Un comunicat oficial transmis de Biserica Evanghelică și semnat de Episcopul Reinhart Guib, Episcopul Vicar Dr. Daniel Zikeli și Curatorul Bisericii generale Friedrich Philippi transmite un mesaj clar către proprii enoriași cu privire la referendumul care vizează familia tradițională. În principiu, Biserica Evanghelică este de părere că familia este temelia pentru o societate creștină și că ”o lume fără această rânduială sfântă a lui Dumnezeu este de neconceput”. Cu toate acestea, referendumul este privit ca o acțiune politică a majorității guvernamentale menită să distragă atenția de la altceva. Acest altceva este foarte bine definit în comunicat: ”Scopul este de a distrage atenţia de la propria corupţie, violarea a justiţiei, a nepotismului, ostilităţii faţă de UE şi democraţie. Face abuz de buna credinţă a populației României pentru a se prezenta drept mântuitorii şi salvatorii credincioşiei şi prosperităţii ţării. Polarizează şi politizată o iniţiativă creştină pentru a discredita adversarii politici. Acceptă alternativa unei divizări a populaţiei religioase creştine. Propagă sloganuri populiste, naţionaliste, dictatoriale, care nu sunt demne de o biserică. Pentru un asemenea scop biserica noastră ne este prea preţioasă. Curajul mărturisirii. nu se găseşte de partea celor care sunt de partea majorităţii şi se lasă manipulaţi. Curajul mărturisirii este de găsit acolo, unde se afirmă: „aşa nu!” O biserică cu o coloană dreaptă, aceasta este B.E.C.A.R..”, se arată în comunicat.
Întregul comunicat remis de Biserica Evanghelică:
Dragi fraţi şi surori,
Împărtăşim două idei de bază cu voi:
- Doar motivaţii pozitive găsim în favoarea căsătoriei ca o comunitate de viaţă între un bărbat şi o femeie.
Situaţia este clară d.p.v. biblic şi teologic. Dumnezeu Creatorul, Dumnezeu Fiul şi Apostolii, animaţi de spiritul lui Dumnezeu, văd în aceasta creaţia şi rânduiala sfântă a lui Dumnezeu, care trebuie respectată şi cinstită. Voia lui Dumnezeu devine evidentă pentru noi oamenii. O lume fără această rânduială sfântă a lui Dumnezeu este de neconceput. Ea este temelia pentru societatea creştină. B.E.C.A.R. învaţă, trăieşte şi propovăduieşte această rânduială sfântă şi creatoare de viaţă a lui Dumnezeu, fără echivoc.
- Motive importante, negative vorbesc împotriva participării la referendum.
Căsătoria nu este contestată şi nu trebuie apărată. Nici chiar referendumul nu va aduce vreo modificare substanțială. Căsătoria este şi rămâne ancorată în Codul Civil. Majoritatea parlamentară şi Guvernul atrag atenţia asupra unei teme de formă. Scopul este de a distrage atenţia de la propria corupţie, violarea a justiţiei, a nepotismului, ostilităţii faţă de UE şi democraţie. Face abuz de buna credinţă a populației României pentru a se prezenta drept mântuitorii şi salvatorii credincioşiei şi prosperităţii ţării. Polarizează şi politizată o iniţiativă creştină pentru a discredita adversarii politici. Acceptă alternativa unei divizări a populaţiei religioase creştine. Propagă sloganuri populiste, naţionaliste, dictatoriale, care nu sunt demne de o biserică. Pentru un asemenea scop biserica noastră ne este prea preţioasă. Curajul mărturisirii. nu se găseşte de partea celor care sunt de partea majorităţii şi se lasă manipulaţi. Curajul mărturisirii este de găsit acolo, unde se afirmă: „aşa nu!” O biserică cu o coloană dreaptă, aceasta este B.E.C.A.R.. Aduceţi-vă aminte de poziţia Sinodului faţă de distrugerea mediului cu cianură sau prin fracking sau faţă de refugiaţi. Considerăm că biserica noastră caută posibilităţi de a oferi sprijin duhovnicesc căsătoriilor şi familiilor. Ea se angajează împotriva destrămării căsătoriei şi a familiei prin despărţire, emigrare şi îndepărtare de credinţă. Ea sprijină educaţia şi cunoaşterea şi oferă locuri de muncă şi sens îngemănate cu credinţă şi iniţiativă, fantezie şi creativitate.
Ca biserică cu limba de propovăduire germana suntem parte integrantă a minorităţii germane. Suntem singura minoritate, care a fost membru constitutiv la întemeierea României Mari din 1918. Noi suntem minoritarii, care suntem defăimaţi şi în mod continuu, în special în activitatea educaţională, împiedicaţi şi colportaţi de reprezentanţii guvernului şi majorităţii parlamentare. Din ianuarie al acestui an aşteptăm un răspuns al Parlamentului român şi al Bisericii Ortodoxe privind ziua libertăţii religioase şi a valorilor credinţei şi libertăţii de exprimare cât şi a toleranţei. Referendumul poate fi organizat în grabă, în câteva săptămâni. Ceea ce a fost posibil acum 450 de ani la Turda, este astăzi pur şi simplu ignorat. Se pune întrebarea legată de valorile adevărate și a unui ecumenism dincolo de vorbe. Noi susţinem credinţa în Dumnezeu, libertatea şi toleranţă faţă de minorităţi.
Urmând apelul Apostolului Pavel din 1.Tes.5,21: “Puneţi la încercare toate lucrurile, păstraţi ceea ce este bun,” noi susţinem că BECAR protejează, promovează şi cinsteşte căsătoria și familia.
Un referendum care este iniţiat de o putere dictatorială şi distructivă şi care încalcă valorile democratice şi de demnitate umană cele mai elementare, nu poate fi susţinută.
Sub semnul libertăţii evanghelice şi în anul libertăţii evanghelice în B.E.C.A.R., fiecare este liber după buna credinţă şi conştiinţă să participe sau nu la referendum.
Cu binecuvântare Dumnezeiască
Episcop Reinhart Guib
Episcop Vicar Dr. Daniel Zikeli
Curatorul Bisericii generale Friedrich Philippi
Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim
Andrada Nemulescu
Aceasta asa-zisa biserica evanghelica a sasilor mai are vreo 3000 de adepti. Biserica noastra romaneasca sfanta ortodoxa are peste 20.000.000! Sa nu uitam cat rau au facut acesti sasi fratilor nostri romani ardeleni, cat i-au furat si asuprit! Si sa nu uitam ca aceasta biserica s-a indepartat de la invataturile dreptei credinte! Biserica ortodoxa este singurul suflet al romanilor!
zzz
pe mine nu ma numara in aia 20.000.000 si ca mine mai sunt cateva milioane
spala-te cu sfanta pe cap
sasofilu
vad ca au aparut postaci platiti de PSD. Ce face ziarul impotriva acestor actiuni dusmanoase?
...
Oare unde incape atata intelepciune?
vasile
Foarte bine punctat
...
Ma intreb cum ar fi aratat azi Romania daca la alegerile prezidentiale din 2000 majoritatea romanilor ar fi tinut cu dintii de culoarea politica si de ura fata de fostii pcr-isti grupati in spatele lui Iliescu si ar fi votat cu Vadim sau daca ar fi preferat sa nu voteze lasand drum liber lui Vadim….
adrian cioroianu
Exista o ramura , sa ziv=cem, a istoriei care se numeste Cliometrie care construieste fel de fel de scenarii in legatura cu eveniimentele istorice care s-au petrecut si se intreaba cum ar fi aratat lumea daca acele evenimente nu s-ar fi petrecut. Spre ex. Ce-ar fi fost daca napoleon n-ar fi reusit sa plece din Egipt si sa ajunga in Franta…. Sau daca in primul razboi mondial nu s-ar fi descoperit si folosit gazele de lupta. Exista si o carte Adolf H. doua vieti, in care se imagineaza cum ar fi fost viata lui Hitler daca ar fi fost admis la Academia de Arte si ce-a facut pt. ca a intrat in politica…
Nemilosu
:-))))))))))
Câtă coloană vertebrală…
realistul
Hop si ei! Dlor prelati vi se pare normal ca un copil sa creasca alaturi de 2 barbati si sa le spuna amandurora tata? E … chiat ilar!
lol
A , nu! Mai normal e sa stea la orfelinat sau in case in care sunt abuzati traditional….sunt pline statisticile de astfel de cazuri!
...
Scoate statisticile alea odata, e a nu stiu cata oara vii cu textul asta dar nu ai nimic concret. Aproape ca e copy/paste. Sigur ca da, familiile traditionale sunt formate din abuzatori ticalosi in timp ce voi, care emanati din neamul elfesc probabil, sunteti albi si imaculati. Copii in orfelinat vor fi mereu din motive foarte diferite si datoria noastra a tuturor este sa ii sprijinim cat de mult putem, nu sa ne folosim de ei pentru a impinge in fata o agenda maro
born in '73
sunt 40.000 acum
realistul
Si ce vrei mai lol, sa stea intr-un cuplu de homosexuali sa se deprinda de mici pe invers? iTu nu stii ca nu mai exista orfelinate, ci numai centre de plasament? Vorbesti pe nas , ca de obicei!
born in '73
centre de plasament de unde la 18 ani sunt scosi in strada
...
Sunt sigur ca daca se va abuza notiunea de familie cu adaugirile voastre o sa fie tot pustiu prin centre de plasament si toti o sa va inhamati sa cresteti copii de acolo. Evident ca asa va fi nu? Dintr-o data problemele alea vor fi rezolvate de voi, nu? Ce pacat ca a trebuit sa asteptam atata amar de vreme ca sa veniti voi si sa ne scoateti din … problema
zzz
nu, realistule, e mai normal sa creasca in canal si sa strigi tu dupa el “aurolacule!”…
realistul
Eu nu strig si n-am strigat dupa nimeni asa! Tu de unde stii? Din experienta? Ce viata si ce viitor ar putea avea un copil care creste intr-un cuplu de homosexuali? Nu sta in canal, vorba ta, dar nu canalul este singurul rau pe lumea asta…
...
Dar sa creasca in orfelinat sau pe strazi e mai bine? In familii care il abuzeaza? Eu am impresia ca poporul asta chiar e primitiv rau si religia in loc sa il ridice il reduce tot mai mult
... (the real one)
Iar cu familii care abuzeaza. Bag seama ai fost abuzat rau , imi pare rau pentru asta, daca te putem ajuta spune. Dar nu mai generaliza, jignesti milioane de oameni normali, pasnici si sanatosi la cap. Putin respect nu strica nimanui.
PS: Vad ca mi-ai luat pseudonimul din greseala, nu-i nimic dar daca vrei sa te creada lumea trebuie sa scrii altfel
...
Foarte inteligent
Andu
Referendumul priveste o tema importanta, familia! Si Sfanta as adauga eu.
Mai sunt doar cateva zile “ocupati” cu referendumul, apoi putem lua rand pe rand cate o problema si a o rezolva. Repet, pt multi dintre noi, si aceasta este extrem de importanta. Cu ocazia acestui referendum, poate veti pricepe ca poporul roman este o forta, nu va vom mai da voie sa faceti tot ce vreti, veti intelege ca suntem in democratie si asta pt noi inseamna fara furturi, fara arogante si nu sa avem 5 culori in cap, sa mearga barbatii pe tocuri pe strada sau sa permitem orcui orice ca vai, noi suntem cu mintea deschisa…
Va fi o lectie pt Uniunea Europeana care ne tine doar de cobai si de prosti, vezi dublul standard, vezi fructele si legumele aproape exprirate care intra in tara, si attttatea altele.
Suntem romani! O sa reinvatam sa spunem asta cu mandrie, in ultimele iesiri din tara ajungi cu un gust amar, unde ai ajuns libertinajele… Si metisarea populatiei, lipsa lui Dumnezeu, nicio regula, niciun capatai.
Abia astept votul de sambata, eu si toti ai mei E doar un prim pas spre redobandirea tarii noaste.
zzz
tu, intre timp, ti-ai pierdut doar pastilele
///
Uniunea Europeana e mai ceva ca Imperiul Austro-Ungar! S-au revoltat si ungurii! si cu ei nu le merge! ungurii nu lasa pe nimeni sa le sufle in supa!
...
Tu si toti ai tai sunteti proaspat coborati din bananier, dorele!
///
Dorel esti tu cu neamul tau! ce scofala e UE? Calatorim fara vize si? muncim ca prostii pt. ei! Iar ei trimit la noi produse facute special pt. Europa centrala si de Est! E rau ca nu vedeti realitatea… o sa va iasa pe nas cat de curand naivitatea ciu care priviti UE!
un ortodox dezamagit de BOR
jos palaria pt comunicatul si pozitia realista si dreapta a Bisericii Evanghelice.
din pacate BOR s-a vandut ciumei rosii pt multe milioane alocate recent de primaria capitalei pt constructia Catedralei si acum danseaza dupa cum ii canta psd-ul lui dragnea.
...
Comunicatul asta e o rusine pentru orice crestin evanghelic adevarat. Se vede cat de mult s-a lucrat la el, mai ales la punctul 2, care se intinde inadmisibil de mult (tin cont ca vine din partea unui cult crestin). Politica mereu va incerca sa manjeasca orice i-ar aduce vreun ipotetic beneficiu dar asta nu inseamna ca te alaturi si tu politicii. Cum va inrolati voi politic? Prin indemnarea credinciosilor la pasivitatea ceruta de celalata tabara politica. Nu faceti politica? S-o credeti voi! Punctul 2 va arata foarte implicati politic, in loc sa fiti implicati in datoria voastra spirituala fata de enoriasi.
Fritza primaritza
Cât de bătuți în cap tr sa fie uni să creadă că acest referendum e pt o cauza dreapta , pt biserica ? Care biserică ? Cea care va fura de sute de ani ? Chiar așa am ajuns un popor de dobitoace care cred tot ce le arata văcarul suprem . Nu v-ați gândit de unde au popi atâtea proprietăți . De pe spatele vostru , va tras-o pe la spate biserica ortodoxă de 2000 de ani că a început să vă placă . Duceți-va trolilor și votați că știți voi vorba aia din popor , capul plecat sabia nu-l taie . Dreptate avea Tutea .;-)
eu
Ei….GHINION cum ar zice un apropiat al acestei așa zise biserici. Referendumul va trece și va consfinți modificarea în Constituție a definiției familiei normale, între un bărbat și o femeie. Doamne ajută!
Zoldi Tibor
Parca este scris de Werner acest conunicat!!!!
CHE GUEVARA
Toti cei care au votat cu PSD si care mai sustin acest GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT sunt complici.PSD= partid toxic pentru aceasta tara!
dancp2
nu ma asteptam ca b.e sa faca politica!o plateste cineva?
la vot merge cine vrea,asta e democratia
guten tag
roman
sunteti sigur de modificarea constitutiei doar pentru aliniatul despre casatorii si nu alte alte aliniate ?? cred ca se vor modifica alte capitole din constitutie?!? cu psd la putere orice este posibil !!!
...
Ce incercare disperata
Tu chiar crezi ce scrii?
S
@andu
Ce ironie, pui “metisarea” ca reproș langa “lipsa lui Dumnezeu”. Pai ție îți lipsește Dumnezeu, daca ai așa viziuni naziste. Și naționalismul este profund anti-crestin. Creștinismul privește oamenii , nu popoarele. O biserică naționalistă , ca BOR, e ceva complet anti creștin.
Și ce, UE îi oprește pe români să importe fructe proaspete? Ticăloșia e in mijlocul nostru, nu provine din UE. La ce ne-a supus Ceaușescu nu ne-a supus nici un străin.
Și să-ți fie rușine că n-ai spus intotdeauna cu mândrie că ești român , poate tu trebuie sa reinveti. Eu am fost întotdeauna mândru.
Alex
Bravo! Singura biserică cu scaun la cap.
mihai
super spus
zzzzz
Astia-s de-a lui Schweighofer. Afara cu Holzindustrie Schweighofer!!!!!!
Mia
Exact, la vot merge cine vrea. Sunt lucruri mai importante decat acest odios referendum, mancator de bani care mai bine ii investea in eucatie si mai ales, educatie sexuala. Suntem premiantii Europei in minore gravide si la fel in batutul nevestelor. Deci, traiasca pcr, pardon psd.
...
Chiar daca ar fi asa cum zici (desi sub alte nume pe aici repeti placa asta veche) lucrurile de baza raman aceleasi: familia este natural si firesc formata din barbat si femeie. Punct. Nu exista lucruri mult mai importante la momentul asta. Familia naturala este baza unei societati normale si trebuie intarita ca sa reziste atacurilor voastre tot mai dese. Imi pare rau pentru tine ca provii dintr-o familie traditionala dar cu ciolenta conjugala. Asta te poate face sa ai o viziune deformata asupra realitatii, insa de aici si pana la a generaliza la totata populatia e cale lunga si nu cred ca e cazul sa iti mai explic unde gresesti. Asta daca e din greseala si nu cumva e intetionat. Zic asta pentru ca te vad de ceva vreme deja haladuind pe aici cu tot felul de nume (banuiesc ca esti barbat – biologic vorbind) si deci in ochii mei esti suspect de propaganda mascata.
vasalie
comunicat pe intelesul tuturor si care vor sa inteleaga ca acest referendum este o manipulare totala a psd – ului
Extraordinar explicat ca aceste legi au fost de cand lumea si legile lui Dumnezeu nu se voteaza dupa bunul plac al politicienilor si al celorlalti ca ei …..si sub masca referendumului ascund toate magariile lor si ne distrag atentia de la lucrurile vitale de zi cu zi de care lor nu le pasa
vasalie
Comparati acest comunicat realist cu comunicatul B O R
dan
S-a trezit si biserica evanghelica sa iasa la racolat enoriasi, profitand de situatia actuala.
Bulibasha
Divide et Impera.Intotdeauna a functionat.Gasim un vinovat pentru tot raul din lume si avem 2 tabere!Si omenirea inca nu a invatat din trecut.In loc sa fiti uniti impotriva celor care v-au devalizat tara si buzunarele,va certati pentru nimicuri.Va arunca niste praf in ochi cineva,si muscati imediat.Nivelul de cultura e probabil pe minus in toata lumea asta.Si singurii care profita de disensiunile plebeii sunt cei care pornesc aceste acte.Cum se numeste imnul natioanal?Parca Desteapta-te Romane!