Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Primăria Sibiu organizează examen pentru atestarea administratorilor de imobile

Primăria Sibiu organizează examen pentru atestarea administratorilor de imobile

Persoanele fizice care doresc să obțină calitatea de administrator de bloc în municipiul Sibiu trebuie să treacă un examen organizat de Primăria Sibiu în data de 24 septembrie 2018, la ora 10.30 în conformitate cu prevederile legii 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Pentru a se putea înscrie la examenul prin care obțin această calitate, persoanele respective trebuie să îndeplinească următoarele condiții indicate în legislație:

  • să aibă domiciliul în Municipiul Sibiu;
  • să aibă capacitate deplină de exercițiu;
  • să aibă minim studii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat, sau echivalate;
  • să fie apte din punct de vedere medical și psihologic pentru a desfășura astfel de activități (să nu fi suferit de boli psihice);
  • să fi urmat un curs de pregătire profesională organizat în conformitate cu legislația privind învățământul superior sau privind formarea profesională a adulților;
  • să nu fi fost condamnate sau să nu fie în curs de urmărire penală sau judecată pentru săvârşirea unei infracțiuni.
Dosarul pentru înscrierea la examen se poate depune până în data de 17 septembrie la Centrul de Informații pentru Cetățeni din sediul Primăriei Sibiu situat pe strada Samuel Brukenthal, nr. 2. Acesta va cuprinde:
  • un curriculum vitae,
  • copii după: cartea de identitate, certificatul de naștere, certificatul de căsătorie, actele de studii, certificatul de pregătire profesională pentru funcția de administrator de imobil
  • certificatul de cazier judiciar
  • certificatul medical care să ateste că este apt medical pentru funcția de administrator de imobil, cu mențiunea că nu se află în evidență cu boli neuropsihice
Notă: La depunerea acestor documente, persoana în cauză va prezenta originalele pentru confruntarea cu copiile. Cei care promovează examenul scris din data de 24 septembrie vor fi ulterior evaluați și în cadrul unui interviu.

Mai multe informații, precum regulamentul de funcționare, bibliografia pentru examenul scris și cererea tip de înscriere pot fi găsite pe site-ul www.sibiu.ro, la secțiunea Asociații de proprietari: http://www.sibiu.ro/index.php/primaria/asociatii_proprietari.

De asemenea, puteți contacta serviciul de resort din cadrul Primăriei Sibiu, camera 112 (etaj 1) sau la numărul de telefon 0269/208832.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Toma

Acum 5 ani

De acord!Ce faceti,insa cu administratorii si presedintii de asociatii care sunt acum in fruntea asociatiilor de proprietari si care habar n-au de ce sunt acolo!N-ar fi bine sa-i verificati si sa-i "ajutati"sa le paraseasca si sa lase locul unora care stiu macar cu ce se mananca aceste functii?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus