Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Un piroman din Vâlcea a incendiat două mașini în Sibiu. A mărturisit în fața polițiștilor și a fost lăsat liber

Un piroman din Vâlcea a incendiat două mașini în Sibiu. A mărturisit în fața polițiștilor și a fost lăsat liber

Un bărbat de 51 de ani, din județul Vâlcea, a dat foc la două mașini parcate în Sibiu. Deși el s-a dus singur în fața polițiștilor și a mărturisit ce a făcut, tot a fost lăsat liber pe străzi.

Prima mașină este un Daewoo Tico, iar cea de-a doua un Ford Focus. Modul de operare este același: bărbatul turna benzină pe portbagaj, apoi cu bricheta incendia mașina și fugea.

Conform polițiștilor din cadrul IPJ Sibiu, în noaptea dinspre 16 spre 17 septembrie a dat foc unei mașini parcate pe strada Constituției, apoi s-a dus a doua zi la Poliție și a mărturisit fapta.

”Simplul denunț nu este suficient pentru a arestarea făptașului. În cauză a fost deschis un dosar și s-a demarat procesul de verificare a informațiilor oferite și strângerea de dovezi”, explică oamenii legii.
În noaptea de 19 spre 20 septembrie bărbatul a incendiat o nouă mașină, parcată pe strada Regele Ferdinand. La fel ca data anterioară, a doua zi s-a dus la Poliție și a povestit ce a făcut. În acest moment polițiștii nu l-au mai lăsat să plece și l-au dus la Psihiatrie.
”După ce și-a declarat a doua faptă, față de bărbat s-a luat măsura internării nevoluntare la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, în vederea stabilirii capacității sale de discernământ”, explică reprezentanții IPJ Sibiu.
Rezultatele testelor din spital arată că piromanul are discernământ, motiv pentru care, exact în clipa externării, el a fost așteptat de un echipaj de Poliție și reținut.

”În urma documentării faptelor și administrării probatoriului în cauză, la data de 11 octombrie, față de bărbat a fost luată măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea a două infracțiuni de distrugere”, concluzionează polițiștii sibieni.

Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu.

Foto: Arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

7 comentarii

wick

Acum 5 ani

:))))))) cum sa-l lasi liber ma dupa ce a marturisit? ca s-ar putea sa declare fapta pentru altcineva...se poate.trebuie investigatii si adunate dovezi..corect...dar retine-l si pe autodenuntator:))) cred ca-i normal ..nus tiu..oricum eu am ras( buna ziua..buna ziua ..declar ca pe masinile alea doua de ieri eu le-am incediat. Nu te credem. esti liber . o sa investigam. dupa cateva zile: buna ziua. stiti masinile alea de ieri care iar au ars? Da. eu sunt autorul...hmmmm hai ma ca de data asta te retinem umpic:))))))
Raspunde

sibian100%

Acum 5 ani

Poliția nu te reține la cerere,nu este societate de paza si protectie,a doua oară era altceva,era deja un dosar penal constituit,procurorul era desemnat,etc.Daca habar n-ai nu mai manipula prin prostia ta,mr.wick.
Raspunde

PRESECAN POMPILIU

Acum 5 ani

Mai grav este că după prima incendiere , poliția nu a demarat nici o investigație deoarece pompierii de la ISU care au stins incendiul, au scris in raportul de intervenție că focul a pornit de la un scurt circuit, în ciuda tuturor evidențelor care arătau incendierea , iar proprietarul mașinii a refuzat să semneze acel raport.
Raspunde

Eu si tot eu

Acum 5 ani

Ok. Am o nelamurire. Daca omor pe cineva si anunt politia nu e devl ajuns sa fiu arestat?
Raspunde

CALIN

Acum 5 ani

Sa ne spuneți și noua acele evidente care indicau faptul ca a fost 'mână criminala'? În condițiile în care în momentul sosirii echipajelor, farurile masinii erau aprinse.. Iar partea cea mai afectată era o zonă care avea în componentă 'un manunchi' de conductoare electrice ! Toate 'evidentele' arătau ca este scurt circuit... I s-a comunicat proprietarului, la fata locului,ca toate indiciile tind către un scurt-circuit, iar investigația nu o fac cei care vin sa lichideze focul. Proprietarul a fost invitat la sediu ISU pentru a putea sesiza acest fapt și totodată sa meargă sa depună plângere la politie pentru cercetări..
Raspunde

PRESECAN POMPILIU

Acum 5 ani

Evidențele că a fost o mână criminală au fost că întreg cauciucul dreapta spate era carbonizat, iar interiorul mașinii nu era afectat decat de căldura degajată de arderea roții. Farurile s-au aprins pentru că s-a topit izolația din plastic a firelor expuse la căldura. Și mai erau și înregistrări video ale incendiului facute cu telefonul mobil de către cei care au alertat pompierii. Dacă nu vă pricepeți, măcar scrieți in raport " cauze necunoscute", pentru a lasa pe cei de la poliție să-și facă treaba că lumea.
Raspunde

Calin

Acum 5 ani

Ati auzit de Radiatie , Convectie ,Conductie ? Si cum se poate propaga un incediu fara a fi nevoie de o energie declansatoare ? un simplu cauciuc ars , nu poate fi un semn ca a fost o mana criminala . , exact asta se intampla si in urma unui scrut-circuit . Iar cei de la politie au fost acolo , la fel si jandarmii , nu i-a oprit nimeni sa faca o ancheta / cercetare la fata locului . Dati vina pe Pompieri degeaba . Iar eu nu am auzit pe nimeni sa zica ca ar avea o filmare . Nu mai zic de fumul gros din interiorul masinii , care de obicei, este caracteristic scurt-circuitului . Si repet zona cea mai afectata a fost in INTERIORUL PORTBAGAJULUI in partea dreapta .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus