La Festivalul Brânzei și al Țuicii din Rășinari producătorii locali din Mărginimea Sibiului au fost principala atracție - telemea, brânză de burduf, brânză în coajă de brad sau brânză în piele de oaie au fost la mare căutare. Înainte de degustare însă participanții au fost salutați de politicieni, care le-au spus că se gândesc la ei. La rândul lor, producătorii au atras atenția că sunt pe cale de dispariție.
Evenimentul s-a deschis cu discursul primarului de Rășinari, Bogdan Bucur, care a subliniat că festivalul - aflat la a 15-a ediție - „este unul care își dorește să sprijine producătorii locali din Mărginimea Sibiului”.
„Acest festival este foarte important nu numai pentru Rășinari, dar pentru toți producătorii din Mărginimea Sibiului și alte zone - asta vrem să promovăm. Încercăm să-i susținem ca ei să nu moară. Sunt mulți care au păstrat această tradiție, de producere a brânzei, din tată în fiu, iar unii sunt nevoiți să renunțe. Pentru noi e o obișnuință să mâncăm această brânză, dar poate unii turiști o mănâncă pentru prima dată” - Bogdan Bucur, primarul de Rășinari.De ce brânză și țuică? Pentru că dacă mănânci o bucată de brânză și bei un pahar de țuică te simți foarte bine, răspunde edilul localității. Iar acest lucru l-au făcut mulți cei prezenți pe Valea Ștezii, acolo unde au fost instalate standurile și scena festivalului.
Problemele producătorilor români de brânză
De fapt, e una singură - lipsa de personal. Aproape toți producătorii veniți la festival și cu care am reușit să discutăm se plâng de faptul că fie nu găsesc oameni care să muncească într-o stână, fie îi găsesc, dar aceștia nu vor să vină la lucru, pentru că preferă să primească ajutorul social.
Dinu Jinaru, de la Tălmaci:
„Am venit cu brânză de burduf de munte, teleamea de oaie, unt - produse naturale. Avem vreo 800 de oi. E foarte-foarte greu, pentru că nu găsești oameni. Acum un an am fost în Germania, la unu care are oi - e cu totul altceva. Aici noi suntem ca niște copii orfani, fără părinți. Acolo la 2.000 de oi lua 15 miliarde pe an subvenție, păi aici e egal cu zero - banii îi bag în porumb. Nu ne putem compara. Cu toate că aici la noi oile îs foarte exploatate - faci și o brânză bună, și o urdă bună, o juntiță bună. Acolo nu fac nicio brânză și tot are valoare oaia mult mai multă decât aici”.
Bărbatul spune că la 800 de oi ar avea nevoie de cel puțin trei oameni ciobani. „Facem noi brânza, că degeaba pui pe altcineva că nu știe cum s-o facă. Dar e pe cale de dispariție asta, va mai dura 5-6 ani - nu vor mai merge la munte oile, că umblă ursul, lupul, oameni nu găsești”.
Despre lipsa oamenilor ne-a spus și Iulia Poenariu, Boița.
Femeia a venit la festival cu brânză de oaie și cașcaval de vacă și precizează că familia ei deține o stână cu vreo 400 de oi. „Cea mai mare problemă a noastră este lipsa oamenilor - nu se vrea să se mai lucreze. Lume ar fi, dar nu vor, atâta timp cât sunt ajutoarele sociale. Am avea nevoie de cât de mulți oameni - de la adunatul de nutreț, până la ciobănit. Acum suntem doar noi - familia”, explică femeia.
Chiar și așa, brânza este la mare căutare, indiferent că se vinde la festival sau prin cunoscuți. „Vânzarea merge, oamenii caută brânza, nu numai la festivaluri, caută produse naturale, nu numai pe cele din magazin cu toate chimicalele” - crede producătorul local.
Pe scena din Valea Ștezii au fost chemați mmai mulți primari din satele din Măginimda Sibiului, dar și politicieni. De fapt, invitații speciali ai evneimentului au fost liderii PNL - Ludovic Orban și Raluca Turcan. Aceștia au trecut prin fața scenei pe unde s-au salutat cu câțiva oameni, după care au pozat lângă ansamblul de tineri călușeri din Rășinari.
De pe scenă, Raluca Turcan a avut un discurs cu substrat politic, făcând referire la scandările de la ultimele proteste din Sibiu: „România, nu uita, Sibiu e forța ta”. „Am putea parafraza și să spunem - Sibiu, nu uita, Rășinari e forța ta. Și de unde vine forța Răinariului? În primul rând, din dvs., locuitorii, în același timp, din echipa pe care o aveți la conducerea primăriei Rășinari, din turiștii care vin să vă viziteze, din vecinii pe care îi aveți”. Aceasta nu a ezitat nici să laude partidul din care face parte și liderul acestuia. „Dacă vă uitați, îl avem pe președintele PNL, dl Ludovic Orban, avem întreaga conducere a PNL de la nivel de țară, avem primari destoinici din județul Sibiu și nu numai, aleși locali, parlamentari, practic oameni care știu să vă prețuiască și cred că în zile de sărbătoare pot să vă transmită gânduri și toată prețuirea pe care v-o poartă”.
În Rășinari există aproximativ 40 de producători locali de brânză. Primarul localității și organizatorul acestui eveniment, Bogdan Bucur, crede că toți, producătorii și consumatorii, trebuie să fim implicați în promovarea produselor tradiționale românești. „Cred că ar trebui să promovăm mai bine produsele, astfel încât ele să fie valorificate la adevărata lor valoare. Mulți spun că brânza e scumpă, poate așa este, însă nu destul față de calitatea pe care ea o are. Nu e ca cea din supermarket, plină de E-uri și chimicale. Pe lângă faptul că trebuie să promovăm, trebuie să o consumăm, să aibă marca Produs în România”, crede edilul.
Festivalul Brânzei și al Țuicii de la Rășinari va dura până seara târziu și va continua și pe parcursul zilei de mâine.
Întregul program poate fi găsit pe pagina Primăriei comunei Rășinari de pe Facebook.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Valea Ștezii , În Rășinari , Ludovic Orban , marginimea sibiului , Raluca Turcan , Bogdan Bucur , Dinu Jinaru , Iulia Poenariu , La Festivalul Brânzei , Măginimda Sibiului , Festivalul Brânzei
Vizualizari: 4791
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
MB
Acum 11 ore
Claudiu
Acum 11 ore
Liberal autentic
Acum 11 ore
Neli Oproiu
Acum 11 ore
Bobo