Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Două zile pentru referendumul pentru familia tradițională

Două zile pentru referendumul pentru familia tradițională

Referendumul pentru familia tradițională se va desfășura în două zile, 6 și 7 octombrie, a anunțat premierul Viorica Dăncilă, la începutul ședinței extraordinare de Guvern de astăzi.  „Pentru ca cetățenii să aibă posibilitatea să-și exprime opțiunile cu privire la definirea familiei  în Constituția României, referendumul se va organiza timp de două zile, respectiv 6 și 7 octombrie 2018. Referendumul pentru redefinirea familiei nu este unul împotriva minorităților sexuale, așa cum încearcă să speculeze unii. Referendumul pentru redefinirea familiei este efectul unui demers cetățenesc, iar partidele politice trebuie să respecte voința cetățenilor. În locul apelurilor pentru boicotarea acestui referendum, ar fi mai onest dacă partidele și-ar asuma o poziție clară față de tema propusă pentru acest referendum”, a spus Dăncilă, citată de Hotnews.ro. Curtea Constituţională a României a decis luni că legea de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie respectă dispoziţiile Legii fundamentale privitoare la revizuire. Legea privind referendumul pentru familie a fost adoptată marţea trecută în plenul Senatului. Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie, "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

kokos

Acum 5 ani

Pai nu mai bine faceti referendumul timp de o luna ca sa fiti siguri ca strangeti 6 milioane de participanti?
Raspunde

patru

Acum 5 ani

sa fie clar: legea actuala spune ca un cuplu de acelasi sex nu se poate casatori. insa, pentru ca constitutia (cine observa cacofonia are creier de copil de 5 ani) nu specifica clar acest lucru, legea se poate schimba. daca constitutia se schimba ca urmare a unui rapuns pozitiv la referendumul din luna asta, atunci niciun parlamentar nu mai poate da o lege care sa legalizeze casatoria intre persoane de acelasi sex, fara un alt referendum de schimbare a constitutiei care sa suporte o astfel de lege. Asta a fost lectia de politica pe care trebuia sa o aiba toata lumea in liceu.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 5 ani

eu merg la vot mio placut fumeile nu barbatii
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Anca Fainaru

Acum 5 ani

Sibiul rezistent, hipsteresc, cu barbita nespalata si cu activiste USR frumoase ca o noapte de iarna, voteaza NU la referendum!
Raspunde

lol

Acum 5 ani

Dupa acest referendum o sa avem autostrazi, coruptia o sa dispara, o sa fie spitale, scade saracia...etc. Familia traditionala nu se putea ocupa de toate acestea doarece avea o grija.....
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

anonim

Acum 5 ani

lasa ca homosexualii gay bisexualii pansexualii metrosexualii! nu vor sta mai prejos! mai ales daca in biblie este scris casatoria dintre un barbat si o femeie! si ce daca! ei pot sa o rescrie daca vor! nu au nici o vina ca sunt asa! nu au vrut sa se nasca asa! hormonii sunt in principal de vina! si modificarile genetice care au loc acolo!
Raspunde

anonim

Acum 5 ani

credeti ca mie imi place asa! sa vad homosexuali gay bisexuali metrosexuali pansexuali! nu din contra! dar asta a fost alegerea lor! si nu trebuie judecata asa! parerea mea! lasa ca vor protesta o sa vedeti! ca nu o sa le convina!
Raspunde

anonim

Acum 5 ani

si nu toti homosexualii gay pansexualii bisexualii metrosexualii sunt la fel! atentie! unii chiar nu se lauda! ca fac sex dragoste! ca se pupa! treaba lor!
Raspunde

Mihai

Acum 5 ani

Unde pot vota cei care nu au domiciliul în Sibiu?
Raspunde

vasi

Acum 5 ani

In localitatea de domiciliu....
Raspunde

Mihai

Acum 5 ani

Ma gândeam ca exista o cabină speciala pentru astfel de situații. O sa întreb undeva unde există mai puțin dispreț. Mulțumesc
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus