Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Prefectura anunță garduri electrice lângă pădurile de pe autostradă

Prefectura anunță garduri electrice lângă pădurile de pe autostradă

Instituția Prefectului anunță noi măsuri de urgență după ce doi urși au fost loviți mortal de mașină pe autostrada A1.

La întâlnirea organizată de urgență la sediul Instituției Prefectului au participat reprezentanții Direcției Silvice, Secției Autostrăzi Sibiu, Agenției pentru Protecția Mediului, Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu, Inspectoratului de Poliție al Județului, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Jandarmi Județean, ai fondurilor de Vânătoare Săliște și Apoldu, precum și primarul orașului Săliște.

”Prefectul Adela Muntean a subliniat că este necesară îndepărtarea urșilor din apropierea autostrăzii, recomandând administratorilor fondurilor de vânătoare să intervină cu celeritate. Astfel, vânătorii vor efectua “goane de împingere” a urșilor spre zonele mai înalte.

Totodată, a fost analizată posibilitatea amplasării unor garduri electrice pe segmentele împădurite ale autostrăzii, în zona Aciliu – Miercurea Sibiului. Acestea nu sunt periculoase pentru animale și reprezintă o soluție eficientă de protecție a urșilor, dar și a oamenilor care circulă pe autostradă și riscă să fie implicați în accidente rutiere, din cauza urșilor intrați pe carosabil”, au transmis reprezentanții Prefecturii, într-un comunicat de presă.
_DSC0033

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

McD

Acum 5 ani

..pai saracii ursi pe unde sa treaca autostrada daca se duc la neamuri... nu sunt construite nicaieri in Romania pasaje care sa traverseze autostrazile, special pentru animalale salbatice ...a, pardon acum se construiesc pe undeva langa Faget si din acesta cauza se amana finalizarea autostrazii cu cel putin 2 ani..!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Luminita Cotoc

Acum 5 ani

Din ce bani se face aceste gardurii cumva din a-i nostrii? M-ai bina ai baga-ti an gloante si ai anpusca-ti ca am auzit la tv ca sant prea multii irsii an tara ori cum!!! Hipsteri-lor
Raspunde

mihai

Acum 5 ani

Tulai, Luminito! Am inteles ca ai probleme cu ursii si cu hipsterii dar limba romana ce ti-a facut de-ti bati joc de ea in halul asta?
Raspunde

Ursul

Acum 5 ani

Coridoare de trecere peste autostrada!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus