar face demersurile ca statul român să redevină proprietarul imobilului.

”Cred c-ar fi cea mai bună variantă (...) dacă un notar, cel de la Sibiu, ar pune, ar face demersurile pentru a face înscrisurile în Cartea Funciară, statul devine proprietar, ca să închidem, adică şi pe această cale, şi închidem această discuţie”, a mai precizat ministrul de Finanţe.
Eugen Teodorovici a mai precizat, de asemenea, că aministia fiscală nu i s-ar aplica preşedintelui Klaus Iohannis.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

10 comentarii

Till Eulenspiegel

Acum 5 ani

in 19.01.2015(http://www.presidency.ro/files/declaratii/IOHANNIS_KLAUS-WERNER/DA/IOHANNIS_KLAUS-WERNER_DA_2015_01.pdf) dl Presedinte declara 114066x2 bistari obtinuti,legal fireste,din inchirieri.In03.06.2015(http://www.presidency.ro/files/declaratii/IOHANNIS_KLAUS-WERNER/DA/IOHANNIS_KLAUS-WERNER_DA_2015_06.pdf) declara doar 69985x2 marafeti incasati.Se aduna,se scad,se face media?Oricum 2017 a fost un an prost(http://www.presidency.ro/files/declaratii/IOHANNIS_KLAUS-WERNER/DA/IOHANNIS_KLAUS-WERNER_DA_2017_06.pdf),mult mai prost,deprimant chiar, decit 2016(http://www.presidency.ro/files/declaratii/IOHANNIS_KLAUS-WERNER/DA/IOHANNIS_KLAUS-WERNER_DA_2016_06.pdf).Pare a se zari o luminita in 2018(http://www.presidency.ro/files/declaratii/IOHANNIS_%20KLAUS-WERNER/DA/IOHANNIS_%20KLAUS-WERNER_DA_2018_6_2547.pdf) da' tot gravida-i situatia!FOAME CLARA !! PS:Daca gaseste cineva declaratiile de avere(obligatorii cf legii) din vremea primariatului(2000-2014) e tare!
Raspunde

Ina

Acum 5 ani

Cateva dintre ele: http://declaratii.integritate.eu/
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 5 ani

Acum 20 de ani am ales(la sfatul magarului) sa lucrez la Stat.Acum 10 ani am decis(magarul meu era exasperat de ineptiile sistemului) sa nu mai lucrez la Stat.Am verificat azi:declaratiile mele de interese si avere sunt publicate,cf legii,pe ste-ul institutiei la care am lucrat(pe bune, nu cu functii de conducere sau numit de vre-un partid).Ale unui ''guppy'' pot fi gasite usor...cu ''bibanii'' pare a fi mai greu!
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 5 ani

WK(nu KWI ca sa evitam orice confuzie!) a fost un fraier: a cumparat scump si a vindut ieftin.Probabil acum face foame.
Raspunde

Pety

Acum 5 ani

Verificări si la direcția fiscala Sibiu
Raspunde

stan

Acum 5 ani

notarul sa faca???? Notarul a facut, ce nu-i clar!???
Raspunde

lol

Acum 5 ani

Un notar face ce-i cere clientul daca cerinta lui respecta legea.Acu sa intelg ca presam notarul sa retraga inscrisul din Cf ca sa ia statul casa inapoi...desi mostenitorii fostului proprietar se judeca ptr a dovedi adevarul Pai sa faca draknea procedura de nationalizare a caselor....sigur mai gaseste un comunist batran sa-i spuna cum se face!
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 5 ani

Daca ar avea toate nr. de inregistrare...Sa dai tu ditamai spatiul in 2008 unei banci cu putin peste 16000 lei/an cind incasezi 40000 ca primar iar sotia zero lei zero bani mi se pare de o generozitate inegalabila.Noroc cu casa de pe Somesului.Intre 18.04.2008 si 15.06.2008 i-au ''disparut'' 50000 din cont.Pare o suma mica da-i mai mult de salarul anual al primarului.Hmm.
Raspunde

zzz

Acum 5 ani

este degradant cum in anul 2018 un clubber intarziat asmute insitutiile statului ca sa "verifice" cazul PARTICULAR al unui cetatean roman, fie el si presedinte. imbecilii astia fac mai multe puncte in fata lui dinti de grebla daca se ocupa picatura cu picatura de cazuri particulare (si, din greseala, inamici ai sobolanului) decat daca lucreaza pentru a face legi si reguli care sa foloseasca IN GENERAL tuturor cetatenilor. dormi linistit, PSD lucreza pentru tine!
Raspunde

Miami

Acum 5 ani

Casa din Florida...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus