Pentru că aproape 400 de tone de deșeuri de plastic și metal, precolectate de sibieni, sunt refuzate lunar de la sortare și redirecționate direct către groapa de gunoi, autoritățile au luat decizia de a depozita temporar aceste deșeuri. Și de a încerca să le vândă ”la vrac”.
Situația deșeurilor de plastic și metal refuzate de la sortare de către cei de către cei de la Bratner, operatorii stației de sortare, durează de la jumătatea lunii mai anul acesta. În baza unei prevederi contractuale potrivit căreia, la intrarea în stației, deșeurile reciclabile sunt supuse unei inspecții vizuale, cei de la Brantner refuză prelucrarea cantităților colectate de Soma din pubelele galbene amplasate în Sibiu și celelalte 20 de localități învecinate unde, din 2016, a fost implementat sistemul de colectare selectivă. Odată refuzate, mașinile erau redirecționate către groapa de gunoi de la Cristian, fapt care contravine și legislației (care interzice depozitarea deșeurilor sortate la gropile de gunoi), dar și generează pierderi sistemului. Pierderile sunt generate de faptul că – odată sortate – deșeurile sunt valorificate, iar sumele pot ajunge până la 1.500 de lei pe tonă. Acești bani se reîntorc în bugetele autorităților locale (administrate de primării), bugete din care este susținut sistemul de colectare selectivă și la care contribuie fiecare cetățean prin taxa de salubrizare. Din moment ce aceste deșeuri nu mai sunt prelucrate, ci refuzate și trimise la groapa de gunoi de la Cristian, în loc ca acestea să genereze venituri, generează doar cheltuieli, pentru depozitarea fiecărei tone de deșeu fiind perceput tariful de aproximativ 65 de lei pe tonă.
Trebuie precizat că deșeurile de plastic și metal refuzate de cei de la Brantner sunt doar cele precolectate în pubele, nu și cele precolectate în igluri. Aceste deșeuri din pubele sunt precolectate cu autospeciale (gunoiere) pentru care inspecția vizuală poate fi realizată doar prin intermediul unui mic orificiu, prin care – potrivit operatorilor – nu poate fi văzută o cantitate mai mare de 1% din cea aflată în autospecală. În opinia celor de la Soma, operatorul de colectare și transport al deșeurilor, o astfel de inspecție vizuală este irelevantă, având în vedere perspectiva redusă asupra cantităților preluate de la cetățeni. Situația este diferită în cazul deșeurilor din igluri, care sunt preluate de cei de la Soma cu un alt tip de autospeciale (remorci al căror interior este compartimentat). Aceste deșeuri de plastic și metal colectate din igluri sunt acceptate de cei de la Brantner.
Atât în contractul prin care Brantner a preluat stațiile de sortare și compostare, cât și în cel care reglementează modul de lucru între firma de transport și cea de sortare, este specificat un procent în baza căruia deșeurile pot fi redirecționat către groapa de gunoi. Practic, actele prevăd că dacă în deșeurile reciclabile cantitatea de deșeuri reziduale (nevalorificabile) depășește 30%, aceste deșeuri reciclabile compromise pot fi redirecționate direct către depozitul de la Cristian.
După interpretări
În mai, de când cei de la Brantner, au început să refuze deșeurile de plastic și metal din pubele, reprezentanții Soma apreciau că această decizie este una cel puțin una interpretabilă, având în vedere modul de inspecție care precedă refuzul. Autoritățile au anunțat că vor înființa o comisie care să verifice situația, iar între timp aproape 400 de tone de deșeuri de plastic și metal ajungeau, lunar, în groapa de la Cristian. Pentru a opri aceste pierderi, în zona industrială est, pe platforme amenajate de cei de la Soma, deșeurile refuzate sunt acum depozitate în vederea valorificării. ”Pentru a nu duce la groapa de gunoi deșeurile respective - deșeuri care sunt colectate cu o rigurozitate mai scăzută, ca să zic așa – s-a găsit varianta stocării temporare, până se vând, vrac, așa cum sunt. Banii din aceste valorificări, atâția câți sunt, se întorc la unitățile teritorial-administrative. De valorificat, se valorifică destul de greu, e destul de complicat cui să găsești să vinzi așa ceva”, arată Claudia Iordănescu, directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Eco Sibiu.Aproape 170 de tone de astfel de deșeuri au fost duse, până acum, pe platformele de depozitare temporară din Zona industrială est. De valorificat, însă, cantitățile vândute sunt mici – câteva zeci de tone, unei societăți din Bihor. ”Cel puțin, în loc să fie plătiți 65 de lei pentru fiecare tonă depozitată la Cristian, așa sunt încasați aproximativ 50 de lei pe tonă de la cei care le sortează”, explică reprezentanții depozitului temporar avantajul variante alese.
Precizare. “Deșeurile reciclabile neacceptate în stația de sortare Brantner nu au fost depozitate pe platforme în zona industrială vest a Sibiului. Informația este eronată și dezinformează cititorii. Aceste deșeuri au fost transportate într-un depozit autorizat pentru valorificarea acestora situat în comuna Șelimbăr, pe strada Gării“, transmit reprezentanții Primăriei Sibiu, ca urmare a publicării articolului. Facem precizarea că, în articolul inițial, a apărut că depozitul se află în zona industrială vest, din eroare de redactare.
Până când?
În acest moment, singurele deșeuri pe care cei de la Brantner le sortează la stația de la Șura Mică sunt cele de plastic și metal din igluri, cele de hârtie și carton și sticla. Deșeurile biodegradabile (cele precolectate în pubelele maro) sunt, de asemenea, refuzate, pe motiv că sibienii nu sortează în mod corect.În acest context, situația are o rezolvare, doar că una care poate fi implementată doar în decurs de câțiva ani. ”Dacă am fi avut o stație de tratare-mecanico-biologică, lucrurile ar fi stat altfel, deoarece am fi putut redirecționa aceste deșeuri către stația tratare, de unde ar putea fi valorificate pe componente”, arată Claudia Iordănescu, directoarea ADI Eco. Achiziționarea unei stații TMB va putea fi făcută doar după întocmirea unui nou plan județean de management al deșeurilor, act care așteaptă după normative ce ar trebui emise la nivel național.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: sura mica , colectare selectivă , Primăriei Sibiu , mase plastice , Claudia Iordănescu , deseuri , Dezvoltare Intercomunitară , Pentru Sibiu , Adi Eco Sibiu , Elite Dark Metal Evening , sortarea deșeurilor
Vizualizari: 4868
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Pastor marginas
Acum 1 oră
Ghita
Acum 1 oră
Sibianul
Acum 1 oră
Alta Persoana
Acum 1 oră
Văsălie Noroi