X
ochi scosi talmaciu reabilitare centru

Caz extrem la Sibiu: Bărbat cu ambii ochi scoși. Cum s-a petrecut incidentul

O altercație care a degenerat într-o mutilare a avut loc ieri dimineață la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuro psihiatrică din Tălmaciu, un pacient având ochii scoși.

ACTUALIZARE 19:00. 

„În jurul orei 10:00 am fost anunțată de asistenta medicală de servici că s-a întâmplat ceva în pavilionul I. m-am dus în secție și am văzut beneficiarul agresor ținut de mână de infirmierul de servici, iar beneficiarul agresat era întins pe pat, iar asistenta medicală îi acorda primul ajutor. Între timp sunase și la salvare. Am întrebat doi infirmieri și un îngrijitor ce s-a întâmplat și mi-au povestit că agresorul era în criză de agitație psiho-motorie. A rupt perdelele din spațiul comun de recreere, infirmiera a încercat să îl liniștească, acesta însă reușind să se smulgă din mâna ei, a lovit-o și s-a năpustit asupra beneficiarului agresat, mușcându-l de gât și apoi s-a întâmplat ce știți. Nu știm ca cei doi să fi avut ceva altercații înainte. Agresorul este venit la noi de trei ani, iar cel agresat este de copil crescut aici”, Bianca Bobeică, directorul Centrului de Reabilitare și Recuperare Neuro psihiatrică din Tălmaciu.

Directoarea spune că, din păcate, atunci când beneficiarii au astfel de ieșiri comportamentale, pot face foarte puțin să îi calmeze.

„În afară de tratamentul pe care îl au prescris de medicii specialiști, în situații de agitație și crize majore, noi chemăm ambulanța și poliția și îi ducem la Spitalul de Psihiatrie, apoi se reîntorc la noi. Nu știu dacă am fi putut să anticipăm un asemenea caz, pentru că bolnavii psihici sunt imprevizibili. Din păcate, în afară de a cere Consiliului Județean să ne suplimenteze numărul de infirmieri, nu prea avem ce să facem”

Centrul dispune la momentul actual de un număr de 37 de infirmiere, care sunt repartizate la aproximativ 130 de beneficiari.

ACTUALIZARE 18:10. În urma anchetei demarată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu și cea internă demarată de directorul centrului de recuperare și reabilitare din Tălmaciu, specialiștii au constatat că agresorul, diagnosticat cu retard mintal ușor cu tulburări de comportament și elemente psihotice, reprezintă un pericol major atât pentru ceilalți beneficiari cât și pentru angajații centrului, aceștia din urmă fiind puși în imposibilitatea de a evita incidentul din cauza repeziciunii cu care a acționat bolnavul psihic, anunță DGASPC Sibiu.

„Beneficiarul, diagnosticat cu retard mintal profund cu tulburări majore de comportament (agresivitate, ingerare de obiecte-haine, iarbă, papers etc), iar Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Tălmaciu nu este adaptat nevoilor actuale ale acestuia”, relatează sursa citată.

Comisia propune mutarea beneficiarului într-o instituție adaptată handicapului (Spitalul de Psihiatrie Sibiu).

ochi scosi talmaciu reabilitare centru

ACTUALIZARE 11:40. Reprezentanții Poliției anunță că în urma evenimentelor de luni după-amiaza au în lucru un dosar penal.

„La data de 30 iulie 2018, în jurul orelor 13:00, la dispeceratul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu a fost înregistrat un apel 112 prin care am fost solicitați la o unitate medicală de pe raza localității Tălmaciu pentru a aplana o stare conflictuală iscată între doi pacienți internați. Respectiv, doi bărbați în vârstă de 36 și 21 ani care în urma agresiunii au fost transportați la Spitalul Clinic de Urgență Sibiu, și respectiv Spitalul de Psihiatrie “Gheorghe Preda” Sibiu. În cauză s-a deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «vătămare corporală» sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig“, informează IPJ Sibiu.

ACTUALIZARE 11:20 Medicii din cadrul Spitalului județean Sibiu spun că bărbatul adus de Ambulanță pentru a fi tratat are nevoie de sedare permanentă.

„Un pacient în vârstă de 32 de ani, a fost adus de către SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu, de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrica Tălmaciu, în urma umeri agresiuni soldată cu avulsia (smulgerea globilor oculari). Pacientul a fost preluat de medici, i s-a realizat toaletarea plăgii și hemostază (oprirea hemoragiei) precum și sutura conjunctivei. În urma agresiunii suferite, bărbatul și-a pierdut definitiv ambii globi oculari. I s-a efectuat și un examen CT cranian, nu prezintă alte plăgi și din punct de vedere biologic este stabil. În momentul de față pacientul se află internat în cadrul Secției Clinice Anestezie Terapie Intensivă pentru tratament și supraveghere de specialitate.  Bărbatul necesită sedare permanentă în condițiile în care este foarte agitat fiind pacient cu probleme psihice”, se arată într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.

Reprezentanții serviciului Județean de Ambulanță Sibiu au anunțat marți dimineață cazul.

”Ieri am avut o solicitare de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuro psihiatrică din Tălmaciu pentru un pacient de 32 de ani care a fost agresat și i-au fost scoși ambii ochi și mușcat de gât de un alt pacient”, au explicat medicii de pe ambulanță.

Pacientul a fost transportat la spital în stare de soc. Din câte se pare  globii oculari au fost predati personalului de pe ambulanță într-o pungă.

Vom reveni cu amănunte!

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact