Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Dragnea cere scuze FDGR. ”Nu sunt absolut de acord cu tipul acesta de acțiuni”

Dragnea cere scuze FDGR. ”Nu sunt absolut de acord cu tipul acesta de acțiuni”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, și-a cerut duminică scuze față de Forumul Democrat al Germanilor din România după declarațiile unor membri PSD la adresa FDGR și minorătiții Germane. "Mă delimitez de tipul ăsta de atitudini atât împotriva Forumului German, cât și împotriva oricăror alte minorități din România. Susțin în permanență toate minoritățile din România, iar în ceea ce privește minoritatea germană, este o comunitate respectabilă care contribuie și va contribui mult la dezvoltarea acestei țări. Aici, mă delimitez de această acțiune, nu sunt absolut de acord cu tipul acesta de acțiuni. Relația cu Germania este foarte importantă", a declarat Liviu Dragnea, la RomâniaTv, potrivit Mediafax. Liderul PSD a mai spus că explicația potrivit căreia filmulețul respectiv mai apăruse și că a fost preluat, că nu l-a inventat nu ține. "Nu l-am chemat la discuții, știu că l-a certat doamna prim ministru. Are multe calități Vâlcov, este printre principalii contributori la programul de guvernare, dar ce a făcut este nepermis. Știu că și-a cerut și scuze, dar scuzele nu pot repara răul făcut, eu îmi cer scuze, nefiind vina mea, sper ca niciodată să nu mai facă nici el nici altcineva , coleg din partid, pentru că noi nu suntem așa, nu am fost niciodată radicali", a mai spus Liviu Dragnea.

Pe pagina de Facebook a lui Darius Vâlcov a apărut în urmă cu ceva timp un filmuleţ în care FDGR este acuzat că este continuatorul mişcării Grupul Etnic German, iar preşedintele Iohannis apare cu o mustaţă şi o tunsoare asemănătoare lui Adolf Hitler. Triada a continuat după ce fostul ministru al Educației, Liviu Pop, iar apoi PSD Sibiu și președintele interimar al organizației, Bogdan Trif, au început tot pe Facebook o serie de comentarii la adresa FDGR.

Explicația lui Porr

Președintele FDGR Paul Porr a comentat seria de acuze lansate de PSD într-o declarație acordată Turnul Sfatului. “Un asemenea nivel la care s-au dedat unii lachei foarte credincioși ai lui Dragnea este o rușine. Pentru ei. Că FDGR ar fi o organizație nazistă este o continuare a calomniilor care au fost și până acum. Într-adevăr, Grupul Etnic German a fost declarată o organizației fascistă și desființată în 1944. Suntem perfect de acord cu asta, cu atât mai mult e o calomnie să spui că suntem continuatori. Să facem o mică incursiune în istorie: în 1940, în urma semnării tratatului între Antonescu și Hitler, s-a înființat acest Grup Etnic German. Toate asociațiile germane din România care au existat până atunci – și săsești și svăbești și asociații sportive și de cultură și așa mai departe – au fost înglobate în acest Grup Etnic German. Inclusiv toate proprietățile au fost transferate aici. În 1944, acest Grup a fost desființat, pe bună dreptate, ca fiind fascist. Și toate proprietățile au trecut în proprietatea statului român. Deci, dacă vrei să faci o asociere, poți să o faci din punct de vedere juridic. Dar asta e o găselniță avocățească, cum că suntem continuatorii de drept. Așa cum România este continuatoarea Republicii Socialiste România, cum Republica Federală Germania este continuatoarea statului fascist, hitlerist. Deci asta, aceasta este o chestiune juridică. Dar, scoasă din context, e supărătoare“, arată Paul Porr, pentru Turnul Sfatului.

Trif: ”Porr să se exprime respectuos la adresa membrilor PSD”

Președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, i-a răspuns imediat liderului FDGR. ”Țin să-i reamintesc domnului Porr că România este o țară liberă, pentru care oameni tineri și-au dat viața la revoluția din 1989, așa că nu ne este frică atunci când suntem amenințați. Nu am făcut altceva decât să adresăm câteva întrebări legitime, la care oamenii care locuiesc în Sibiu nu au răspunsuri de 11 ani. Îi mai cerem domnului președinte Porr să-și reanalizeze atitudinea și să se exprime respectuos la adresa membrilor PSD, mai ales că locuiește în Sibiu - Capitala bunelor maniere. Domnul Porr a catalogat membrii PSD ca fiind ”lachei”, un termen jignitor și care nu-i face onoare președintelui FDGR. Reclamăm acest fapt întrucât noi nu am jignit și nu am adus injurii nimănui. Domnule Porr, condamnabil este faptul că președintele dumneavoastră, Werner Klaus Iohannis, are șase case în Sibiu pe care pretinde că le-ar fi cumpărat din banii de meditații. Nu ne jigniți pe noi, mesagerii sibienilor, care pe bună dreptate cerem lămuriri despre ce faceți în Sibiu”, a scris Trif într-un mesaj pe pagina de Facebook a PSD Sibiu.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

S

Acum 5 ani

Sunteți doar mesagerii sibienilor care v-au ales, nu ai sibienilor. PSD are pretenția ca tot sibianul sa se identifice cu ei? Așteptăm scuze publice din partea lui Bogdan Trif. Eu nu vreau sa fiu asociat în nici un fel cu PSD, continuatorul organizației criminale PCR.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus