Cantina „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului, amenajată la demisolul Școlii Gimnaziale nr. 15 din Sibiu, a fost inaugurată astăzi, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Locația va avea dublu rol – de cantină școlară dar și cu caracter social.
Cantina a fost inaugurată cu o slujbă de sfințire a locului, ținută de Preafericiul Părinte Daniel, alături de Înaltpreasfinția Sa Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, și un sobor de preoți. În acest loc, începând din anul școlar 2018-2019, vor mânca atât elevii de la Școala Gimnazială nr. 15 și de la Colegiul Național „Octavian Goga” cât și mai multe familii nevoiașe.
„După un efort deloc mic, am reușit să reabilităm o cantină a elevilor care a fost abandonată multă vreme și după 30 de ani am reușit să îi dăm aceeași menire. Întâi de toate, avem grijă de copiii noștri. Aici, în școala 15 sunt mulți copii, dar și liceeni în Octavian Goga. Cantina aceasta va avea însă și un caracter social. Instituția aceasta a noastră va prelua, în cadrul unui program „Masa pe roți”, mâncare de aici și va duce la cei nevoiași care nu se pot deplasa. Noi sperăm ca această lucrare, pe care Dumnezeu a rânduit-o să o putem iniția, să dăinuiască și să fie de folos copiilor noștri cei dragi”, a spus Înaltpreasfinția Sa Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
La încheierea slujbei Preafericitul Părinte Daniel a oferit copiilor prezenți la inaugurare câte o icoană cu Sf. Stelian, ocrotitorul copiilor, iar cantina va purta pe unul din pereți o icoană a Sfintei Treimi.
„Ne ajută să legăm întotdeauna Liturghia cu filantropia, prin Liturghie se vede iubirea lui Dumnezeu față de oameni, pe care noi o celebrăm, iar prin filantropia Bisericii se arată iubirea oamenilor pentru semenii lor, ca răspuns la iubirea milostivă și smerită, darnică a Preasfintei. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să legăm întotdeauna Liturghia cu filantropia și să avem bucuria rugăciunii cât și bucuria faptei bune”, a spus Patriarhul Daniel.
Peste 2000 de persoane vor beneficia de pe urma acestei cantine.
„E un eveniment pe care îl așteptăm de mult timp. Noi am avut cantină în perioada în care funcționau Liceul Teoretic Octavian Goga și Școala Gimnazială nr. 15. Cu foarte multă iubire și cu multă susținere din partea Mitropoliei Ortodoxe, acest proiect a fost finalizat. Sperăm să beneficieze de el în primul rând elevii și cadrele didactice ale școlii, dar să nu uităm nici beneficiul social al acestui așezământ, care cred că are și o conotație culturală, având în vedere locația în care este amplasat. Ca număr de beneficiari suntem școala cu cei mai mulți elevi, peste 2000, plus 130 de cadre didactice, o școală foarte mare pe care eu o numesc familia Octavian Goga”, spune Laura Dumitru, director la Colegiul Național Octavian Goga.
Cadrele didactice s-au arătat încântate de inițiativă.
„Este o inițiativă deosebită și ne bucurăm că școala noastră face parte dintr-un asemenea proiect”Cantina va fi deschisă începând cu ora 9:00 și până în jurul orei 15:00, în weekend urmând să fie folosită exclusiv în scopuri sociale.”Copiii se vor bucura cu siguranță că pot să mănânce o masă caldă la amiază, iar noi am așteptat cu nerăbdare acest moment. Este un lucru minunat mai ales pentru copiii nevoiași”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Octavian Goga , Școala Gimnazială , Colegiul Național Pedagogic , Arhiepiscopiei Sibiului , Acatistul Sfintei Treimi , Mitropolitul Ardealului , Patriarhul Daniel , Preabunul Dumnezeu , Școlii Gimnaziale , Sfântul Stelian , Preafericitul Părinte Daniel , Mitropoliei Ortodoxe Române , Preafericitului Părinte Daniel , Laura Dumitru , Liceul Teoretic Octavian Goga , Preafericiul Părinte Daniel
Vizualizari: 4042
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Adrian
Acum 3 ore
Loijhbloijh
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Pastor marginas
Acum 3 ore
Emil