X
alegeri-parmalmentare-2016-vot-sectie-votare-25

Pregătirile pentru europarlamentare. Sibiul vrea în Parlamentul European

PNL și USR au cele mai mari șanse să trimită un sibian în Parlamentul European, după alegerile de anul viitor. Social-democrații sibieni, cel mai probabil, nu vor avea reprezentat pe listă, și chiar dacă acesta va apărea, va fi spre ultimele poziții. ALDE și-a propus să ajungă după aceste alegeri la trei europarlamentari, iar apariția unui sibian în aceste nume este exclusă.

Listele partidelor pentru alegerile europarlamentare vor începe să se definitiveze în luna octombrie, însă până atunci se cunosc principiile după care acestea vor fi realizate.

PSD Sibiu cotizează pentru lista națională

Presiunea în organizația PSD Sibiu pentru alegerile europarlamentare va fi pe președintele interimar al PSD Sibiu, Bogdan Trif. Acesta va trebui să arate la centru că a meritat să i se dea credit, trebuind să se apropie măcar de scorul obținut de social-democrați în 2014, de 31,19%. PSD a participat atunci la alegeri într-o alianță formată alături de UNPR și PC și a reușit să strângă la nivelul județului Sibiu 31.841 de voturi, ieșind pe prima poziție.

Ca și atunci, PSD Sibiu nu va avea o ”locomotivă” pe liste, care să atragă mai multe voturi în județ, în plus organizația pare mai slabă decât cea condusă atunci de Ioan Cindrea.

La nivel național, s-a stabilit că în perioada 29 august-2 septembrie, conducerea centrală, împreună cu preşedinţii organizaţiilor judeţene, vor discuta la Neptun despre strategia partidului pentru anul 2019 când vor avea loc alegeri europarlamentare şi prezidenţiale. Potrivit surselor social-democrate, citate de Mediafax la reuniunile PSD ar putea să participe şi o parte din liderii ALDE, conduşi de preşedintele formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu.

Liberalii fac sondaj. Inclusiv la Sibiu

PNL va miza pe aceeași strategie folosită și la alegerile locale: sondaje de opinie pentru a se verifica gradul de notorietate al posibililor candidați. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că înscrierile pentru europarlamentare se vor face până la data 1 octombrie, iar lista finală ar putea fi cunoscută până la finalul anului. Întrebat dacă PNL va face un sondaj naţional pentru a concepe lista pentru alegerile europarlamentare, Ludovic Orban a spus că nu va fi doar un sondaj naţional, ci un sondaj pentru fiecare judeţ, înscrierile putând fi făcute până în data de 1 octombrie. „Conform hotărârii Consiliului Naţional al PNL, înscrierile pentru europarlamentare se vor face până la data 1 octombrie. Ulterior, vom aplica toate procedurile din hotărârea de Consiliul Naţional şi în momentul în care vom avea toate criteriile care stau la baza desemnării vom lua decizia”, a răspuns Ludovic Orban, citat de Mediafax. Întrebat dacă până la finalul acestui an lista va putea fi cunoscută, Oban a răspuns că „este posibil”.

Cu șanse reale de a ajunge pe un loc eligibil, din organizația PNL Sibiu, nu are decât liderul Raluca Turcan. Cu toate acestea, în organizație s-a vorbit de două posibile candidaturi: deputatul Nicolae Neagu și senatorul Mircea Cazan. Deputatul PNL Nicolae Neagu a vorbit într-o emisiune Turnul Sfatului TV despre posibilitatea de a deveni candidat pentru alegerile europarlamentare. În opinia lui, PNL Sibiu ar trebui să aibă un loc eligibil pentru europarlamentare, iar în situația în care Raluca Turcan, președintele organizației, nu va dori să candideze, atunci ar fi nevoie de un om politic implicat în problemele ce țin de Uniunea Europeană. ”Eu sunt vicepreședinte a comisiei comune în pregătirea chestiunii legislative pe perioada în care avem președinția. Intru în foarte multe chestiuni care vor ocupa agenda legislativă, pentru că acest consiliu UE are un caracter politici legislativ marcant”, a spus Neagu. În consecință, dacă Turcan nu va vrea să candideze, el își va anunța candidatura. Există însă și ambiția senatorului Mircea Cazan, care și el ar putea avea pretenția la un loc de europarlamentar.

PNL Sibiu a obținut la alegerile europarlamentare din 2014, 17,91%. A fost urmat atunci de PD cu 16,80%.

USR pregătește un ”festival al democrației”

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat în urmă cu o lună că lista pentru alegerea candidaţilor Uniunii la alegerile europarlamentare va fi stabilită printr-un “festival al democraţiei”, în sensul că toţi membrii de partid vor vota persoanele care candidează. Barna a făcut un apel la oamenii care consideră că pot fi europarlamentari să se înscrie în partid şi să candideze, afirmând că prima listă va conţine locuri şi criterii pe bază de meritocraţie, iar a doua listă va conţine criterii teritoriale pentru o reprezentativitate a zonelor din ţară. “USR va realiza lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare printr-un aşa-numit festival al democraţiei, în sensul că lista finală de candidaţi la europarlamentare va fi stabilită de toţi membrii partidului, de toţi membrii USR, prin vot deschis, democratic. Practic, oricine doreşte să candideze e binevenit. Va fi o perioadă de campanie internă, în lunile octombrie şi noiembrie. (…) Nu-i pun eu, Dan Barna, nişte oameni pe liste, la ceas de seară, ci pur şi simplu votăm cu toţii, ne ascultăm colegii şi vedem cine e cel mai pregătit, cine are cea mai corectă şi consistentă viziune şi aceea va fi lista pentru europarlamentare. Este un model democratic în care credem foarte mult şi din această perspectivă este un mesaj pe care îl transmit societăţii. Oricine consideră că ar fi un europarlamentar pentru România poate să vină în USR, poate să se înscrie şi poate să candideze în această toamnă, se poate înscrie pe lista”, a declarat Dan Barna, conform news.ro.

Liderul USR a spus că lista de candidaturi este deschisă până pe data de 22 septembrie şi sunt deja colegi care şi-au anunţat candidaturile, iar alţii se mai gândesc.

Votul intern pentru desemnarea candidaţilor la alegerile europarlamentare va fi electronic, iar în prima parte a listei vor fi 10-15 locuri şi criterii pe bază de meritocraţie. Totodată, a doua parte a listei va cuprinde criterii teritoriale pentru o reprezentativitate a zonelor din ţară.

USR Sibiu va participa în campanie susținând lista centrală, fără a avea pretenții peste celelalte organizații, poate mai slabe. ”În spiritul USR, așa cum s-a procedat și până acum, va fi o selecție națională și din acest motiv pot apărea foarte multe surprize. Va fi o decizie la nivel național. E posibil să avem candidat din partea județului, Sibiu dar nu se știe deocamdată, dar este o decizie personală a membrilor”, a explicat noul președinte al USR Sibiu, Adrian Echert într-un interviu acordat Turnul Sfatului. Până acum, cel mai vizibil membru USR Sibiu s-a dovedit a fi Nicu Ștefănuță, sibianul care este de mulți ani funcționar în cadrul Parlamentului European. Din 2012 gestionează portofoliul relației parlamentare între UE și SUA și în 2018 a fost nominalizat să conducă relația bilaterală în materie de politică externă în cadrul Biroului de legatură al Parlamentului European cu Congresul american, o premieră pentru un român.

ALDE merge cu miniștri

Doi foşti miniştri liberali, printre care Ioan Ovidiu Silaghi, figurează pe „lista scurtă” a potenţialilor candidaţi ALDE la alegerile europarlamentare din 2019, au declarat pentru Mediafax surse din conducerea partidului. Ţinta ALDE la alegerile europene din mai 2019 este obţinerea a minimum trei mandate de europarlamentar. Potrivit surselor citate, singura candidatură „bătută în cuie” în ALDE pentru alegerile europene este cea a Noricăi Nicolai, actual europarlamentar şi preşedinte al Consiliului Naţional ALDE. Nicolai va deschide lista candidaţilor formaţiunii la alegerile europarlamentare care se vor desfăşura în mai 2019.

În aceste condiții, sarcina ALDE Sibiu va fi să contribuie cu voturi la lista care să trimită la Bruxelles minim trei persoane.

Mișcarea România Împreună. Invizibilă la Sibiu

Deși e un partid în curs de formare, Mișcarea România Împreună a fostului premier Dacian Cioloș poate avea o performanță bună la alegerile pentru Parlamentul European. Asta ține doar de rapiditate cu care partidul ăși va dezvolta rețele locale. Cioloș a anunțat deja că va fi pe liste la aceste alegeri și cu o susținere puternică din partea societății civile, partidul lui CIoloș poate obține la Sibiu un scor bun, în dauna celorlalte organizații politice. ”Personal, da, îmi doresc acest lucru. Am tot fost acuzat în ultima vreme că nu mi-am asumat până acum niciodată o candidatură şi în condiţiile acestea, am spus că dacă intru în politică, voi candida la primele alegeri, oricare ar fi ele. Deci în măsura în care primele alegeri vor fi alegeri europarlamentare şi cu atât mai mult cu cât am o experienţă pe domeniul acesta, dacă în partid vom considera că asta e o soluţie bună şi că pot să aduc un plus, voi candida”, a declarat Cioloș într-un interviu acrodat RFI.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

9 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Michael

    Dacă pe listele PNL se vor găsi Neagu sau Cazan, voi vota cu oricine altcineva!!!
    Asta in condițiile in care sunt votant PNL de 25 ani…

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Preşu de la intrare

    in niciun caz pnl nu va lua 33% cat au luat pnl si pdl in 2014!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    va candida cazan(ul) !!!!!!!!!!!!!!!!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Konig von Siebenburgen

    PSD e o boala venerica pentru tara asta, dar cand ma uit la figurile pe care PNL le tot scoate in fata la Sibiu imi vine sa vomit. Turcan, Neagu, Cazan, Tamaian…pai astia sunt mai gunoaie de cat multi pesedisti! Vai de capul nostru!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact