Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Două sibience, la 100 de ani, felicitate de Casa județeană de pensii

Două sibience, la 100 de ani, felicitate de Casa județeană de pensii

S-au născut în anul României Mari, au trecut prin cel de-Al Doilea Război Mondial, prin Revoluție, iar la 100 de ani s-au pomenit într-o Românie dezbinată. Deși și-ar dori ca multe dintre lucruri să se întoarcă sau să fie așa cum au fost înainte, se bucură că alături de ei sunt persoanele apropiate.

Pe 1 octombrie a fost marcată Ziua Internaționlaă a Persoanelor Vârstnice, iar cu această ocazie și în contextul în care autoritățile române au decis să sărbătorească în acest an Centenarul, reprezentanții Casei Județene de Pensii Sibiu au decis să viziteze femeile din localitate care au împlinit în acest an 100 de ani. Conform bazei de date consultată de CJP Sibiu, în oraș sunt două femeie care au împlinit în anul Centenar 100 de ani.

Dorel Aldea, directorul instituției, însoțit de câțiva colegi au decis să cumpere câte un buchet de flori, un coș cu fructe și să comande câte un tort cu tematica României Mari și să meargă în vizite la aceste două femei.

dorel aldea

„Este o decizie locală. Am vrut să facem o bucurie acestor bunicuțe. La 1 octombrie a fost ziua persoanelor vârstnice. Am căutat doamne care au 100 de ani și am cuplat Centenarul și ziua internațională a persoanelor vârstnice”, ne-a explicat Aldea scopul inițiativei.

Mai întâi a fost vizitată Lidia Vodicica, născută pe 5 iunie 1918. Femeia s-a bucurat la văzul oaspeților, care au vrut să afle de la ea mai multe detalii despre viața pe care a dus-o în acești 100 de ani. Spune că s-a refugiat în România din Cernăuți după ce regiunea nordul Bucovinei a fost ruptă de la România. A avut un băiat, dar pe care l-a pierdut la o vârstă tânără. Soțul, la fel i-a murit. Iar acum locuiește cu nora sa.

lidia vodicica 100 de ani

De oaspeți a avut parte și Maria Ittu, născută pe 13 iulie 1918 într-o familie mare: patru băieți și două fete. Femeia, la rândul ei, a adus pe lume două fete. „Cea mare a dat doctoratul în chimie, asta mică e la judecătorie grefieră. Nepoțelul mare de la 1 an de zile l-am ținut aici, l-am dat la școala germană. A terminat Ingineria, iar altul - școala militară în SUA”, s-a lăudat bătrânica.

Își amintește cu emoție de cei 100 de ani de viață și îi arată directorului CJP Sibiu câteva fotografii vechi î ncare apare mama sa. Alături de ea, fiica o completează: „Bunica, atunci în 1918, a înfășat-o în cojoc și au plecat cu toții cu căruțele la Alba Iulia - așa patrioți au fost”.

Bătrâna nu s-a putut abține și a recitat câte o strofă din poezia „Doina”, de Mihai Eminescu: „De la Nistru pân'la Tisa / Tot românul plânsu-mi-s-a / Cã nu mai poate strãbate / De-atâta singurãtate”, dar și din „Munții noștri” lui Octavian Goga: „Munții noștri aur poartă, / Noi cerșim din poartă-n poartă” - ca dovadă a iubirii de țară.

maria ittu 100 de ani 4

Cea mai în vârstă persoană din Sibiu are 109 ani.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

2 comentarii

George

Acum 5 ani

Sănătate multa fin păcate de la granița pana la Tisa tot romanu-i maghiarizat, iar ai nostrii ai cele mai mare drepturi din Lume minoritățile, asa este când e o nație bună e luata de proasta. De la granița pana la Nostru s-a încercat rusificare și a avut puține șanse de succes. Trăiască România Mare reîntregirea cu istoria ei neagra cu tot.
Raspunde

sibianca

Acum 5 ani

Le doresc sanatate celor doua doamne si apreciez gestul frumos facut de Dl. director Dorel Aldea. Ar trebui sa-i pretuim si sa-i respectam pe toti cei in varsta, iar cei din fruntea statului sa-i respecte si sa aiba grije de toti oamenii acestei tari, nu numai sa-si rezolve problemele lor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus