X
pelici

Alex Pelici: “Îi urez mult succes lui Vasile Miriuță. Îmi doresc din tot sufletul să reușească ceea ce n-am reușit să fac eu, să scoată echipa din subsolul clasamentului”

Antrenorul de numele căruia se leagă cele mai mari performanțe de până acum ale FC Hermannstadt, promovarea în Liga 1 și calificarea în finala Cupei României 2017/2018, s-a despărțit de echipa și de suporterii care i-au fost alături în ultimul an și jumătate. Într-un mesaj adresat în special fanilor, Alex Pelici vorbește despre perioada petrecută pe banca FC Hermannstadt, despre relația cu suporterii echipei, despre colaboratorii săi din această perioadă și îi urează mult succes noului antrenor al ”alb-roșilor”: 

”Mă despart cu tristețe de Sibiu și de echipă. Am trăit aici, în ultimul an și jumătate, cele mai mari satisfacții de până acum, în cariera mea de antrenor. Au fost un an și jumătate fantastici. Am preluat o echipă nou-promovată în Liga 2 și, după numai un sezon, am ajuns în primul eșalon după un parcurs fantastic în campionat, cu o singură înfrângere, dar cu 27 de victorii și peste 90 de puncte. Apoi, în Cupa României, am ajuns până în finală, am fost la 90 de minute de trofeu… Au fost momente fantastice. Cred că va mai curge multă apă pe Cibin până când vreo echipă din acest oraș minunat va reuși să egaleze această performanță, o finală de Cupa României. Dacă o va egala vreodată! Sunt mândru că am fost antrenorul acestor băieți minunați, al acestei ”familii FC Hermannstadt”.
Toate aceste bucurii le-am împărțit, în primul rând, cu băieții, în vestiar. Apoi, cu cei din tribune, cu suporterii. Nicăieri nu am avut parte de o atmosferă atât de fantastică din partea fanilor, de atâtea dovezi de iubire din partea acestora, ca la Sibiu. Meciuri precum cele cu FCSB, de la Sibiu, în care au fost peste 15.000 de spectatori pe frigul ăla, sau cel de pe ”Arena Națională”, finala Cupei României, chiar dacă am pierdut-o, sunt visul oricărui antrenor. Fiecare dintre noi, cei de pe margine, când ne apucăm de antrenorat, visăm să trăim o zi ca acestea. Le mulțumesc tuturor suporterilor adevărați care au crezut necontenit în noi, în echipa asta, care ne-au însoțit peste tot, chiar și la sute de kilometri depărtare de casă. Le mulțumesc, de asemenea, băieților din vestiar, care mi-au oferit șansa de trăi aceste clipe formidabile. Și, pentru că sunt la capitolul mulțumirilor, le mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat în perioada asta, de la primul până la ultimul om din club. În primul și în primul rând, domnului președinte Teodor Birț. Îi mulțumesc că m-a adus la echipă, a avut tot timpul încredere în mine, m-a susținut necondiționat. Cred că ar trebui ca lumea să știe că nu datorită lui am plecat de la echipă, dimpotrivă, dacă ar fi fost după el, mi-aș fi continuat și acum munca la FC Hermannstadt. Apoi, colaboratorilor mei din staff-ul tehnic, Eugen Beza, Iulian Popa, Florin Berța, nea Jan Gavrilă… Lui Marius Lungu, Vasilică Armenean, Radu Neguț, Mircea Fățan, doctorului Ovidiu Popa, lui Iulian Birț, Cosmin Călinescu, Ovidiu Boica, tanti Mili… Tuturor celorlalți pe care, din grabă, i-am sărit! Vă mulțumesc tuturor! Pe suporteri îi asigur că nu îi voi uita niciodată, că vor rămâne mereu în inima mea. Ne-au oferit clipe de vis și îmi place să cred că și noi – cei de cealaltă parte – lor.
Nu în ultimul rând, îi urez mult succes lui Vasile Miriuță. Îmi doresc din tot sufletul să reușească ceea ce n-am reușit să fac eu, să scoată echipa din subsolul clasamentului. Sibiul merită să aibă o echipă de fotbal în Liga 1, pentru că e un oraș frumos și are suporteri minunați.
Am ținut neapărat să vă încredințez aceste gânduri, mulțumiri și urări de bine, pentru că soarta a făcut să nu am posibilitatea de a vă mulțumi pentru tot ce ați făcut pentru mine în acest an și jumătate, pentru faptul că mi-ați fost alături, ne-ați fost alături și ne-ați susținut de fiecare dată. Vă mulțumesc! Fortza FC Hermannstadt!”

foto

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Her

    Îți mulțumim din suflet Alex Pelici.Ne-ai readus din nou în liga 1.dacă jucam acasă sunt sigur ca altele erau rezultatele.
    Ca suporter sibian vei rămâne mereu în sufletul meu.Mult succes în cariera și sper ca vei reveni la Sibiu!
    Mulțumim încă o data!!!!!!!!!!!!!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact