Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Mirosurile vor primi note. Posibilă rezolvare pentru mirosul greu de la groapa de gunoi

Mirosurile vor primi note. Posibilă rezolvare pentru mirosul greu de la groapa de gunoi

Legea mirosurilor a trecut tacit de Senat și urmează să intre pe ordinea de zi la Camera Deputaților, Printr-un proiect de lege inițiat de parlamentarii USR se propune impunerea unui calificativ pentru mirosuri, astfel încât Garda de Mediu să aibă instrumentul legal de a acționa împotriva celor care poluează olfactiv.  „Legea prevede un cadru legal pentru combaterea poluării olfactive, unde este un vid din punct de vedere legislativ. Pentru elaborarea acestei legi s-a luat în calcul standardul european privind gradul de disconfort olfactiv, pe o scală de la 1 la 10. De altfel, de foarte multe ori, autorităţile de mediu susţineau că nu au o bază legală pentru a stabili măsuri în ceea ce priveşte poluarea olfactivă, pentru că în aceste cazuri, criteriu de evaluare a calităţii aerului este prezenţa unor compuşi chimici în aer”, a explicat pentru Bună Ziua Brașov, parlamentarul USR, Allen Colliban. Actul normativ va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional în cazul acestui proiect de lege.

Acest proiect de lege este important și pentru Sibiu putând fi o posibilă rezolvare pentru situația cu care se confruntă oamenii care locuiesc sau lucrează în zona de Vest a Sibiului. Din cauza mirosului greu emanat de depozitului ecologic Cristian, sunt afectate mai multe zone ale orașului, de la  Aeroportul Sibiu, până la zona industrială vest, cartierul de blocuri de pe Calea Șurii Mici, o parte din autostradă, dar și localitățile Șura Mică și Rusciori.

Prin proiectul de lege se arată că în situația în care după trei intervenții ale specialiștilor în mediu la agentul poluator problema mirosului nu se rezolvă, se poate întrerupe activitatea societății. ”Dat fiind faptul că nu există reglementări pentru suspendarea activității poluatorilor în caz de recidivă, prezentăm celor două Camere ale Parlamentului spre dezbatere propunerea legislativă pentru completarea art. 79 din Legea nr. 104/2011, privind calitatea aerului înconjurător, astfel încât săvârșirea a trei contravenții grave de mediu într-o anumită perioadă de timp să conducă la suspendarea activității agenților poluatori de către autoritățile competente”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus