X
dancila

Guvernul va adopta rectificarea bugetară fără avizul CSAT

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, miercuri, că Executivul va adopta rectificarea bugetară, deoarece şi-a îndeplinit obligaţia de a cere CSAT un punct de vedere, ea afirmând că şi-ar fi dorit ca acest proiect să fie rezultatul unui consens între Preşedinţie şi Guvern. Preşedintele Klaus Iohannis a invitat-o anterior pe Viorica Dăncilă la consultări, la Palatul Cotroceni, joi, de la ora 11:30, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu necesitatea rectificării bugetului de stat pe anul 2018.

”Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a transmis miercuri, 5 septembrie a.c., o scrisoare Prim-ministrului României, Vasilica -Viorica Dăncilă, prin care o invită pentru consultări, la Palatul Cotroceni, în data de 6 septembrie a.c., ora 11:30, în temeiul dispoziţiilor art. 80 şi ale art. 86 din Constituţie, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu necesitatea rectificării bugetului de stat pe anul 2018. Consultările vizează clarificarea unor aspecte care ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, la această întâlnire au fost invitaţi şi miniştrii de resort.

”Rectificarea bugetară trebuie aprobată pentru a nu afecta bunul mers al economiei. Mi-aş fi dorit ca acest proiect deosebit de important pentru români să fie rezultatul unui consens între două instituţii importante ale statului – Preşedinţie şi Guvern. Orice situaţie complexă, însă, are cel puţin o soluţie, iar soluţia aleasă de Guvern er să meargă mai departe cu adoptarea rectificării bugetare. Ne-am îndeplinit obligaţia de a cere CSAT un punct de vedere, ne îndeplinim responsabilitatea de a asigura continuitatea în finanţare”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de guvern.

Ea a mai spus că a încercat, în ultima perioadă, să-l facă pe preşedintele Iohannis să înţeleagă faptul că rectificarea bugetară trebuie aprobată pentru a nu afecta bunul mers al economiei.

”Guvernul României nu va accepta ca drepturile românilor la pensii, salarii, sănătate, să fie periclitate de lupta politică. Oamenii au nevoie de investiţii, de medicamente, de pensii şi salarii livrate la timp, fermierii afectaţi de virusul pestei porcine au nevoie de sprijin financiar, iar agricultorii au nevoie la timp de bani din subvenţii pentru a putea începe lucrările”, a conchis Viorica Dăncilă.

Dăncilă, despre ziua în care e chemată la consultări: Voi fi în Spania

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că în joi, ziua în care a fost chemată la consultări de preşedintele Iohannis, se va afla într-o vizită de lucru în Spania, unde va avea o întrevedere cu omologul spaniol şi va fi primită de Regele Spaniei.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Economie
  • Contact