Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Legea hărţuirii stradale a fost promulgată

Legea hărţuirii stradale a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de promulgare a modificărilor aduse Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, potrivit cărora hărţuirea, hărţuirea sexuală şi cea psihologică vor fi interzise atât în spaţiile publice, cât şi în privat.

Prin modificările promulgate de şeful statului, hărţuirea, hărţuirea sexuală şi cea psihologică sunt interzise atât în spaţiile publice, cât şi în privat.

„Este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat”, scrie în propunerea legislativă promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit unui comunicat de presă al Oanei Bîzgan, iniţiatoarea propunerii, hărţuirea din spaţii publice afectează un număr foarte mare de fete şi femei din România, respectiv opt din zece românce spun că nu se simt în siguranţă când merg pe stradă noaptea, iar patru din zece nu se simt în siguranţă nici în timpul zilei, în timp ce şapte din zece femei din România nu se aşteaptă ca vreo altă persoană să intervină dacă sunt hărţuite pe stradă.

„Sper ca aceste lucruri să se schimbe odată cu intrarea în vigoare a acestei legi. Zi de zi, femeile din România sunt agresate şi umilite prin hărţuire – sub toate formele sale – inclusiv în şcoli şi universităţi, la locul de muncă, pe stradă, în transportul în comun şi în instituţii publice. De cele mai multe ori, hărţuitorii nu se opresc doar la abuzuri verbale sau gesturi. Hărţuirea nesancţionată poate duce la forme grave de violenţă, iar acest lucru nu mai poate fi tolerat”, a declarat deputatul independent Oana Bîzgan, citată de Mediafax.

Potrivit comunicatului, propunerea legislativă iniţiată de Oana Bîzgan va rezolva două necesităţi majore ale cadrului legislativ actual: interzicerea tuturor formelor de hărţuire ce nu intră sub spectrul legii penale sau al relaţiilor de muncă, precum şi sancţionarea lor.

Iniţiatoarea mai precizează că orice contravenţie menţionată în propunerea legislativă nu va înlătura eventualul caracter penal al faptelor. Legea va fi aplicată de către ofiţerii, subofiţerii şi agenţii din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum şi de către poliţiştii locali.

„Odată cu interzicerea expresă a hărţuirii inclusiv în spaţiul public, hărţuitorii se vor gândi de două ori înainte, ştiind care sunt riscurile – scopul este unul preventiv. Am făcut primul pas, dar hărţuirea este un fenomen complex - lucrez la alte iniţiative legate de acest subiect, inclusiv unele educative”, a declarat iniţiatoarea proiectului.

​Proiectul de lege a trecut de Parlament, pe 10 iulie, cu 214 voturi pentru, 8 împotrivă, 10 abţineri, iar 3 deputaţi nu au votat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus