X

Familia tradițională și fudulia

Alin Bratu

Vreo trei milioane de români au semnat că ar trebui stipulat în Constituție că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Foarte bine.

Urmează referendumul care va da deznodământul. Vom ști dacă e cazul să ne uităm prin casele vecinilor, să vedem dacă sunt constituționali sau nu.

Din punctul meu de vedere e o imensă pierdere de timp, mai ales acum când sunt mii de alte lucruri de făcut. Și de care nu se apucă nimeni. E păcat să consumi atâta energie pentru un lucru care de fapt nu te privește.

Pe de altă parte, aceasta este o caracteristică a nației din care fac parte. Să te împopoțonezi cu lucruri absolut irelevante.

De exemplu, sportul național al României e oina. Așa e împământenit de veacuri, de nimeni nu mai are habar de la ce a pornit. Că doar n-or fi jucat țurca țăranii din Poiana, până în Calafat, din Oradea, până la Buziaș. Dar, mă rog, probabil că ne dădea, așa un aer mai exotic. Să rămână englezii cu fotbalul, cehii cu hocheiul, că noi ne mândrim cu oina. Așa e tradițional.

Până la urmă, acest demers a fost confiscat politic și nu a mai rămas decât o pâine de mâncat pentru politicieni. Cei care vor să-și așterne bine la alegeri și să-și pregătească electoratul de bază, tradițional, bine înfipt în urme, e bine de urmat calea Coaliției pentru familie.

Cei care sunt indiferenți sau chiar se opun sunt prea puțini, prea insignifianți din punct de vedere politic. Și până la urmă, aceștia oricum nu prea veneau la urne.

Doar că nu cred că lucrurile se vor opri aici.

Presupun că succesul răsunător al acestui demers va cere și altul. Sau altele.  Câte semnături credeți că s-ar strânge de la o inițiativă, tot pentru familie, pentru interzicerea avortului? Eu cred că tot în jur de trei milioane și de la aproximativ aceiași oameni. Poate fi un nou moment speculat politic. Cu la fel de mult succes. Pentru că bula celor care gândesc altfel e tot mai mică. Ciudat, pentru că în restul Europei e tot mai mare…

Un alt sfat al Bisericii spune că o familie ortodoxă neaoșă ar trebui să facă cel puțin trei copii. ”Unul pentru tată, unul pentru mamă și unul pentru țară și Biserică”. Ultimele două destinații se întrepătrund, firește. Mai mulți oameni, mai multe voturi, mai multe minți numai bune de manipulat.

Asta în timp ce pentru educație, pentru sănătate nu cere nimeni nimic. E important numărul, nu felul în care trăiesc.

 

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    zzz

    ar trebui neaparat specificat ca nici una din primariile unde au fost depuse semnaturi pentru campania “Fara Penali” nu a stiut ce sa faca cu semnaturile pentru simplul motiv ca “nu am mai facut nicioadata asa ceva”. de unde, fara sa fi geniu poti intelege ca nu s-au mai depus vreodata semnaturi pentru vreo campanie.
    de aici devine interesant pentru ca asta inseamna ca nu s-au depus semnaturi nici pentru campania Coalitiei pentru familie…
    un elev de clasa a 2a poate deduce ca aceasta campanie precum si cele 3 mio de semnaturi sunt un mare fals iar daca articolul de fata ar incepe cu “Vreo trei milioane de români AR FI semnat” ar fi inca prea elegant in a semanalat o URIASA FRAUDA!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Porfir Radauteanu

    Ca e o pierdere de vreme, aia e… Mai grav e ca e o risipa de bani, in momentul in care oricum datoria externa a Romaniei ajunge la 98 de miliarde de Euro, pt ca PSD nu e in stare sa isi gestioneze nici scamele din buzunare fara sa dea un tun sau sa faca un credit. Dar e ok, o ducem atat de bine incat fix referendumul asta ne trebuia…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ...

      Datoria Romaniei a inceput sa creasca serios inca de pe vremea tatucului Iliescu, restul celor ce s-au perindat nu au reusit nici ei decat sa mareasca aceste datorii. Referendumul presupune intradevar niste bani cheltuiti insa nu atat de multi incat sa fie o alternativa serioasa pentru plata datoriilor externe. E drept ca anumite portavoci ale unor politicieni vor ca o parte din noi sa ii credem ca e o risipa de bani. Parerea mea e ca e pacat de banii de referendum daca oamenii nu se vor prezenta la vot. Este un drept al cetateanului si e pacat sa va lasati lipsiti de acest drept doar pentru ca politicianul/ziaristul X a zis ca nu merita sa votezi. Eu stiam ca cel putin ziaristii ar trebui sa fie mai impartiali in asemenea chestiuni dar probabil ca acest articol reflecta doar parerea personala a autorului si nu ceva propaganda deghizata

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact