X
Selimbar-microsoft

Comuna din Sibiu lăudată de  Microsoft. Pixul și hârtia nu mai sunt acceptate aici

Primăria comunei Șelimbăr este prezentată într-un articol pe pagina oficială a companiei Microsoft și e dată ca exemplu pentru bune practici în administrația locală. Infrastructura on-line a primăriei oferă posibilitatea locuitorilor să depună sau să primească on-line orice tip de acte au nevoie de la administrația locală.

”Am făcut analize și am ajuns la concluzia că această cale tradițională bazată pe hârtie nu mai este acceptabilă. (…) Am vrut să schimbăm complet modul cum se lucrează în cadrul primăriei și să abordăm cele mai bune practici, atunci când a trebuit să rezolvăm problemele comunității”, spune primarul Marius Grecu.

Infrastructura de administrație on-line a fost implementată la Șelimbăr de societatea sibiană TNT Computers. Datorită acestui demers, cetățenii din Comuna Șelimbăr pot avea acces on-line la mai multe documente și pot depune cereri/documente online, pot face sesizări online pe site-ul Primăriei, pot verifica taxele și impozitele online pe site-ul Primăriei, pot achita amenzi online, pot urmări stadiul documentelor depuse și al solicitărilor și pot sesiza probleme din comunitate direct pe site-ul Primăriei. În plus, cetățenii sunt informați online și în timp real de documentele necesare fără a pierde timp la ghișee.

După implementarea acestui sistem, costurile operaționale anuale ale primăriei s-au redus cu 30%, fără a mai lua în calcul timpul salvat al cetățenilor, care nu mai sunt nevoiți să se deplaseze la sediul instituției pentru orice hârtie. ”Totul poate fi făcut acum on-line, de la trimiterea unor hârtii, la plăți, urmărirea contului personal de taxe și impozite, la accesul în timp real la informații publice. Aici nu mai avem cozi la care să stea lumea să aștepte, iar administrația locală a venit mai aproape de cetățean”, a mai spus primarul comunei în articolul postat pe site-ul Microsoft.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact