X
formusik

Cei 13 care înveselesc centrul Sibiului VIDEO

De e vreme frumoasă, se rânduiesc în fața Casei Artelor. De plouă, se adăpostesc sub arcade. De unde, de mai bine de cinci ani, vară de vară, cântă pentru turiștii și sibienii care vizitează centrul Sibiului: muzică simfonică, jazz, muzică de film. Oamenii se opresc, uneori dansează, filmează și aplaudă după fiecare piesă. Cei care cântă sunt membrii orchestrei Formusik, formată numai din profesioniști.

Ideea unor concerte sezoniere în aer liber în centrul Sibiului îi aparține lui Viorel Mailat, dirijorul Formusik. Are 72 de ani și de 20 de ani a ieșit la pensie, de la Filarmonica de Stat din Sibiu, unde a fost solist la corn, dar a și dirijat. În urmă cu mai mulți ani a lucrat și în Italia, alături de o orchestră cu 120 de instrumentiști. “Era o nebunie. Eram în zona Napoli, iar acolo în fiecare zi câte un sat sărbătorește un sfânt. Așa că noi cântam în fiecare zi, de la opt seara până la trei noaptea, uneori. Și muzică de operă, cu soliști, muzică simfonică. Și de la acea experiență am rămas eu cu ideea de a face așa ceva și la Sibiu. Iar oamenii de aici au fost plăcut surprinși de primele noastre concerte, așa că am zis să continuăm“, amintește Viorel Mailat.

Proiectul unor concerte sezoniere în centrul orașului a început să prindă contur în urma unor colaborări mai vechi reprezentanții FDGR, care au pus orchestrei la dispoziție un spațiu pentru repetiții. “Așa a fost înțelegerea între noi și Forumului German, cu care colaborăm. Încă era domnul Iohannis președinte la Forum, ne aveam foarte bine. La început am făcut muzică de cameră cu orchestra Filarmonicii, apoi am ajuns să facem și astfel de concerte. Primăria, mai apoi, a încheiat cu noi un contract și susținem câte 18 concerte pe parcursul verii. Cântăm și în parcul Sub Arini. Suntem, de fapt, împărțiți în două orchestre. Cea care cântă în parc este a pensionarilor, iar aici, în centru, vin cei mai tineri. Dar facem și cu schimbul“, spune Viorel Mailat.

formusik 3

“Un aer boem“

“Hai, 66“, rostește scurt Viorel Mailat către cei 12 instrumentiști din fața sa. Își pregătesc partiturile, iar turiștii adunați în fața lor ridică, în majoritate, telefoanele mobile pentru a începe să filmeze. “E minunat. Vin de mai mulți ani la Sibiu, dar e pentru prima dată când am prins și orchestra aici și am zis să vedem despre ce e vorba. Mi se pare că dă un aer occidental, boem, Sibiului. Să te plimbi pe muzică… e ceva“, zâmbește Maria Handră, din Zalău, una din spectatoarele concertului.

formusik 2

Cel mult două ore durează un concert al celor de la Formusik în centrul orașului, cu începere din jurul orei 18:00. “Muzică simfonică, jazz, ușoară, de film… din toate genurile muzicale cântăm. Se pretează pentru culoarea orchestrei și poate cânta orice. Toți membrii orchestrei sunt profesioniști, de aceea putem susține un astfel de repertoriu. E plăcut, așa că nici nu îți dai seama cu trece timpul. Băieții cu care lucrez deja înțeleg foarte bine ceea ce vreau eu și totul funcționează ca între prieteni“, susține Viorel Mailat.

Orchestra Formusik mai cântă și la Mediaș, Sebeș, Alba-Iulia, iar la Cisnădie au stagiune permanentă pe timp de vară.

“Cu fanfara, e altă treabă“

Percuționistul celor de la Formusik este Lucian Fabro, cunoscut pentru colaborările sale cu Prefix 924, Riff sau Sonic. Acum cântă și cu trupa de rock Electric Band, trupă care colaborează și cu Teatrul Național “Radu Stanca“ în cadrul producției Faust. “Eu cânt cu trupa de rock, într-un club, unde locurile sunt limitate. Aici, la fanfară, e altă treabă, avem clarinete, saxofon, tubă, trompete, trombon, e ca un fel de big-band. Alt public poți avea aici“, spune Lucian Fabrio, aplaudându-și colegii din Filarmonică sau din cadrul orchestrei Academiei Forțelor Terestre din Sibiu.

De obicei, turiștii opresc pentru una-două piese. “Chiar dacă timpul nu e favorabil, cum a fost azi, melodiile te bine-dispun, iar turiștii care se plimbă, se opresc pentru o piesă – două, aplaudă… atmosfera e nemaipomenită“, descrie Lucian Fabro.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact