X
FCS_1855

România este pregătită să organizeze în 9 mai 2019, la Sibiu, Summitul informal al șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană (CP)

Luni, 13 august 2018, la Sibiu, a avut loc o nouă întâlnire de lucru în vederea pregătirii Summitului informal al șefilor de stat și de guvern programat în 9 mai 2019 la Sibiu, în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

La discuții au participat, pe lângă delegația Ministerului Afacerilor Externe condusă de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, primarul municipiului Sibiu – Astrid Fodor, prefectul Județului Sibiu – Adela Muntean, președintele Consiliului Județean – Daniela Cîmpean, broadcasterul oficial, precum și instituțiile cu responsabilități în domeniul protecției și pazei implicate în organizarea evenimentului.

FCS_1850

Pe agenda discuțiilor s-a aflat planul organizatoric al Summitului care prevede, printre altele, găzduirea evenimentelor în sediul Primăriei Municipiului Sibiu, dispunerea logistică a infrastructurii în piețele centrale ale orașului, precum și programul cultural care va avea loc în marja reuniunii șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană.

România este în grafic cu calendarul de pregătire privind organizarea Summitului de la Sibiu pe perioada Președinției României la Consiliul UE. Reuniunea de astăzi a demonstrat seriozitatea cu care este tratat acest eveniment major de către toate instituțiile implicate și a fost un bun prilej pentru a clarifica o serie de aspecte organizatorice deja planificate în cadrul întâlnirilor anterioare. Un accent important în planul logistic s-a acordat dimensiunii de securitate.

Summitul din 9 mai 2019, dedicat viitorului Uniunii Europene și viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019-2024, va reuni la Sibiu 27 de şefi de stat şi de guvern ai statelor membre, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti și 100 de traducători.

20180813_131735

Informații suplimentare
România va asuma, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare șase luni. În timpul exercitării Președinției, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituții europene, în special Comisia Europeană și Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Președintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.

Președinția rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene și prezidarea formațiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial și tehnic), cu excepția Consiliului Afaceri Externe. Președinția trebuie să acționeze ca un mediator imparțial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Republica Teleormăneană România

      Vroiai să spui „desenat”, cititul este greu, obositor și creează confuzie!
      Dacă nu erau cărțile de colorat dna Prefect precum și cei pe care îi reprezintă din Guvern a fi folosit cuburi de lemn și biluțe de sticlă colorată la ședințe!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Lucreția Vidrighin

    Sibiul a avut mult de câștigat după unirea cu tara mama, de la orășel săsesc prăfuit a ajuns un important centru economic european.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Anunțuri publice
  • Contact