Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Șuie Paparude, Grimus, OCS, Coma si mulți alții la Focus in the Park

Șuie Paparude, Grimus, OCS, Coma si mulți alții la Focus in the Park

Vineri, 31 august, începe prima ediție a Focus in the Park, un eveniment ce combină muzica de calitate, cele mai gustoase rețete de street-food și o pleiadă de beri artizanale cu umbra și răcoarea copacilor din parcul Subarini.

Timp de trei zile, în parcul Subarini se va auzi doar muzică bună. Rock-ul alternativ va ține capul de afiș al festivalului, cu unele dintre cele mai cunoscute trupe de gen din România, Germania și Republica Moldova. Alături de trupele rock, scena DSCNT, scenă secundară, va fi gazdă pentru numeroase alte genuri muzicale, fiind un loc dedicat muzicii jazz, funk, soul sau electro. În prima zi a festivalului pe Focus Stage, scena principală a evenimentului, vor urca Coma și Șuie Paparude iar pe scena DSCNT DJ-ii Adub și Toygun și trio-ul Jazzybit. Concertele vor începe la ora 17. Sâmbătă, programul e deschis la ora 12 de DJ Adub, urmat de o trupă fabuloasă, Via Dacă din Republica Moldova, și de Mihai Popoviciu, unul dintre cei mai influenți producători de muzică electronică din România. Pe main stage concertele vor începe cu invitații Centrului Cultural German din Sibiu, trupa germană Final Stairs, urmată de una dintre cele mai iubite trupe indie din România, Grimus. Seara va fi închisă de o altă trupă iconică a acestui gen muzical, Omul cu Șobolani. Duminică, ultima zi de festival e și cea mai încărcată. Ciprian Popa deschide seria concertelor la ora 12, urmat de Dubase și VRT, artiști din familia Vinyl, Rum, Tapas & Wine și de duo-ul Dandies. Pe main stage seara e deschisă de două trupe locale, selectate în urma unui concurs organizat împreună cu Sibiu Sounds, Suburbia 11 și One Night Stand. Prima ediție a Focus in the Park se va închide cu două concerte ce vor fi cu siguranță apreciate de fanii genului, Byron și The Mono Jacks.

Cum muzica bună nu merge neînsoțită, pe întreaga durată a celor trei zile publicul va avea la îndemână o selecție mai mult decât generoasă de food-truck-uri și de beri artizanale precum și un Wine Garden. Arepas columbiene, fish and chips de la The Codfather, sushi delicios de la Osushi, burgeri și hotdog de la Two Chefs sau sandwichuri cubaneze sunt doar câteva dintre surprizele culinare pregătite pentru prima ediție a acestui festival. Intrarea la toate evenimentele din cadrul Focus in the Park este gratuită.

Focus in the Park este un eveniment organizat de Asociația Focus Sibiu și cofinanțat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Sibiu. Evenimentul este organizat cu sprijinul Centrului Cultural German Sibiu.

Image 29-08-2018 at 12.25

Prezentarea artiștilor Focus in the Park

31 August

DSCNT Stage

Disconnected › adub și Toygun sunt trendseterii scenei electro din Sibiu, motiv pentru care scena secundară DSCNT le si poartă cu numele. Lineup-ul scenei DSCNT a fost cu selectat cu atenție pentru a da o dimensiune cat mai variata întregului festival.

JazzyBIT JazzyBIT este un trio format din Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabó Csongor-Zsolt (percuție), ce activează din 2012 și oferă o combinație energică de jazz și rock, presărată pe alocuri cu blues, latin și funk. Grupul își descrie stilul ca fiind “loud jazz”. După ce câștigă premiul pentru debut pe 2013 al Fundației Muzza din București, JazzyBIT ajunge în finala competiției European Jazz Award din cadrul festivalului Tuscia in Jazz în 2014, câștigă trofeul Timișoara Jazz Award pentru grupul anului în 2016, iar în 2017primesc trofeul Banat Jazz Award pentru muzicienii anului.

FOCUS Stage

Coma

Coma este o formație rock românească, înființată în anul 1999, în București, ca grup nu metal, din foști membri ai trupelor Daft Allison și Ska Burger. Coma a cântat, de-a lungul timpului, în deschiderea concertelor unor trupe/artiști precum Linkin Park, Deftones, Incubus, Sepultura, Ozzy Osbourne, Therapy, Biohazard, Soulfly, Ignite, Hed PE, Harmful feat Billy Gould (Faith No More), Born from Pain sau Skunk Anansie.

Șuie Paparude

Șuie Paparude este una dintre cele mai renumite formații românești de muzică electronică. Șuie are un stil propriu inconfundabil și a cântat în deschiderea unor concerte cu trupe apreciate internațional, cum ar fi Depeche Mode. În 1995, Mihai Dobre și Mihai Câmpineanu lansează primul album, intitulat Șuie Paparude. În 1997 apare al doilea material discografic, Salvează-te, iar în 1998 urmează maxi-singlelul Musca. În 2009, MC Bean (Marius Andrei Alexe) se alătură formației.

-----------------------------------------------------------------------------

01 Septembrie

DSCNT Stage

Mihai Popoviciu

Mihai Popoviciu, originar din Sibiu, este considerat unul dintre cei mai influenți producători de muzică electronică din estul Europei. Fascinat de scena rave a anilor ’90, el a început să producă muzică din anul 2001. Cu influențe de techno și house, stilul său a trecut prin mai multe faze experimentale până la includerea artistului pe vinilul lui DJ Hell, Gigolo Records, în anul 2005. De atunci, cariera lui Mihai se află într-o continuă ascensiune fiind alcătuită atât din proiecte solo cât și din colaborări cu artiști precum Markus Homm sau Jay Bliss.

Via Dacă (MD)

Via Dacă este o trupă de la Chișinău care amestecă motivele și vibrațiile arhaice cu forme și abordări noi, transpuse în sunet acustic, combinat cu elemente electronice. Muzica lor își face cale prin folclor, poezie populară, colind, descântece, poliritmie, indie rock, alternativ și incantație. Via Dacă a reușit în scurt timp să se impună pe scena muzicală din țara lor de origine, participând la majoritatea festivalurilor de muzică din Moldova, dar și în afara granițelor, cu concerte în Canada și România. Primul EP a fost lansat în 2017 și include și piesa Paparudă, devenită populară pentru semnătura sa unică.

FOCUS Stage

FINAL STAIR (DE)

Invitatul special al Centrului Cultural German Sibiu/ Deutsches Kulturzentrum Hermannstadt este Final Stair, o formație de rock originară din Berlin ce a reușit să cucerească o mulțime de fani prin stilul său deschis dar și sunetul pur și natural. Final Stair potolește foame de sentimente autentice și povești oneste a unei întregi generații.

Omul cu sobolani

Formația românească, OCS, Omul Cu Șobolani, a fost formată în anul 1997 pe malul mării, la Constanța și a susținut primul concert în 1998. Formația de alternative rock/indie are la activ 7 albume de studio și este cunoscută pe plan național prin hituri precum Visule, (Dez)orientat sau Ajutor.

-----------------------------------------------------------------------------

02 Septembrie

DSCNT Stage

Dubase • VRT VRTW Artists

Dubase & VRT, artisti din familia Vinyl, Rum, Tapas & Wine isi vor aduce in Parcul de sub arini o parte din colectia lor vinyl-uri, de la funk, jazz, bossa-nova sau world music la hip hop, disco sau groove.

Dubase (Guerilla Outernational)

Activist multicultural si membru Guerilla Outernational (impreuna cu DJ Leizaboy), mixurile lui Dubase imbina cu experienta unui “vinyl aficionado” reggae, dancehall, latin, tropical bass, african styles si multe alte stiluri muzicale care vin odata cu ritmul.

VRT

Sunt deja 14 ani de cand VRT mixeaza si aduce dansul, incepand cu evenimentele de drum and bass din trecut si continuand in prezent, ca jumatate din proiectul Nipple’s Delight. Slo-mo, disco, broken beat, world, afrobeat, tropical music, weird house si analogue electro.

Dandies

Formația a fost înființată în 2012 și și-a păstrat formatul original (chitară + lead vocals și bas + back vocals) până acum. Muzica dou-ului s-a aflat într-o continuă evoluție, artiștii încercând să găsească un sound cât mai complet prin experimente muzicale, concerte și interacțiune cu prieteni și fani.

FOCUS Stage

byron

byron, o formație rock cu influențe diverse, s-a înființat în 2006 și a lansat de atunci 6 albume de studio și trei DVD-uri live. Sunetul lor se simte bine atât pe scene mari de festival cât și unplugged într-un cerc intim. byron au filmat un concert în Salina Turda (la 100 de metri adâncime), au compus coloana sonoră pentru un serial original HBO România, fac concerte de improvizație 100% (seria Impromptu) și iarna trecută au filmat la Teatrul Național din Cluj concertul Electric Marching Band cu o fanfară militară și un cor de elevi. În prezent promovează cel mai nou disc, Eternal Return, înregistrat la Dublin în celebrele studiouri Windmill Lane și masterizat la Londra la Abbey Road.

The Mono Jacks

The Mono Jacks sunt o colecție de gânduri și emoții puse pe note. Vei simți asta cu ușurință la concertele lor și probabil că vei remarca și că în spatele unei melancolii aproape permanente e o energie care te frământă invariabil. Trupa fondată de Doru Trăscău în 2008 a lansat până acum un album și două EP-uri, primite cu entuziasm de public, și a adunat o bogată experiență de live atât în cluburi cât și la mari festivaluri: Sziget, Exit Festival, Eurosonic Noorderslag, ARTMania. Cel mai nou single, Un sfert de secundă, se va regăsi pe viitorul album de studio la care trupa lucrează în prezent.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

Copy paste

Acum 5 ani

Unde este Parcul Subarini ? Exista ? Stiam de Sub Arini !
Raspunde

Porfir Radauteanu

Acum 5 ani

In Subarini ala de care ziceti voi, s-a inventat masina aia, Subaru, asa-i?
Raspunde

Rodica Fagarasanu

Acum 5 ani

Festivalele din Sibiu sunt cu mult peste Untold!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus