X
BC CSU Sibiu-KK Zlatibor

BC CSU Sibiu: Două victorii și o înfrângere după cantonamentul din Serbia

BC CSU Sibiu a încheiat ieri cantonamentul din Serbia cu cea de-a doua victorie din deplasare, împotriva celor de la KK Zlatibor, scor 81-67.

Echipa sibiană se întoarce, așadar, din Serbia cu un bilanț de 2 victorii și o înfrângere.

„O ultimă zi de cantonament reușită, cu un joc în care am avut o rotație mai mare, odată cu sosirea lui Philmore, sub coș s-a simțit. Am avut un cantonament foarte util, în care am muncit din greu și după care putem trage speranțe pentru un nou sezon reușit. Mă bucur că suntem toți sănătoși și aștept cu nerăbdare revederea cu Chris, dar și turneul următor”, a declarat Dan Fleșeriu, la finalul ultimului meci din Serbia.

Cel mai bun marcator al partidei a fost Justas Tamulis cu 18 puncte, urmat de Kevin Hardy 16p, Monyea Pratt 15p, Randal Falker 11p, Mirel Dragoste 10p, Isaiah Philmore 10p, Aurel Gavriloaia 1p, Wilhelm Brosser 2p. Au mai jucat Varga, Gheorghe, Cerbu.

Marți galben-albaștrii vor pleca spre capitală unde vor disputa trei meciuri de pregătire în compania echipei din Craiova, dar și cu CSO Voluntari și Athletic Constanța. Ulterior vor reveni la Sibiu pentru a continua pregătirile înaintea Memorialului Internațional Tordai 2018.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact