X
baby-vaccine-700x420

Rata vaccinării în Sibiu a crescut aproape de media europeană. De unde schimbarea de mentalitate?

Dacă în urmă cu câțiva ani la Sibiu se înregistra o creștere a refuzului părinților în a-și vaccina copiii, în ton cu restul țării, în ultimul an Direcția de Sănătate Publică anunță o îmbunătățire considerabilă. Ce s-a schimbat între timp?

Vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) avea în 2017 cea mai mare rată de refuz dintre vaccinurile din România și înregistra o valoare mai mare de refuz în mediul urban decât în cel rural. Asta în condițiile în care bilanțul epidemiei de rujeolă declarate în țara noastră în septembrie 2016 ajungea la 59 de morți, cei mai mulți dintre ei bebeluși nevaccinați.

În plus, în prima jumătate a anului 2017 Institutul Național de Sănătate Publică punea Sibiul în topul orașelor cu cea mai mare rată a refuzului părinților.

”Cele mai mari valori ale refuzului, în cazul eșantionului de copii studiat, au fost raportate în județele Hunedoara (41,5%), Caras-Severin (33,3%), Covasna (33,3%), Sibiu (29,2%) și Bihor (24,5%)”, spuneau specialiștii INSP, la jumătatea lui 2017.

Cele mai noi date făcute publice săptămâna aceasta de Direcția de Sănătate Publică Sibiu arată o îmbunătățire semnificativă a rate vaccinării în ultimul an.

Iată mai jos datele DSP Sibiu referitoare la rezultatele vaccinării în primul semestru din 2018.

vaccinare 1Mai mult decât atât, în cazul vaccinului ROR, rata vaccinării a ajuns peste 97% în mediul rural, foarte asemănător cu ceea ce se întâmplă în Europa.

vaccinare 2

Pentru a afla motivele schimbării de mentalitate, am stat de vorbă cu Gabriel Budescu, directorul DSP Sibiu.

G. B.: La începutul anului noi am fost la o rată de vaccinare de aproximativ 86%, după care am început să luăm măsuri concrete, am mers în localități, și rata a început să crească. O măsură, zic eu destul de importantă, este plata vaccinării și a consultației. Deci un medic primește 25 de lei pentru fiecare inoculare. Acești bani sunt facturați din programul național și toate inoculările sunt trecute în registrul electronic de vaccinare și un reprezentant la nostru verifică cele raportate corespund cu realitatea din teren.

Rep.: Deci banii ar fi un prim impuls pentru vaccinare.

G. B.: Eu spun că da, dar nu este singurul. După aceea am avut o activitate foarte intensă cu mediatorii și asistenții comunitari, adică exact acele persoane care ne ajută să intrăm în mijlocul grupurilor vulnerabile. Administrațiile locale chiar ne-au ajutat din acest punct de vedere.

Rep.: Una e să ajungi la oameni, alta e să-i convingi. Mulți au preconcepții.

G. B.: Sunt două aspecte aici. Sunt cei care din principiu nu doresc vaccinarea și n-ai cum să acționezi asupra lor pentru că oricâte informații le-ai aduce nu vor să-și schimbe punctul de vedere. Și sunt ceilalți, care pur și simplu nu au fost informați. Bine, noi am mers în acele zone vulnerabile și puțin pregătiți altfel, adică nu ne-am dus stric medical, am încercat să creăm o legătură umană, am distribuit bomboane, am alocat mai mult timp procesului, să nu fie numai acul și seringa, am schimbat abordarea. Din punctul nostru de vedere a funcționat. Pentru a ne atinge obiectivul am căutat să ne schimbăm în primul rând noi mentalitatea, modul în care privim problema.

budescu 3

Rep.: Putem vorbi despre o schimbare a mentalității în zona Sibiului?

G. B.: Cu excepția grupurilor vulnerabile și a anumitor comunități pe care le-am identificat, nu putem spune că în zona Sibiului au existat probleme. A existat mai mult o delăsare sau populația vulnerabilă a emigrat, mulți părinți plecau în străinătate și nu au acordat atenția cuvenită vaccinării celor mici. Mai vorbim despre populația de etnie romă din nordul județului, unde am avut ceva probleme. Mulți copii au rămas în grija altor persoane din familie, care nu se prea ocupau cum trebuie de ei. Noi am încheiat și un protocol cu reprezentantul romilor care ne-a ajutat să pătrundem în comunitate, am avut și întâlnire la Sibiu cu toți medicii de familie, la sfârșitul anului trecut. Lucrurile trebuie înțelese în felul următor: Noi, DSP-ul, nu avem în subordine medicii de familie, spitale… Noi acționăm numai în baza actelor normative și a bunei înțelegeri pe care am promovat-o întotdeauna. Toți servim același scop, nu? Să avem o stare de sănătate a populației la un nivel superior. În felul acesta ne-am pus cu toții de acord că trebuie să facem eforturi într-o direcție, am discutat, am făcut un plan, avem în permanență mașini și persoane care merg și fac un control al vaccinurilor, cum sunt păstrate, dacă se realizează.

Rep.: Deci părinți care să refuze vaccinarea influențați de facebook nu prea mai avem la Sibiu.

G. B.: Nu prea ne-am întâlnit cu așa ceva la Sibiu. Sau au fost foarte puține cazuri, comparativ cu restul țării. În general părinții au fost deschiși. Nici măcar criteriul religios nu cred că a fost invocat de prea multe ori. În același timp, am avut cazuri de rujeolă la Sibiu, dar nu am avut decese. Am avut mame care ele erau copii. Erau copii cu copii. Avea un copil acasă, unul bolnav și ea era internată… Deci situații destul de delicate. Însă Spitalul de Pediatrie a făcut față foarte bine, a obținut rezultate foarte bune.

Rep.: E clar că înregistrăm un trend ascendent. Ce faceți mai departe, să rămână așa?

G. B.: Noi vom continua activitățile și vom rămâne în același trend. Știm exact unde sunt problemele. Am identificat zonele unde ar putea să existe o anumită situație în care să avem refuzuri și atunci avem un plan de acțiune foarte bine pus la punct, de la asistenți sociali și mediatori, până la asistența comunitară, medicii de familie, toți aplică anumite metode prin care încercăm ca acești copii fie vaccinați.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Republica Teleormaneana Romania

    Se deduce ca pe langa refuzul activ al unor parinti cel mai mare efect la avut stimularea financiara personalului medical. Care personal o data stimulat a inceput sa-si redescopere valorile umane si a inceput sa empatizeze cu pacienti, fapt care a dus la cresterea calitatii si eficientei actului medical!

    Lasand ironiile la o parte, multumim clasei politice care prin incompetenta si rea credinta au adus in colaps sistemul medical romanesc!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact