Șocul anafilactic este cea mai gravă reacție a organismului la un alergen, iar riscurile de a surveni un deces devin extrem de ridicate. Conform Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), în România se atestă tot mai multe decese din cauza anafilaxiei, de aceea se cer măsuri suplimentare de intervenție în școli și grădinițe.
Prima măsură în lupta cu decesele provocate de anafilaxie a fost luată încă din vară, când a fost emis un ordin ca în toate cabinetele medicale școlare și grădinițe și școli unde există copii cu alergii să fie dotate cu Epipen - soluție injectabilă cu stilou preumplut care trebuie administrat de urgență într-un caz de reacție severă a organismului la un alergen. Acum Departamentul pentru Situații de Urgență solicită sprijinul Ministerului Educației să faciliteze în școli diseminarea informațiilor privind primul ajutor în caz de anafilaxie. Și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a transmis conducătorilor instituțiilor de învățământ din județ să îndeplinească cererile DSU al MAI.
În recomandarea DSU se regăsesc, în primul rând, informații care ajută o persoană să înțeleagă când cineva din preajmă suferă un șoc anafilactic. Recunoașterea primelor semne este esențială (înroșirea pielii, erupții urticariene, mâncărimi la nivelul pielii, buzelor, limbii, palmelor, tălpilor, organelor genitale, strănut, nas curgător/înfundat sau răgușeală), apoi sunt expuși pașii pe care trebuie să-i respectați la administrarea soluției injectabile EpiPen.
Pentru aceasta nu este nevoie ca persoana să aibă pregătire medicală, însă este nevoie de atenție sporită. Stilourile preumplute conțin o doză unică și sunt separate pentru adulți și copii. Acestea se diferențiază prin culoarea lor – verde pentru copii și galben pentru cei cu greutatea de peste 30 de kilograme.
Ce este anafilaxia și de ce este important să se ia măsuri în școli
Anafilaxia reprezintă o reacție alergică severă și poate să apară în câteva secunde sau minute de la expunerea la un alergen. Cantitatea mare de substanțe chimice eliberate de sistemul imunitar în timpul șocului anafilactic poate provoca stare de șoc, tensiunea arterială va scădea brusc, căile respiratorii se vor îngusta, iar respirația se va bloca. Persoana care se confruntă cu un șoc anafilactic are nevoie urgentă de injectarea de epinefrină, apoi trebuie îngrijită de o echipă specializată de urgență. De foarte multe ori, alergenul care provoacă o reacție atât de severă se regăsește în alimente - frecvent în ouă, alune, lapte, cereale, nuci, dar factorul declanșator poate fi și în unele antibiotice.
DSU recomandă instituțiilor de învățământ să atenționeze părinții că trebuie să anunțe instituția în scris dacă copiii lor suferă de alergii severe. De asemenea, părinții trebuie să semneze acorduri în scris că acceptă ca în situații de pericol pentru viața copilului să i se administreze EpiPen, inclusiv de către o persoană care nu are studii medicale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Acum Departamentul , Conform Departamentului , Și Inspectoratul Școlar Județe , Ministerului Educației Naționa
Vizualizari: 3419
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Matei
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
John
Acum 3 ore
John
Acum 3 ore
Adina