X
dancila

Ipocrizia PSD. Europarlamentarii social-democrați votau legalizare căsătoriilor gay în 2015

Viorica Dăncilă şi eurodeputaţii PSD au susţinut în 2015, în Parlamentul European, un raport pentru „legalizarea casătoriilor între persoane de acelaşi sex“, scrie Adevărul.ro. Raportul Panzeri, votat de europarlamentarii PSD, urmărea să „ia act de legalizarea căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de acelaşi sex într-un număr din ce în ce mai mare de ţări din lume (17, până acum); încurajează instituţiile UE şi statele membre să contribuie în continuare la reflecţiile asupra recunoaşterii căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de acelaşi sex ca o chestiune politică, socială, şi legată de drepturile omului şi drepturile civile” şi “consideră că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBTI pot fi mai bine protejate dacă aceste persoane au acces la instituţii juridice precum concubinajul, parteneriatul civil sau căsătoria”. Dintre români, doar cinci eurodeputaţi au votat împotriva raportului: Daniel Buda, Marian-Jean Marinescu, Csaba Sogor, Teodor Stolojan şi Iuliu Winkler, în timp ce Traian Radu Ungureanu s-a abţinut, iar alţi cinci deputaţi au fost absenţi. În rest, au existat nu mai puţin de 21 de voturi în favoarea raportului. Majoritatea votanţilor „pentru“ raport erau din PSD. mai exact, aceştia erau:  Victor Boştinaru, Andi Cristea, Damian Drăghici, Viorica Dăncilă, Doru Frunzulică, Dan Nica, Ioan-Mircea Paşcu, Daciana Sârbu, Claudia Ţapardel, Ciprian Tănăsescu.   Dăncilă şi PSD au votat şi pentru Raportul Estrella (Edite Estrella, Partidul Socialist Potlrtughez) privind „legalizarea reproducerii asistate pentru lesbiene“, „avort gratuit pentru adolescenţi fără stirea sau acordul părinţilor”, precum şi „educarea într-o viziunea pozitivă asupra homosexualităţii”.

Astăzi, premierul Dăncilă s-a prezentat la vot. „Consider că consultarea cetăţenilor este esenţa democraţiei, este datoria civică a fiecăruia dintre noi să ne exprimăm în legătură cu temele importante pentru societate. Tema familiei este una importantă pentru noi toţi. Am votat pentru valorile în care eu cred. Cred că este datoria noastră civică să ne exprimă punctul de vedere. Această consultare este expresia democraţiei şi cred că fiecare dintre noi avem datoria să ne exprimăm într-un fel sau altul”, a declarat Dăncilă după vot.  Premierul anunţase în urmă cu o săptămână că partidul său şi ea susţin modificarea Constituţiei, adică o opţiune total opusă faţă de ce susţinea în trecut.

 

 

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ...

    Dar voi chiar va imaginati ca (euro)parlamentarii nostri (de orice culoare politica) chiar pricep ce se intampla pe acolo, mai ales daca se vorbeste o limba straina? Toti merg acolo pentru salar gras si cam atat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact