Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
6°C

Administratorii celei mai mari companii din Sibiu, contestați la Tribunal. “Consider că s-a încălcat legea“

Administratorii celei mai mari companii din Sibiu, contestați la Tribunal. “Consider că s-a încălcat legea“

Peste o săptămână, la Tribunalul Sibiu, este programat primul termen dintr-un proces în care un proaspăt acționar al Romgaz contestă hotărârea prin care a fost numit actualul Consiliu de administrație al societății. Romgaz este cea mai mare companie din județul Sibiu, care anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de peste un miliard de euro și are peste 6.000 de angajați.

Toate deciziile pe care Consiliul de administrație al Romgaz le-a luat în ultimele două luni ar urma fi anulate, dacă procesul deschis la Tribunalul Sibiu la finele lunii august ar avea succes. Un acționar al societății cere judecătorilor sibieni să constate că hotărârea Adunării generale ordinare a acționarilor Romgaz din 6 iulie 2018, adoptată pentru desemnarea membrilor Consiliului de administrație pe o perioadă de patru ani, nu este legală. Practic, procesul îi vizează în mod direct pe cei șapte membri ai CA al Romgaz: Liviu Dorin Nistoran (președintele CA) și Adrian Constantin Volintiru (actualul director general interimar), alături de Ramona Ungur, Remus Grigorescu, Romeo Cristian Ciobanu, Aristotel Marius Jude și Petrus Antonius Maria Jansen (membrii nexecutivi).

Procedura de selecție, pusă sub semnul întrebării

Radu Constantin Micu, jurnalist sibian, este cel care – în calitate de acționar al Romgaz – a deschis pe 24 august 2018 acțiunea împotriva SNGN Romgaz SA. Radu Micu a motivat scurt acțiunea deschisă la Tribunalul Sibiu. “Consider că s-a încălcat legea când s-a făcut procedura de selecție“, a s-a limitat Radu Micu, la a declara pentru Turnul Sfatului. Alte precizări el nu a mai dorit să facă.

Selecția membrilor CA al Romgaz a presupus două etape: într-o primă fază, Romgaz a contractat serviciile unui expert independent, care a întocmit o listă scurtă cu 21 de candidați. Statul Român - care prin Ministerul Energiei deține puțin peste 70% din acțiunile Romgaz -, alături de ceilalți acționari minoritari au selectat zece din cei 21 de candidați. Iar din cei zece, în ședința AGA a Romgaz din 6 iulie 2018, a ales șapte care să administreze societatea în următorii patru ani. De la finele lunii iulie, Romgaz a demarat și procedura de selecție a directorului general, cel actual – Adrian Volintiru – fiind interimar.

Radu Micu nu face parte din marii proprietari de acțiuni la Romgaz, el devenind acționar la finele lunii iunie 2018, cu câteva zile înainte de Adunarea Generală a cărui decizie o contestă. Numărul acțiunilor pe care Radu Micu le deține este de 50, numărul total al acțiunilor emise de societatea cu sediul central în Mediaș fiind de peste 385 de milioane.

Liviu Nistoran Liviu Nistoran

“Nu este de bună credință“

Președintele Consiliului de administrație al Romgaz, Liviu Nistoran, este cel care a creat, în România, brandul Evolio. El consideră că acțiunea deschisă la Tribunalul Sibiu nu are șanse de izbândă. “Hotărârea Adunării generale a produs deja efecte, contractele de administrare au fost semnate. Iar administratorii își desfășoară activitatea în baza acestor contracte. Acțiunea aceasta de suspendare a deciziei AGA, prin urmare, nu are obiect. Trebuie să remarc faptul că acțiunea, așa cum a fost scrisă de domnul Radu Constantin Micu, conține mai multe inadvertențe. De exemplu, este citat la un moment dat o opinie a reprezentanților Fondului Proprietatea, ca și acționar Romgaz. Dar Fondul Proprietatea nu este acționar al Romgaz. Mai apoi, în acțiune se precizează faptul că dacă nu s-ar suspenda acea hotărâre a AGA, s-ar produce prejudicii societății, în condițiile în care majoritatea membrilor Consiliului de administrație care au fost selectați au făcut parte și din vechiul CA, care în 2017 a obținut cele mai bune rezultate din istoria Romgaz. Mai apoi, acele așa-zise motive de incompatibilitate, cum că cei din Consiliul de administrație s-ar fi propus pe sine, sunt iarăși complet neadevărate. Acționarii, în AGA, au fost cei care au propus și ales membrii CA. Toate aceste motive mă fac să cred că domnul care ne-a acționat în instanță nu este de bună credință“, declară președintele CA al Romgaz, Liviu Nistoran, pentru Turnul Sfatului.

Cea mai mare companie a județului Sibiu, Romgaz este una din cele mai puternice din țara noastră. Din noiembrie 2013, acțiunile companiei sunt tranzacționate atât prin intermediul Bursei de Valori București, cât și prin intermediul Bursei de Valori Londra.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

nobody like everybody

Acum 5 ani

Ce mafie o fi la nivelul unei companii ca aceasta nici nu vreau sa ma gandesc
Raspunde

Silviu

Acum 5 ani

Nea Micu, la ăștia nu merge cu pozele făcute pe ascuns.Si cu Penes Curcanul brand județean de îl vindeai la piață AGRO.
Raspunde

cititor 13

Acum 5 ani

...ma asteptam sa faca contestatia altcineva .....nu Micu ...lumea stie cine e si cu ce se ocupa.....si-a cumparat in ultimul moment actiuni de o valoare f mica tocmai sa poata participa si contesta ulterior, pentru ca nu a reusit psd-ul sa-l puna !!!.....unii cunoastem aceste aspecte...de executari silite ale lui , nu mai comentam....
Raspunde

l

Acum 5 ani

O adunatura de mafioti, securisti si sindicalisti .....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus