X
liviu pop, trif, duse confe PSD (10)

Trif, ministrul Turismului, “neprofesionist“ în aprecierile la adresa Sibiului. “Consternant, ce să mai zic?“

Faptul că sibianul Bogdan Trif, ministru al Turismului, a apreciat Sibiul drept un județ care “nu a fost niciodată un reper până acum pentru turism“ provoacă reacții pline de nemulțumire la nivel local. Atât operatori privați din domeniu, cât și reprezentanții asociațiilor de profil cataloghează drept “neprofesioniste“ aprecierile ministrului și vin cu exemple care dovedesc contrariul opiniilor exprimate de Trif sub semnătura de lider al organizației județene a PSD Sibiu.

Într-un comunicat de presă emis sub sigla PSD Sibiu, Bogdan Trif a anunțat, joi seara, că turismul sibian a ajuns la un moment de renaștere, odată cu înființarea unui birou de promovare internă a României la Sibiu (decizie luată printr-o hotărâre de Guvern adoptată joi). “Sibiul nu a fost niciodată un reper până acum pentru turism, chiar dacă la noi în județ există nenumărate obiective și atracții turistice impresionante. Nimeni nu a știut să pună în valoare bogățiile turistice ale Sibiului. În ultimii ani, din cauza politicii defectuoase a autorităților locale, Sibiul a pierdut lupta cu aproape toate județele din zonă pentru dezvoltarea turistică a obiectivelor“, a declarat Bogdan Trif în comunicatul emis prin intermediul biroului de presă al organizației județene a PSD Sibiu, al cărei președinte interimar este.
Aprecierile lui Trif sunt departe de realitate, apreciază toți operatorii din turism consultați de Turnul Sfatului.

“Ce să mai zic la auzul unor asemenea vorbe?“

Asociația județeană de turism Sibiu este prima asociație de acest fel din țară, înființată în 2005, an în care a mai fost înființată cu o asociație similară în Bucovina. Doar că cea din Sibiu are un ritm de dezvoltare mult mai alert, astfel că în prezent lucrează cu mai bine de 800 de parteneri. De la agenții de turism, pensiuni, până la organizatori de târguri de turism din țară și străinătate.
Alin Chipăilă, președintele AJT Sibiu, se declară consternat de aprecierile făcute public de către ministrul Turismului. “Din punctul meu de vedere, este departe de a fi corectă o astfel de afirmație. Cam cât de departe este Bucureștiul de Sibiu cu o vale a Oltului foarte, foarte aglomerată. Dacă nu chiar mai departe. Am citit cu consternare comunicatul respectiv de presă și chiar am fost surprinși că un ministru al Turismului, din Sibiu, poate spune așa ceva. Atâta timp cât Sibiul este o destinație turistică recunoscută pe plan național și pe plan internațional, de regiuni din țară și din străinătate, care a făcut dovada că a gestionat foarte bine primul program Capitală culturală europeană din țara noastră, care anul viitorul va fi prima regiune gastronomică europeană din România. Iar ministrul consideră că Sibiul nu e un reper. Chiar nu știu pe ce elemente se bazează“, spune Alin Chipăilă.

Potrivit președintelui AJT Sibiu, turismul sibian ocupă unul din locurile fruntașe la nivel național, pornind atât de la inițiativele autorităților, cât și ale partenerilor privați. El aduce în sprijinul acestei afirmații recunoașterile pe care industria turistică din Sibiu le-a primit la nivel internațional din partea unor entități precum Lonely Planet, National Geographic, Huffington Post sau Food and Travel. În plus, Chipăilă amintește și de faptul că Mărginimea Sibiului este destinație europeană de excelență în turism și gastronomie.

“La nivelul Sibiului sunt o serie de politici publice și inițiative ale autorităților locale care sunt consistente și coerente. De exemplu, prin intermediul agendelor culturale și comunitare – atât la nivelul municipiului cât și al județului Sibiu, atât la nivelul Mediașului care a dezvoltat mai nou și el astfel de instrumente financiare – este impulsionat domeniul culturii, care ajută și la dezvoltarea turismului. Sibiul est singurul județ care, împreună cu ceilalți parteneri din Consorțiul Regiune Gastronomică, are o preocupare consolidată în ceea ce privește gastronomia, văzută ca un vector de dezvoltare economică și dezvoltare sustenabilă. Nu mai există preocuparea aceasta în altă parte în România și, în acest context, noi aflăm că Sibiul nu este un reper. Consternant, ce să mai zic la auzul unor asemenea vorbe?“, mai declară Alin Chipăilă.

Operatorii privați: “a vorbit ca un neprofesionist“

Cristian Cismaru este unul dintre inițiatorii programului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană. A făcut pionierat în turism și prin proiectul Transilvanian Brunch, care acum aduce turiști din întreaga țară și nu numai, pentru a se bucura de produsele proaspete, locale, ale satelor din zona Sibiului.
Pentru Cristian Cismaru, Sibiul este un model pentru turismul din România, total contrar opiniilor exprimate de ministrul Turismului. “E ca și cum a vorbit un om din afara branșei. Ca un nespecialist a vorbi. La absolut toate proiectele care au inclus o oarecare doză de pionierat în domeniul turismului, Sibiul a fost întotdeauna în față. Noi avem o Asociație județeană de turism care asta face, coordonează parteneriatele public-private, despre care se pare că habar nu are sau nu a fost informat. Sibiul are prima astfel de asociație de management de destinație din România. Sibiul e un model pentru toate regiunile despre modul în care se implementează aceste parteneriate public-private. Mai apoi, există foarte multe domenii de nișă din turism, unde Sibiul e lider. A fost 2007, apoi dezvoltarea turismului pe zone cu specific. Așa cum există Bucovina sau Maramureșul, așa avem noi Mărginimea, Valea Hîrtibaciului, Țara Oltului și Valea Târnavelor. Deci Sibiul a devenit un model și pentru alții despre cum să își facă o sub-categorisire a destinațiilor turistice“, spune Cismaru.
El spune că din 2000 participă alături de autoritățile sibiene la toate târgurile de turism relevante din zonă, deci cunoaște activitatea celorlalte autorități din România în această zonă. “Sibiul a fost prezent la toate târgurile de turism din România și la cele mai importante din zona aceasta a Europei. În România nu mai există un exemplu similar. Nu există nu al doilea exemplu de oraș sau județ care să fi fost atât de des la Berlin, la Munchen, la Viena și la Zurich“. Și el subliniază importanța agendelor culturale ale autorităților locale, inițiative care impulsionează în mod evident industria turismului.

“Branșa turistică din Sibiu este foarte puternică și datorită Aeroportului. Aducem mulți turiști din afară, ceea ce nici nu se întâmplă în unele locuri. Ca să nu mai vorbim de gradul de ocupare din România, care e sigur printre primele cinci din locuri la nivel național. Dacă nici acesta nu este un etalon?“, Cristian Cismaru, Reky Travel

Tot din zona privată este și Ionuț Martin. Prin intermediul agenției Sibiu Reisen – Go East el lucrează cu grupuri mari de turiști aduși din străinătate. Agenția lui a ajuns un etalon în domeniu la nivel național Spre exemplu, acum doi ani, prin intermediul agenției sale la Sibiu a fost adus un grup de turiști format din 3.200 de persoane. Pentru Ionuț Martin, afirmațiile ministrului Turismului sunt “grave“. “Sibiul produce un flux de turiști din afară major pentru Transilvania. Ca municipii, în Transilvania, Sibiul cred că este pe locul doi, după Brașov. Iar în zona turiștilor vorbitorilor de limbă germană, probabil că Sibiul este cel mai bine văzut din punct de vedere turistic în România. Deci nu văd de ce ministrul Turismului ar afirma așa ceva. Nu știu pe ce se bazează când spune așa ceva, mai ales că este sibian și știe care este fluxul de turiști de aici. Când acum doi ani am avut acel grup de 3.200 de turiști austrieci, aceștia au ales să vină la Sibiu, nu la Cluj-Napoca, la Brașov sau la Timișoara“, arată Ionuț Martin.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

19 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Viorel

    De ce publicati ineptiile astuia?

    “Cand esti prost de mic, cand esti mare doar te joci”, i se potriveste perfect.

    Arogant mai mare si mai mandru ca e contemporan cu el insusi nu exista. O nulitate.

    Ii faceti reclama gratuita unei slugi…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    danny

    Trei miniștrii CRETINI!!! Ce să știe ministrul „genunche”, cel fost al Apărării, cu al său panseu ref. la accidentul din Muntenegru, „repatrierea cadavrelor victimelor decedate” iar al treilea, ce calcă pe urmele celor doi, cu o asemenea referire la potentialul turistic al Sibiului! NESIMȚITI, după chipul și asemănarea tătucului lor!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mov cu perle

    Nu, nu, nu ati inteles. Pentru ca PSD are nevoie de mase de manevra, tov Trif s-a gandit sa isi bage niste oameni in functii bine platite. Din cate am inteles, la sediu se cunosc numele celor 2 persoane care o sa fie angajate, desi legea nu e inca gata. Sa fie adevarat? Nu m-ar mira! Ui asa se fac loc la alte doua loaze care vor trebui sa forjeze tare pana la urmatoarele alegeri. Plus ca … dragi agenti turistici, sub papucul noilor diriguitori ai turismului sibian, va trebui sa intelegeti ca puneti niste mese si niste cazari gratis la intrunirile de partid.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ek

    “Nu a fost un reper pana acum…” va fi de acum incolo pentru ca ai infintat tu un birou de promovare/propaganda la Sibiu? Bai cap de lebenita, jignesti sibienii si oamenii de afaceri din Sibiu. Cand se promova Sibiul in 2005 ce facea.i? Te jucai cu puta in tarana! Sa.ti fie rusine psd.ist jegos…

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nelutu

    Acest limbric rosu nu poate face nota discordanta fata de ceilalti “intelepti” membrii ai guvernului PSDracnea. Probabil acesta a fost si criteriul alegerii lor. Sa fie cat mai vocali si tot ce vor debita sa fie pe placul sefului, cf “programului de guvernare”, dar-ar pesta african-n ei.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    raspopitul

    Bai, cam are dreptate pesedistul, pana și Mureșul a depășit Sibiul ca număr de turiști, la fel și Alba ,de Brașov nu mai vorbesc. Și Vâlcea, cu stațiunile ei, este mai vizitată, așa că ne-au depășit județele limitrofe!

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    @raspopitul
    Unde ai văzut tu așa ceva despre județele alea? Iar în Mureș este vorba si de alt tip de turism (vezi Sovata)
    Și una e sa zici că nu e pe primul loc, alta că nu e reper.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Paul

    Tovarase Trif (si) tie ti se potriveste zicerea romaneasca: “Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o”!

    Sau, cu alte cuvinte: “Ut ameris amabilis esto”! (=De vrei sa fii iubit, fii vrednic de iubire).

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Simina Petru

    Eu cred ca este o falsa problema competitia la turism intre judete. Nu toate judetele au potential turistic; ce-ar putea arata de exemplu Ialomita?

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ro

    PSD-istii sunt la concurs pentru Marele Prost. Din păcate sunt ff mulți candidați.
    Nu mi-a plăcut niciodată PSD, dar acum parca sunt in fruntea partidului și a pe funcțiile cele mai importante numai inapți, incapabili, prosti, analfabeți, și lista poate continua. JALNIC

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Tristete

    Ptr R O …d vsta prin ceea ce scrieti si ganditi despre o mare parte a populatiei care este PSD va situati clar , sub calitatea lor ( chiar daca aveti un doctorat slab ) din cele enumerate in articolul de mai sus…..Fiecare om indiferent de partid are parti rele si bune …statistic fiecare individ are mai multe parti bune decat rele iar relele se pot cultiva Necazul este altul la noi ura viscerala a celor care fac politica s au chibiteaza cu aceasta Ura sadita cu pipete in ani de conducere discretionara a tari si a tuturorainstitutiilor de catre politicieni indoielnici in pregatire cam de genul d lui RO Bine ar fi daca am fi mai toleranti mai buni

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    are scoala de turism?

    Dincolo de persoanele, in cauza, dincolo de orice culoare politica, dincolo de orice subiectivism, functiile publice trebuie ocupate de persoane SPECIALIZATE ptr ele. Ai pregatire SI experienta, nu conteaza nici sexul, nici orientarea nici culoare. N-ai, cauta ceva ptr pregatirea ta sau pregateste-te INAINTE, TEMEINIC. Pana partidele nu vor aplica acest principiu n-au cum sa ne ofere rezultate pozitive si sa-si justifice existenta!

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibianca

    De unde esti, din Teleorman, cum poti vorbi asa ceva cand nu poti trece centrul de turisti straini din Spania, Grecia, Germania, iate de mana cu L.Pop si mergeti la Dragnea sa va dea lectii sa nu mai zic ceva………

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact