Redeschiderea mall-ului din Șelimbăr se va amâna, chiar în condițiile în care s-a făcut o programare a deschiderii în trei etape a acestuia. Inițial, s-a planificat deschiderea zonei comerciale de la parter pentru vineri, 7 decembrie, urmând ca o săptămână mai târziu, în 14 decembrie, să se deschidă și zona de cafenele și restaurante de la etaj, susțin surse contactate de Turnul Sfatului. O a treia inaugurare urma să fie făcută de sărbătorile pascale, atunci când se aștepta să se încheie lucrările la cinematograf. ”Este absolut imposibil să se încheie lucrările în acest program. Constructorul este în mare întârziere, însă nu din cauza lui, ci pentru că s-au făcut mai multe modificări la proiectul inițial. Investitorul dorește o maximizare a profitului, astfel încât fiecare spațiu este calculat în detaliu și deși există această programare este imposibil să se și încadreze”, susțin sursele.
Comercianții care au închiriat spații sunt și ei în dificultate pentru că nu au o dată certă pentru deschiderea centrului comercial. ”Conform contractului, noi avem un termen strict pentru amenajarea spațiului nostru, de la data anunțată de proprietar. Însă cum această dată este incertă, noi suntem în situația în care va trebui să menținem angajamente cu echipe de constructori, deși nu știm când se vor apuca de lucru”, spune unul dintre oamenii de afaceri care a închiriat un spațiu în zona restaurantelor.
Lucrări începute în martie
La mai bine de un an de la anunțul inițial la Sibiu Shopping City lucrările au început la 1 martie.
În urma unei investiții de aproximativ 35 de milioane de euro, noul Shopping City Sibiu va ajunge la o suprafață de 90.000 de metri pătrați, ceea ce îl va transforma în cea mai mare și mai modernă destinație de retail din regiune. ”Experiența pe care o doresc clienții Shopping City Sibiu nu se mai rezumă doar la shopping, vizitatorii vor diversitate gastronomică, evenimente culturale și sportive, dar și posibilități de petrecere a timpului liber pentru toate interesele. Plecând de la aceste trenduri, centrul comercial se va extinde cu aproximativ 10.000 de metri pătrați, adăugând și un nou nivel ce va include o zonă reinventată de food court și divertisment, precum și o terasă exterioară ideală pentru petrecerea timpului liber”, au spus reprezentanții Shopping City, la începerea lucrărilor.
Shopping City Sibiu urmează să găzduiască primul cinema multiplex ultramodern din oraș, cu 8 săli dotate cu cele mai noi tehnologii în proiecția de film, unde vizitatorii se vor bucura de vizionarea celor mai recente și populare producții cinematografice.
Noul Shopping City Sibiu va trece și printr-un set de schimbări la nivelul ofertei comerciale, adăugând zeci de noi destinații de retail. La finalul procesului de remodelare, centrul va găzdui aproximativ 180 de branduri, 60% dintre ele fiind locații ancoră atât din segmentul fashion, cât și din ariile de electrocasnice, home&deco și articole sportive. „Încă de la preluarea Shopping City Sibiu în portofoliul NEPI Rockcastle, am început demersurile de optimizare și modernizare, pentru a aduce centrul la cele mai înalte standarde, pe care le întâlnim în toată rețeaua de centre comerciale a grupului. Anul acesta, începem să punem în aplicare aceste planuri și suntem încrezători că această investiție va reinventa peisajul regional de retail, oferindu-le vizitatorilor o destinație modernă și completă de shopping și divertisment” spunea Adina Ciobanu, Asset Manager în cadrul NEPI Rockcastle.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Shopping City Sibiu , Turnul Sfatului , deschidere , paste , Sibiu Shopping City , Promenada Mall , Pentru Sibiu , Adina Ciobanu , 1 decembrie , Noul Shopping City Sibiu , Regional Asset Manager
Vizualizari: 17819
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
MB
Acum 6 ore
Claudiu
Acum 6 ore
Liberal autentic
Acum 6 ore
Neli Oproiu
Acum 6 ore
Bobo