X
dragnea

Reuniune PSD la Neptun. OUG pe amnistie și grațiere, pe ordinea de zi

Astăzi, în cadrul ședinței Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, care se desfășoară la Neptul, președintele PSD, Liviu Dragnea, va cere un vot pentru ca actuala coaliție de guvernare să poată da o OUG pe aminstie și grațiere. Conform România TV, după votul de astăzi, Guvernul României va elabora actul care ar urma să fie emis în curând.

Liderii PSD urmează să facă și o evaluare a miniştrilor din Cabinetul Dăncilă, dar vor exista discuții și despre o posibilă suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis din funcţie şi despre strategia pe care PSD va merge în sesiunea de toamnă a Parlamentului.

Ieri noapte, cu doar câteva ore înainte de şedinţă, şeful PSD i-a convocat la discuţii informale pe câţiva dintre cei care îl contestă, anunță Digi24. Din sursele televiziunii, social-democraţii au ajuns la un consens. Liviu Dragnea a propus pace şi unitate, iar disidenții au trecut peste supărările legate de modul în care şeful PSD conduce partidul. La întâlnire au participat, printre alţii, fostul premier Mihai Tudose, deputatul Marcel Ciolacu, un apropiat al fostului şef al Executivului, dar şi preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu. Potrivit informațiilor Digi24, aceștia ar fi acceptat propunerea liderului PSD.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact