Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Comisarul european pentru politică regională vine la Sibiu

Comisarul european pentru politică regională vine la Sibiu

Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu va vizita România în următoarele 7 zile, iar prima vizită o va efectua în Sibiu, miercuri seara.

În oraș, Crețu va sta doar o oră și jumătate, urmând să aibă întrevederi cu primarul Astrid Fodor, președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean, și subprefectul Horațiu Marin. În programul vizitei nu se precizează despre ce vor discuta cei patru.

Potrivit calendarului vizitei în România, Corina Crețu vizitează țara pentru a vizita proiecte cu finanțare europeană și a participa la o serie de conferințe la nivel înalt și la un dialog cu cetățenii.

Corina Crețu se va afla în România până pe 18 septembrie. Astfel, mâine, aceasta va pleca din Sibiu spre Petroșani, unde va participa, împreună cu reprezentanți de nivel ministerial ai Guvernului României, la conferința la nivel înalt ”Regiunile carbonifere din România în tranziția energetică”, organizată de Confederația Sindicală Națională MERIDIAN în parteneriat cu Comisia Consultativă pentru Mutații Industriale din Comitetul Economic și Social European și cu Universitatea din Petroșani. Scopul dezbaterilor îl reprezintă stabilirea unor măsuri ce urmează a fi adoptate și finanțate la nivel european, național și local pentru asigurarea unei tranziții energetice juste în regiunea minieră carboniferă Valea Jiului.

Împreună cu comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală Phil Hogan, Crețu va participa, în data de 14 septembrie, la un Dialog cu cetățenii la Cluj-Napoca. Dezbaterea cu publicul larg va avea tema ”Un buget modern pentru o Uniune Europeană mai puternică”, iar cei doi comisari îi vor avea ca parteneri de discuție pe Petre Daea, ministrul Agriculturii din România, și pe Daniel Buda, membru al Parlamentului European.

În ziua următoare, 15 septembrie, înaltul oficial european se va întâlni cu reprezentanți ai autorităților locale din Turda și Alba-Iulia și va vizita proiecte cu finanțare europeană ce au avut un impact semnificativ atât în viața cetățenilor, cât și a mediului de afaceri din cele două orașe.

În perioada 17-18 septembrie, comisarul european Corina Crețu va participa, alături de președintele Comisiei Europene Jean-Claude Junker, la reuniunile la nivel înalt din cadrul Summitului Inițiativei celor Trei Mări, ce va avea loc la București.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus