Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
13°C

Măriri salariale la Tursib. ”Doamna primar s-a ținut de cuvânt”

Măriri salariale la Tursib. ”Doamna primar s-a ținut de cuvânt”

Sindicatul ”Dumbrava” din cadrul Tursib anunță că renunță la orice formă de protest după ce astăzi au primit asigurările necesare din partea primăriei Sibiu că vor primi majorările salariale cerute.

Atât șoferii cât și personalul auxiliar urmează să primească din septembrie o creștere salarială de aproximativ 12 procente.

”Pentru șoferi majorarea este de la 2040 de lei până undeva la 2350 de lei, ceea ce deocamdată este mulțumitor și până la începutul anului viitor, când avem programate următoarele negocieri cu conducerea, renunțăm la orice formă de protest pe această temă”, a declarat pentru Turnul Sfatului Alin Poabar, liderul de sindicat.

Reamintim că la sfârșitul săptămânii trecute aproximativ o sută de membri de sindicat au protestat în Piața Mare, iar liderii s-au întâlnit cu conducerea Primăriei Sibiu.

”Doamna primar s-a ținut de cuvânt și astăzi am fost anunțați că s-au îndeplinit toate demersurile necesare pentru creșterea salariilor, așa cum am discutat vineri. Ținem să-i mulțumim pe această cale”, a mai declarat Alin Poabar.
Majorările salariale sunt foarte apropiate de cele anunțate, tot vineri, de conducerea Tursib, însă ele vor veni mai repede. Dan Căprariu, directorul Tursib, dădea atunci asigurări că se depun toate eforturile necesare pentru ca nemulțumirile angajaților să fie soluționate.
”Vă dau asigurări că tot ce putem face pentru a remedia aceste nemulțumiri facem. Vă reamintesc faptul că am demarat deja o rectificare de buget prin care am propus o serie de măriri salariale, atât pentru șoferi cât și pentru celelalte categorii de personal, este vorba despre maximul posibil”, a explicat Dan Căprariu. Conducerea Tursib mai anunța la finalul săptămânii trecute majorări salariale de 12%, de la 2040 de lei la 2300 de lei, pentru șoferii de autobuze scurte, însă de la 1 decembrie 2018.
Astăzi s-a aflat în Sibiu și Mircea Ionescu, președintele Federației sindicale TRNSLOC, din care fac parte majoritatea sindicatelor din regiile de transport în comun din România. Acesta spune că în Sibiu există unele dintre cele mai mici salarii din România, în ceea ce privește șoferii de autobuz.
”Era absolut necesară această creștere salarială. În toată țara, dar mai ales în zona Transilvaniei – care este mai aproape de vest, este o criză de șoferi. Cum să convingi un șofer să vină să lucreze pe 2000 de lei, când oriunde altundeva se oferă mult mai mult? Din acest motiv scade numărul șoferilor, care preferă să plece pe salarii mai mari, iar cei rămași trebuie să muncească în plus, să facă ore suplimentare, să lucreze pe autobuze vechi, care se strică... Pe urmă, pe bună dreptate, pasagerii sunt nemulțumiți în stație. Era mai mare rușinea pentru un oraș ca Sibiul să plătească astfel de salarii șoferilor, dar și celorlalți angajați, iar primăria ar fi trebuit să se implice mai repede”, a declarat Mircea Ionescu.
Conducerea Tursib a anunțat oficial că primele autobuze noi, din cele 55 achiziționate deja, vor sosi la Sibiu în luna octombrie. Cel mai probabil, ele vor intra în circulație prin Sibiu în luna noiembrie sau poate chiar în jurul datei festive de 1 decembrie, de Ziua Națională.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

PROST BITBURGER

Acum 5 ani

Dacă tot luați banii ăștia să vă purtați ca atare în trafic.
Raspunde

george

Acum 5 ani

corect, asa tip de sofer ca in sibiu nici in bucuresti nu gasesti. va sfatuiesc sa aveti camere de bord acum ca le-au marit si salariile sa aiba de unde platii daunele...
Raspunde

george

Acum 5 ani

corect cu antevorbitorul asa este . eu nu sunt din sibiu dar circul des prin oras. Eu asa tip de sofer de autobuz ca in Sibiu nu am mai vazut nici macar in Bucuresti. ma opresc aici ca sa nu incep cu etichetele si sa pornesc alte discutii...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus