O propunere de hotărâre de Consiliu Județean, prin care primăriile din județ care au probleme financiare să fie ajutate din bugetul județului, este aprig contestată de un primar social-democrat. Cristian Magheru, primarul comunei Cârța, solicită Consiliului Județean să propună o rectificare echilibrată la toate primăriile, nu să salveze prostia unor primari, în dauna altora care și-au făcut bine socotelile. ”Am înțeles că vor să le dea bani la toți slabii. Aici nu fac excepție de PSD-iști, că și ăia sunt slabi. Dar până acum se dădea egal bani de la Consiliul Județean, dar acum vor să-i salveze pe ăia, vreo 20 de primari, care și-au supraevaluat bugetele și acum sunt în gaură. Ăia ar trebui să fie falimentari, dar nu primăria, ci ei, ca persoane fizice, pentru că nu-ți poți permite să spui că faci mai multe venituri, să sari calul și pe urmă să ceri pomeni. Eu de când sunt primar nu am cerut pomeni de la nimeni, pentru că niciodată nu am fost în gaură. L-am făcut omenește, dar nu mi se pare acum normal să-i ajuți tot pe slabi. Nu! Acum ar trebui să le dai în cap, dar nu la primării, ci la primari. Ăla care habar nu are și ar trebui să plece acasă. Să-ți pui gaj averea ta și la tot neamul și pe urmă să vrei să fii primar, nu așa că vii să găurești bugetele”, a declarat Magherul pentru Turnul Sfatului.
foto PSD Sibiu
În aceeași logică, primarul social-democrat se declară total împotriva legii prin care se instituie pensii speciale pentru edili. ”Nu. Categoric, nu. La groparii României, la ăștia care au îngropat localitățile să le mai dai și pensie specială? Le mai dai și primă? O mare prostie!
Sunt de acord să-l răsplătești pe ăla care a făcut ceva, dar nu cu pensie specială. Dă-i procent din fondurile pe care a reușit să le strângă pentru primărie. Dacă a făcut o investiție de 2 milioane de euro din fonduri atrase, dă-i o primă primarului de 5%, premiază-l. Dar nu așa! Nu pensie. Față de o putoare care îngroapă primăria. Tu vrei să-i dai o pensie specială la unul care îngroapă comunitatea”, a mai spus Magherul.
Deocamdata, CJ Sibiu nu a publicat spre consultare publica un proiect de rectificare a bugetului judetean.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Primăria Sibiu , Consiliului Județean , Turnul Sfatului , angajati , Consiliul Județean , Consiliu Judeţean , Cristian Magheru , buget , primarii
Vizualizari: 2447
Ultimele comentarii
Acum 6 minute
Alex
Acum 22 minute
Florin
Acum 24 minute
Sandrino Arhitecti
Acum 38 minute
Till Eulenspiegel
Acum 40 minute
Ionutz Vl