Marţi,
19.03.2024
Partial Noros
Acum
9°C

Mitropolitul Ardealului mobilizează lumea la Referendum: Vor lua şi copiii noştri, pentru că ei nu pot face copii! Vor suferi şi urmaşii urmaşilor noştri!

Mitropolitul Ardealului mobilizează lumea la Referendum: Vor lua şi copiii noştri, pentru că ei nu pot face copii! Vor suferi şi urmaşii urmaşilor noştri!

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, i-a îndemnat vineri pe credincioşii de toate confesiunile să participe la referendumul pentru familie, punctând faptul că prezenţa este foarte importantă şi, dacă nu vor participa şase milioane de persoane, acesta nu va fi validat.

"Problema este mare de tot, e un examen al nostru. Dacă au pornit credincioşi şi ne-au determinat pe noi să fim de acord şi să ne dăm adeziunea faţă de acest demers al lor, acum, dacă nu ieşim cu toţii, să fim prezenţi - importantă este prezenţa, nu altceva. Că spui "da", toţi vor spune "da", cei care spun "nu", nu vin. Dar dacă, din trei milioane care am semnat, dacă nu dublăm, dacă nu suntem acum şase milioane ca să votăm, n-are niciun rost, nu are nicio valoare, deci nu se aprobă referendumul, nu este valid (...). De aceea, vă rugăm mult de tot, este un examen, cel mai greu examen pe care-l dăm noi acum, în libertate", a spus mitropolitul Ardealului, în predica rostită vineri, la hramul Mănăstirii Sădinca, din judeţul Sibiu.

Mitropolitul Laurenţiu Streza s-a referit, în cuvântul său, la cei pe care "Biserica nu o să-i căsătorească niciodată", susţinând că aceştia vor veni să ceară dreptul de a se căsători şi "vor lua şi copiii noştri, pentru că ei nu pot face copii".

"Gândiţi-vă că nu noi vom suferi, ci urmaşii şi urmaşii urmaşilor noştri. Şi atunci vor zice: măi, ce părinţi, ce înaintaşi am avut de nu şi-au lăsat ei măcar o jumătate de oră să se ducă acolo şi să împlinească. (...) Vă rugăm mult, i-am rugat pe preoţii noştri să meargă împreună cu dumneavoastră şi noi vom face la fel - vom sluji duminică la catedrală şi merg cu toată catedrala. Dar câţi vin la catedrală? Câţi vin la biserică? Dumneavoastră aduceţi-i şi pe ceilalţi de acasă (...). Dacă pierdem examenul acesta, multe lucruri vor veni şi vom plânge apoi, nu se va mai repeta niciodată momentul acesta, este irepetabil", a conchis mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, citat de Agerpres.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

17 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Handorean Luminita

Acum 5 ani

Foarte bine le zice Sfantul Parinte, romanii adevarati nu sunt de acord cu cei care isi abuzeaza lorgeanul, facand pacate inimaginabile asupra lui! Romanii daci tin la lorgeanul lor si nu il batjicoresc!!!
Raspunde

Viorel

Acum 5 ani

Cred ca de suparare era sa cada din ML... Nu mai pot ei de copii si de subiectul asta. Important e sa nu se dezica de sursa banilor pentru Rusinea Neamului, mega-catedrala spalatoare de bani cu care demonstram inca o data retardul cultural pe care-l avem. Orice sa isi ia lumea ochii de la mizeriile PSD-ului si ale lui Dragnea. De banii cat va costa referendumul, mai faceau 100 de scoli sau un spital de pediatrie. Problema lor e sa nu se casatoreasca homosexualii? Praf in ochii prostilor.
Raspunde

Volkischer Beobachter

Acum 5 ani

Turnul Sfatului ma vad nevoit sa va spun ca poza aleasa spre publicare este cel putin nepotrivita. In imagine apare si infractorul Ioan Cindrea condamnat definitiv de ICCJ pentru conflict de interese. Singuri v-ati facut un deserviciu!
Raspunde

The future is now

Acum 5 ani

AHHAAHAHHAAHHA Articolu asta trebuie pus la sectia bancuri :)) Nu ca as fi pro asa ceva, dar cam ipocriti preotii astia :))
Raspunde

gicu

Acum 5 ani

peste aproximativ +20 ani o sa ramaneti fara enoriasi, la fel si PSD-ul - fara votanti! daca romanul (anti PSD) este comod, atunci timpul le va rezolva pe toate.
Raspunde

zzz

Acum 5 ani

ninja ne vorbeste despre reptilieni
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Lilinus

Acum 5 ani

Nu mai are rusine, bolsevic...!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

raspopitul

Acum 5 ani

Băi, se vede că Sibiul era fruntaș la homosexuali și pe vremea lui Ceașcă, acum sunteți și mai mulți pidosnici, se vede după comentarii!
Raspunde

Duhneala

Acum 5 ani

Pentru ca popii pot si pentru ca enoriasii manaca tot ce zboara! Si cand stai sa te gandesti, sinonimul pentru enosias este "POPOran"
Raspunde

Sibian

Acum 5 ani

De cand ii intereseaza de copii....biserica a inchis scoliile in Sibiu si nu le-a pasat ca nu au unde sa invete. Toate cladirile cu scoli le luat ei, hotii
Raspunde

raspopitul

Acum 5 ani

Scolile, liceele si gradinitele le-a luat biserica evanghelica a sasilor, nu biserica ortodoxa, nu dati vina pe altii!
Raspunde

Eu

Acum 5 ani

Jeg și mizerie. La voi in ograda e mizerie că la parlament
Raspunde

lol

Acum 5 ani

Oare popa asta intelege ceva din spiritul creştin al Evangheliilor?
Raspunde

S

Acum 5 ani

sa dai 43 mil de euro pe un nonsubiect...o tentativa de a deturna atenția...groaznic...cand sunt atatea lucruri si atatia oameni care ar avea nevoie de acei bani ca de aer......acum....hai sa facem focul in soba cu ei... PS...mitropolitul sustinut de infractorii de la conducere se dea jos din Clasa S in lumea reala si sa-si stearga fata de pe clopote
Raspunde

Silviu

Acum 5 ani

IPS răspunsul solicitat de jurnaliști l-ați publicat? Asa sta bine unuia și odraslelor plătite din bani publici. A doua la mana nu sunteți asa siguri de reușită dacă umblati(voi BOR și infractoriiPSD, Alde, UDMR, PNL) cu fofarlica în doua tururi. https://safielumina.ro/in-numele-tatalui-si-al-fiului/
Raspunde

Cristi

Acum 5 ani

Acest mitropolit traieste in evul mediu si vrea sa ne traga si pe noi acolo. Din fericire nu ne mai poate prosti. Discurs manipulator, neadevarat. Daca exista dumnezeu, va avea o mare problema cu accesul la rai. Eu sigur m-as plictisi acolo cu el.
Raspunde

Alzara 1918

Acum 5 ani

IPS , salvați întâi Palatul Mitropolitan din bd Victiriei ! Coabitarea PSD -BOR face ca proiectul de încadrare a clădirii ca monument istoric ( la propunerea dlui Barna -USR și agrest de ministrul culturii ) sa zacă îngropat . Dl Trif , salvați monumentul romanilor ortodocși din Sibiul anterior Unirii ? Chiar dacă demersul este evident politic , strict dogmatic BOR are dreptate ; la frl procedează cultele neoprotestante ( deși afiliate “ dreptei “ prin PD ) . Ciudată neutralitatea protestat Ilie și a catolicilor .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus