După trei zile consecutive, sute de pompieri greci continuă şi astăzi să lupte pe patru fronturi împotriva unui incendiu de pădure care devastează zona situată la nord-est de Atena, potrivit Mediafax. Pompierii luptau împotriva incendiilor din Marathon, Nea Makri, Ekali şi Daou, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor. Ei sunt sprijiniţi de 12 avioane-cisternă şi patru elicoptere, a adăugat el.
Un sat de circa 150 de case din apropiere de Marathon, o localitate cunoscută din antichitate, situată lângă principalul rezervor cu apă al capitalei, a fost evacuat. Autorităţile au evacuat, de asemenea, două spitale pentru copii, o clinică psihiatrică, un azil de bătrâni şi o tabără de vacanţă din zona de est a Atenei, ameninţată de incendii, unde, totuşi, numeroşi locuitori refuzau să îşi părăsească locuinţele. Din cauza rafalelor puternice de vânt, incendiile, care se propagau de sâmbătă către cartierele rezidenţiale Agios, Stefanos, Anthusa şi Pallini, situate la aproximativ 30 de kilometri de Atena, ameninţau duminică şi alte localităţi, între care Penteli, Dionysos şi Stamata, unde locuiesc circa 60.000 de persoane, potrivit pompierilor.
Foto: Mediafax
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Nea Makri
Vizualizari: 1510
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
MB
Acum 10 ore
Claudiu
Acum 10 ore
Liberal autentic
Acum 10 ore
Neli Oproiu
Acum 10 ore
Bobo