X
milea de sus

Schimbarea la față a Sibiului. Prima casă demolată pe Milea pentru a face loc unui bloc

La nouă ani de la adoptarea noului Plan Urbanistic General al Sibiului, casele de pe bulevardul Vasile Milea încep să aibă aceeași soartă cu cele de pe Calea Dumbrăvii: sunt demolate pentru a face loc unor construcții cu regim mai mare de înălțime.

Casa de pe Vasile Milea nr. 30 este prima de pe această arteră care este demolată pentru a face loc unui bloc de locuințe. Pe același tipar ca și blocurile care au luat locul caselor de pe Calea Dumbrăvii: subsol pentru locuri de parcare, parter comercial, trei etaje și o mansardă deasupra.
Casa vizată spre a fi demolată este construită pe un teren cu o suprafață de aproape 400 de mp, situat în apropierea intersecției dintre bulevardul Vasile Milea și str. Mirăslău (vizavi de Unitatea de Transmisiuni). Casa ar urma să facă loc unui bloc care să aibă o amprentă la sol de 164 de mp, suprafața desfășurată urmând a fi de 655 de mp. “Imobilul propus va fi compus din subsol destinat locurilor de parcare și spații tehnice, parter ocupat de utilizări comerciale și nivelurile 3E+M, ocupate de locuințe colective. Accesul auto și pietonal se propune din bulevardul Gen. Vasile Milea“, se arată în memoriul de arhitectură supus consultării publice de administrația locală. 12 locuri de parcare ar urma amenajate la subsol, iar numărul apartamentelor care ar urma amenajate la etaje – șapte.

Casa de pe bd. Vasile Milea nr. 30, sursa foto: Google Street View

Casa de pe bd. Vasile Milea nr. 30, sursa foto: Google Street View

Primul bloc de locuințe

După ce Planul Urbanistic General adoptat de Sibiu în 2009 a modificat regimul de înălțime maxim permis (la fel ca și pe Calea Dumbrăvii ori Ștefan cel Mare), pentru bulevardul Vasile Milea au mai apărut inițiative de construire a unor clădiri înalte. Deocamdată, singura care se concretizează este hotelul ridicat vizavi de hotelul Premier (noul hotel este ridicat tot de către Tiberiu Țânț, cel care deține și hotel Premier). În plus, în dezbatere au mai fost alte două inițiative: cea a ridicării unui hotel pe terenul liber de lângă sediul Omniasig și cea a ridicării tot unui hotel, la intrarea în Sibiu, la intersecția bulevardului Gen. V. Milea cu strada Oncești.
Demolarea casei de la nr. 30 pentru ridicarea unui bloc de locuințe este, prin urmare, prima inițiativă de acest gen.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ...

    Cel putin Milea are o latime mai mare ca strada, insa Calea Dumbravii si Stefan cel Mare nu. Dar cui ii pasa de asta in urbanismul sibian? In cati ani patim si noi ce au patit grecii? Vor da atunci socoteala acesti mari urbanisti de carton?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    nobody like everybody

    E o consecinta fireasca a dezvoltarii, in sensul cel mai larg al notiunii.
    Ca sa fiu rău, ca asta e cel mai usor, e nevoie tot mai mare de locuinte pentru valurile de conationali de la sud de Carpati care vin in Sibiu ( pe care , culmea, il detesta si-l ponegresc laolalta cu populatia originara de aici ) tocmai pentru a aduce dezvoltarea orasului, ori dupa cum chiar ei afirma pentru a pune umarul la propasirea bunastarii urbei. ….

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ionel

    Paradox! Nicu Ceaușescu a salvat Sibiul de la demolare și era un comunist. Dar asta e acum…capitalism de Poiana Sibiului și socialism de Oltenia perfect combinate în orașul lui Herman.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cetatean

    De ce nu se lasa zona de case sa ramana zona de case? Iar blocurile sa se construiasca in zone de blocuri? Pretul terenurilor sau al caselor din jurul acestor blocuri vor scadea. Mintea actualului arhitect este exact ca un tabloul picaso, nul intelegi deloc dar nici nu prezinta ceva concret, o nebunie totala.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian dezamăgit

    Asta era visul lui Ceausescu: sa demoleze vilutele si sa faca blocuri pt. oamenii muncii. Ce n-a reusit Ceausescu cu frustrarile lui fac urbanistii in goana lor dupa profit…

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Idiot

    Ce n-a reușit mata sa te educe prin cei 7 ani de acasă a reușit capitalismul de cumetrie sa te indobitocesca. Pune mana și studiază istoria, dacă vroia Ceaușescu dărâma ce vroia el, dar nu a vrut sa facă o Țiganiada de mixtura blocuri și case cum vror sașii tai trădători.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      sibian dezamăgit

      Esti precum te semnezi! Si ce-ai cu mama mea? tu n-ai mama? Iar ma-ta se sccrie cu cratima, desteptule! Am trait istoria lui Ceausescu, nu trebuie s-o studiez ca idiotii de azi. Pe vremea aceea nu se punea tara la cale in sufrageria nu-stiu-cui… hotararile se luau altfel. Si poate ca mai existau oameni cu cap care stiau cum sa-i atraga atentia lui Ceausescu daca gresea. Si de unde stii ca daca nu cadea comunismulin 89 Ceausescu nu demola Calea Dumbravii si alte artere cu casute si vilute? Asta nu scrie in istoria te care ai invatat-o? Ce ai invatat? Poate la invatamant la distanta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact