Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Comisar european: Autostrada Sibiu-Pitești e un proiect matur pe care Ministerul Transporturilor trebuie să-l pregătească

Comisar european: Autostrada Sibiu-Pitești e un proiect matur pe care Ministerul Transporturilor trebuie să-l pregătească

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, care a vizitat zilele trecute Sibiul, l-a îndemnat pe ministrul Transporturilor să depună proiecte mature pentru finanţare europeană, cum ar fi autostrada Sibiu – Piteşti, Piteşti – Constanţa sau podul de la Brăila.

Corina Creţu a venit miercuri în România, aterizând la Sibiu. Ulterior, a plecat la Cluj-Napoca, unde a participat la un dialog cu cetăţenii organizat la Facultatea de Studii Europene a UBB. Aceasta a spus că ultimul proiect depus de România pe Programul Operaţional Infrastructură Mare este metroul Gara de Nord – Otopeni, neexistând proiecte noi, în afară de fazarea proiectelor de apă şi canalizare.

„Sunt probleme privind capacitatea administrativă, nu s-a redus birocraţia, iar domeniul trasporturilor este unul în care România a pierdut bani. Analizăm proiectul de metrou Gara de Nord – Otopeni, ultimul proiect depus de România pe Programul Operaţional Infrastructură Mare şi nu mai avem proiecte noi, în afară de fazarea proiectelor de apă şi canalizare. Este important să se vină cu proiecte noi pentru că, începând de anul viitor, se termină proiectele fazate până în 2020. Vestea bună este că aceste proiecte se vor termina, vestea proastă este că deja consumă din ceea ce ar fi trebuit să fie alocat pe proiecte noi din perioada 2014 – 2020. Fac un apel la Ministerul Transporturilor să pregătească proiecte mature, Sibiu – Piteşti, Piteşti – Constanţa, podul de la Brăila. Avem bani să începem din această perioadă de programare studiul de fezabilitate pentru autostrada Montana. Avem bani din Programul Operaţional de Infrastructură Mare, sunt surprinsă că toţi primarii îmi spun că nu sunt bani, dar la CE ultimul proiect sub analiză este metroul Gara de Nord – Otopeni”, a spus Creţu.
Potrivit acesteia, deşi se spune că reprezentanţii CE îngreunează lucrurile privind absorbţia fondurilor europene, s-a constatat un fenomen şi anume faptul că unele state membre adaugă, prin ghiduri, tot felul de condiţionalităţi în plus faţă de regulamentele europene. „Avem întârzieri în toate statele membre, datorită adoptării târzii a legislaţiei privind perioada 2014 - 2020 şi spun că trebuie să învăţăm din lecţiile trecutului”, a explicat Corina Creţu, citată de Mediafax.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus