Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Se vor elimina orele de după amiază la CNOG. Clădirea va fi extinsă (CP)

Se vor elimina orele de după amiază la CNOG. Clădirea va fi extinsă (CP)

La rectificarea bugetară care va fi supusă aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința din luna august, primarul Astrid Fodor va propune alocarea fondurilor necesare pentru realizarea documentației și a expertizei în vederea extinderii clădirii Colegiului Octavian Goga prin mansardarea unui corp de clădire.

„Colegiul Goga este apreciat ca unitate de învățământ, numărul elevilor care aleg să învețe aici fiind în continuă creștere, fiind necesară introducerea învățământului în două schimburi. Prin mansardarea clădirii vom crea condițiile pentru ca elevii să studieze exclusiv dimineața.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Necesitatea și oportunitatea investiției este justificată din următoarele motive:
  • Numărul de elevi care învață la Colegiul Octavian Goga a crescut de la 1862 în 2016 la 1955 în 2018
  • În 13 săli de clasă învățământul se desfășoară în două schimburi
  • Acoperișul amenajat peste corpul A a fost astfel construit încât să permită mansardarea
Primăria Sibiu și serviciul care gestionează unitățile de învățământ continuă astfel programul de eliminare a învățământului de după amiază prin extinderea clădirilor.

În acest sens sunt în desfășurare următoarele proiecte:

  • la școala gimnazială Regina Maria este în curs lucrarea de mansardare, termenul de finalizare fiind 15 decembrie 2018
  • școlile gimnaziale Nicolae Iorga (str. N. Iorga), Regele Ferdinand (str. Șureanu) și I.L. Caragiale sunt cuprinse  în proiecte pe care Primăria Sibiu le-a depus pentru a obține fonduri europene în vederea extinderii prin construcția de noi corpuri, proiectele aflându-se în prezent în evaluare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

un pedagog de scoala ... de cartier

Acum 5 ani

Far la scoala 4?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus