Joi,
18.04.2024
Light Intensity Drizzle
Acum
6°C

Turcan acuză: Ministrul ”Pamblică” își răsplătește susținătorii

Turcan acuză: Ministrul ”Pamblică” își răsplătește susținătorii

Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, atrage atenția că la rectificarea bugetară anunțată de premierul Viorica Dăncilă, ministrul Educației, Valentin Popa și-a răsplătit o parte din susținători. ”Vrei să primești bani, semnează pentru cel mai incompetent ministru al Educației! Așa se traduce mesajul transmis de Guvernul Dăncilă - Dragnea, după ce la rectificarea bugetară, anunțată de premier, trei universități au primit bani pentru investiții. Evident că aceste universități sunt printre cele care au semnat pentru susținerea lui Valentin Popa în funcția de ministru al Educației”, a scris Turcan pe pagina sa de Facebook.

Universitatea Politehnică București, Universitatea Valahia din Târgoviște și Universitatea din Pitești sunt cele trei instituții de învățământ superior care vor primi finanțare pentru investiții la rectificarea bugetară. ”În timp ce ministrul Justiției pregătește eliberarea infractorilor, ministrul Apărării face gafe care pot pune în pericol securitatea națională, ministrul ”pamblică” al Educației ține să-și răsplătească cu bani publici susținătorii, inclusiv pe admirabila doamna Ecaterina Andronescu care simulează, de ani de zile, disidența în PSD”, a mai spus Turcan.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Cl. Anul politic

Acum 5 ani

Pamblică se pare că e un moldovenism. Cei veniți de la Botoșani (via Moscova Univ.) ar trebui să știe asta. Cu fondurile, cam așa e. Dar așa era, din păcate, și în vremea pedelacilor de la care unii au dat bir cu fugiții. Băsescu i-a dat un buget destul de mare Elenei Udrea - cu care Raluca Turcan nu mai vrea să aibă de-a face, că nu dă bine !
Raspunde

dancp2

Acum 5 ani

turcan von botsheni o facea pe costaricana nuti mare om politic killbill,ati uitat? turcan cu nuti (si alti pdlei de frunte)taiau pensii/salarii,cresteau TVA la 24%,inchideau scoli si spitale! ati uitat?acum pdlista e pnlista!!!!!!!!!!!!!!!!! nu uitati!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus