Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Șelimbărul își face primărie nouă

Șelimbărul își face primărie nouă

Administrația locală din Șelimbăr a propus la ședința de consiliu local de la sfârșitul lunii trecute că este necesară începerea procedurilor de cumpărare a unor terenuri în vederea construirii unui Centru Administrativ. Se dorește ca amplasarea acestuia să fie făcută în vatra veche a localității, se arată în proiectul de hotărâre, se arată pe site-ul Primăriei Șelimbăr. Consilierii au respins proiectul de hotărâre, însă primarul Marius Grecu a anunțat că va insista cu acesta și în ședința următoare.

Dorința de a construi un nou sediu administrativ ține de faptul că populația Șelimbărului a crescut foarte mult, dar și pentru că actualul sediu nu mai face față noilor necesități. ”Oportunitatea promovării proiectului de hotărâre rezultă din următoarele considerente: necesitatea edificării unui obiectiv în care să funcționeze servicii de interes general destinate cetățenilor comunei Șelimbăr denumit generic Centru Administrativ; Faptul că localitatea a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare imobiliară pe segmentul rezidențial și că unele servicii din cadrul aparatului Primarului își desfășoară activitatea fie la o distanță de sediul Primăriei, fie în spații improprii desfășurării unor activități specifice administrației locale”, se arată în expunerea de motive prezentată de primarul Marius Grecu și atașată hotărârii Consiliului Local Șelimbăr.

Cea mai puternică dezvoltare

Șelimbărul are cea mai mare creștere procentuală a populației în județul Sibiu. Numărul locuitorilor a crescut aici cu 47%, de la aproximativ 7.000 la 10.344. ”10.260 de locuitori aveam la 31 decembrie 2016 (în statistica ). Populația crește în continuare în ritm accelerat, încât aș spune că până în 2022 ajungem la vreo 18.000 de locuitori”, a estimat Marius Grecu, primarul Șelimbărului, luând în considerare planurile urbanistice pregătite pentru dezvoltarea de noi cartiere. Referitor la infrastructura necesară unor astfel de creșteri ale populației, Marius Grecu spune că planuri există. ”Avem în proiect să dezvoltăm în zonele în care s-a construit mult propriile creșe, grădinițe, școli și căi de acces, în primul rând”, arată primarul.

În acest an s-au început deersurile pentru construirea a trei creșe și trei grădinițe.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

maria giupana

Acum 5 ani

Si anul trecut promitea primarul scoala si gradinita pe Doamna Stanca, ce urma a se construi in 2018. De asemenea mai promitea un loc de joaca in zona Kaufland. A reusit abia-abia un trotuar Rahova -Doamna Stanca.N-or mai avea loc in primarie asa-zisii dezvoltatori (precum Roman) care construiesc haotic, fara locuri de parcare, fara sa isi indeplineasca obligatiile fata de locatari . Va invitam, domnule primar. pe Doamna Stanca, in fata blocului 39 sa vedeti , dupa 3 ani de la predare ce a lasat Roman in urma. Ii invitam pe cei care au facut parte din comisia de receptie sa ii intrebe pe locatarii de la etajele 11 -5 cum le-a plouat in casa. Sa-l intrebe pe Roman de ce mama naibii mi-a placat tavanul din balcon cu polistiren? Ca sa dea impresia ca placa de beton e la grosimea standard? Si l-au placat de mantuiala, ca-mi va cadea in cap azi-maine. Si voua va trebuie primarie noua. Iesiti din birou sa vedeti ce porcarii ati facut cu autorizatiile voastre date fara noima. Veniti sa vedeti si pe Doamna Stanca 43 cum ati dat autorizatia si ce le-ati facut celor din 41. Rusine sa va fie.
Raspunde

Ioana

Acum 5 ani

Gradinite vom avea probabil in viitorul indepartat,cand copiii nostri vor fi deja mari.Iar de la gradinita,la ce scoala vor merge ca in Selimbar exista spatiu doar de cate o clasa din fiecare an de studiu?
Raspunde

Dorel

Acum 5 ani

Planul de constructie va fi aprobat in felul urmator: locuri de parcare mult sub recomandari, geamurile primariei vor fi sub 1 metru de cladirea vecina, claridirea primariei va avea 5 etaje peste limita impusa de PUZ, procentul de ocupare va fi de 99.9% iar primaria se va lauda cu cei 0.01% ramasi pentru zona verde.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus