Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Motocicliști băuți, fără permis și fără plăcuțe de înmatriculare prinși în trafic

Motocicliști băuți, fără permis și fără plăcuțe de înmatriculare prinși în trafic

Polițiștii sibieni au prins în mini-vacanța de Sf. Maria doi motocicliști care par că și-au propus să încalce cât mai multe legi din Codul Rutier.

Evenimentul a avut loc în data de 15 august, în jurul orei 21:00, pe DJ 142E, în afara localității Dumbrăveni, când polițiștii rutieri au oprit pentru control doi motocicliști care circulau pe motociclete fără plăcuțe cu număr de înregistrare sau înmatriculare.

”În urma verificărilor efectuate s-a constatat că unul dintre motocicliști, în vârstă de 20 de ani, din comuna Alma, nu deține permis de conducere, a avut o concentrație de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar autovehiculul este neînregistrat sau neînmatriculat. Drept urmare, polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat. În cazul celui de al doilea motociclist, în vârstă de 26 de ani, cu același domiciliu, s-a stabilit că nici acesta nu deține permis de conducere, motocicleta este neînmatriculată, iar concentrația de alcool a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat”, explică reprezentanții IPJ Sibiu, într-un comunicat de presă.
În cauză, s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus