X
drum nou strand turnisor

VIDEO Asfaltul șoselei Alba Iulia, folosit pentru un nou drum, între Turnișor și Ștrand

Asfaltul rezultat în urma frezării șoselei Alba Iulia a fost folosit pentru pavarea unui drum nou care face legătura între cartierele Turnișor și Ștrand.

Asfaltul frezat de pe șoseaua Alba Iulia a început să fie așternut pe drumul de pământ care leagă Turnișorul de Ștrand, prin zona Câmpșor, de aproximativ două săptămâni. În acest moment, din lungimea de 1,1 km pe care o are respectivul nou drum (care nu are o denumire atribuită) a mai rămas o porțiune de aproximativ 20 de metri pe care resturile de asfalt trebuie așezate și compactate.
Strada a devenit tot mai circulată în ultima perioadă, având în vedere că aceasta oferă o alternativă șoselei Alba Iulia, aflată în lucrări de reparații în prezent. “Nu e asfaltul ideal, dar față de gropile de până acum e mult mai bine. Practic poți circula lejer, fără să îți mai fie teamă că îți rupi mașina după fiecare ploaie. La trecerea peste calea ferată ar mai trebui lucrat, în sensul că trebuie tăiate buruienile care îți obturează vizibilitatea“, apreciază Cosmin, unul din șoferii surprinși marți dimineața pe noul drum din Sibiu. Lucrările au fost executate de Terra Building, societatea sibiană contractată de Primăria Sibiu și pentru reparațiile șoselei Alba Iulia.

drum turnisor strand

Respectivul drum a devenit tot mai intens circulat în ultimii doi ani, ca alternativă la aglomerările de pe șoseaua Alba Iulia, generate după-amiaza, când angajații din Zona industrială vest se întorceau de la serviciu. Drumul era întreținut prin lucrări de scarificare, însă eficiența acestor lucrări s-a dovedit una de relativ scurtă durată.

O stradă “desenată“ de anul trecut

La mijlocul anului trecut, Primăria Sibiu a semnat un contract în valoare de 18.250 de lei, plus TVA, pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar construirii acestui nou drum, care să lege Ștrandul (prin strada Dimitrie Cantemir) de cartierul Turnișor (prin strada Rozmarinului) peste zona denumită Câmpșor. Termenul contractual de finalizare al studiului de fezabilitate a fost fixat la începutul lunii august 2017. Deocamdată, indicatorii tehnico-economici rezultați în urma întocmirii SF-ului nu au fost supuși votului consilierilor locali.

Viitoarea stradă care va lega Turnișorul de Ștrand traversează Câmpșorul, zonă inclusă în intravilanul orașului Sursa foto: Google Earth

Viitoarea stradă care va lega Turnișorul de Ștrand traversează Câmpșorul, zonă inclusă în intravilanul orașului Sursa foto: Google Earth

“Datorită poziției topografice a acestuia, drumul are o importanță redusă în ceea ce privește traficul rutier, dar având în vedere că până în prezent acesta nu a fost modernizat, precum și aspectul general foarte rău, s-a luat hotărârea modernizării acestuia. (…) Având în vedere necesitatea accesului mașinilor speciale și a mașinii de gunoi, este necesară dimensionarea structurii pentru trafic mediu cu rezistența acestuia la îngheț-dezgheț“, se arăta în caietul de sarcini al documentației pentru întocmirea SF-ului.

drum turnisor strand 2

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

20 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    de ce nu se avanseaza cu asfaltarea acestui drum ?

    e vreun dubiu ca numarul masinilor inregistrate in Sibiu a crescut exploziv si ca orice drum ca acesta nu va ramane nefolosit ?
    O fi bunicuta Fodor incompetenta si FDGR asijderea ?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    calin

    Hehe… un pic de razatura de asfalt nu strica. O precizare se impune: drumul exista de foarte multi ani, nu e nou si nici folosit de doi ani, cum reiese din articol. Este folosit de foarte multi ani de cei care cunosc zona si le permite masina.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ...

    Drumul respectiv va fi cu adevarat folositor pe termen lung daca va avea 2 benzi pe sens. Altfel in cativa ani cei care au terenurile acolo vor construi blocuri (in stil binecunoscut deja de “urbanism de cumetrie”) si drumul se va dovedi din nou prea mic. Incercati macar in al 12-lea ceas sa schimbati directia dezastruoasa pe care ati imprimat-o urbanismului sibian.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ...

      Grecia va demola 3.200 de clădiri construite ilegal după ce acestea au blocat potenţiale căi de salvare a oamenilor prinşi în incendiul de vegetaţie care a ucis zeci de persoane… (Reuters)

      Asteptam sa ajungem acolo, dragi urbanisti?

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    eu

    faceti un pod si o sosea buna pe aceste directii. dupa aia veti vedea 1000 de masini pe zi pe acolo. felicitari pentru pasul inainte

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Calator

    Astazi am stat blocati in autobuz la Metro 50 de minute. Apoi am luat-o pe jos pana la Teatru. Am ajuns in Vasile Aaron dupa mai bine de doua ore. Si ca mine sute de cetateni din diferite cartiere ale Sibiului. Pe caldura de la ora 16. Poate cineva de la Primaria Sibiu realizeaza ca cei care lucreaza in zona vest nu sunt batjocura nimanui. Cum s-a permis firmei Terra …… nu mai stiu cum sa blocheze Alba Iulia la o ora cu trafic maxim ? Nu va este rusine ??? Cum va permiteti sa batjocoriti astfel locuitorii orasului ????

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Radu

      Hai sa te linistesc. In München (1,5 milioane locuitori) s-a intimplat acelasi lucru. S-au trezit idiotii sa asfalteze in timpul saptamanii, la amiaza, o bucata de strada de pe inelul de centura interioara a Münchenului. Pe acolo se face intrarea in München de pe A 995, care colecteaza trafic de pe A99 si A8. Bineinteles ca asfaltul a fost ok pentru trafic abia a doua zi. Rezultatul: blocaj pe autostrada de intrare de multi kilometri, toate rutele alternative deasemenea blocate, ore intregi de stat mai mult decit mers etc. Asa am facut 6 km in aproape 3 ore.
      Au vuit ziarele si posturile de radio, mii se oameni nervosi si nemultumiti etc
      Puteau f bine sa faca sambata sau duminica, dar….
      Crezi ca a interesat pe cineva?? I-a durut in pix pe toti, atit pe Primaria din München, pe firma care a executat lucrarea, etc I-a durut in pix, ca blocheaza complet orasul in partea de sud cu zeci de mii de masini ale celor care se intorc de la serviciu dupa masa la ora de varf , plus traficul de tranzit.

      ASA ca …. ce pretentii sa ai de la un amarit de tirg numit Sibiu, dk in ditamai metropola München s-a intimplat la fel.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Radu

      Sa-ti mai zic una. Tot München, iesirea din oras in sud pe A 995, s-au apucat idiotii sa traseze marcaje dimineata la 7 cind este trafic mare, fiind ora de mers la serviciu. Bineinteles ca blocaje si timp pierdut. Puteau foarte bine sa traseze marcaje dupa ora 8-9 pina pe la ora 14 cind traficul era mai lejer si nu incurcau mult. Nu Idiotii au vrut neaparat dimineta exact in orele de trafic maxim!!!!

      Cica e Germania unde lucrurile se fac gindit, planificat, organizat, etc. FIX PIX. UN MARE FIS!!!!!
      Germania aia organizata, planificata, ordonata, curata, etc s- a dus dracului de mult!!!!!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Calator

    Inca o precizare. La ora de trafic maxim se turna asfalt pe Alba Iulia si era blocat total traficul. La ora 20:30 nu se mai lucra nimic.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          un sibian

          puteau sa faca o exceptie in Sibiu…sau un inceput!!! nu de alta dar ieri a fost un mic dezastru in zona…si asta numai pentru nenorocitii aia care vin anul viitor la Sibiu…si care nu aduc nici un beneficiu orasului sau platitorilor de taxe din oras…daca era vorba sa frezeze si sa asfalteze pentr cetatenii platitori de taxe…NICI POVESTE!!!!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Un Oarecare

      @Calator,
      Problema cu ora spusa de dumneavoastra este plata. Pentru a se lucra la orele acelea este nevoie de bani suplimentari, bani pe care, in Romania, nu o sa ii vezi. Are primaria destule pacate, dar acesta nu este unul idntre ele.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        ...

        Primaria poate cere expres in contract ca lucrarile sa fie executate intr-un anumit fel (de exemplu noaptea) si sa plateasca pentru asta desigur. Cred ca majoritatea sibienilor ar fi de acord ca lucrarea sa fie platita mai scump insa sa nu fie afectat traficul in asa hal

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    astea sunt numai sforile trase de fostul viceprimar care are f f mult teren in zona…nu se face nimic INTAMPLATOR in Sibiu!!!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ridichie Iglesias

    Aici se munceste,nu se gandeste. (pardon,se gandeste,doar in profit personal). Administratia face treaba foarte bine,dar cu materia cenusie sta mai prost. Vorba sasului,am taiat de trei ori si tot scurt a ramas.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact