De aproape o lună circul prin oraș doar cu trotineta electrică. Cea mai bună investiție pe care am făcut-o în ultimii ani. Fac între 10 și 20 de kilometri pe zi pe trotinetă și pe lângă faptul că îmi salvează cel puțin o oră, pierdută altfel în trafic, până acum am și economisit vreo 300 de lei necheltuiți pe motorină. Și câteva găleți de poluare.
De pe trotinetă vezi altfel traficul din oraș iar haotic e un compliment pentru cum se circulă prin Sibiu, mai ales la orele de vârf. La 8, la 12 și la 4 la amiază orașul ăsta este aproape paralizat. Cozi pe Coposu, pe Milea, pe Alba Iulia, la Piața Cibin e haos, pe Constituției se stă și câte 15 minute la coadă la semafoare, în Piața Mică am stat într-o zi 45 de minute la coadă la barieră. A fost și ziua în care mi-am comandat trotineta, de ciudă și de nervi că îmi pierd timpul aiurea. E un calvar să te trezești în trafic la orele alea. Toată lumea se grăbește, nimeni nu mai ține cont de regulile de circulație, în preajma școlilor se oprește pe fiecare petec de asfalt, mai rar iese nesimțirea la iveală cum iese la orele de vârf în trafic.
Tot în această lună am avut și două accidente. Primul dintre ele cu un autobuz Tursib, pe Rusciorului, la trecerea de pietoni prevăzută cu bumpere. Veneam pe pista de biciclete iar șoferul autobuzului a intrat pe pistă ca să ocolească bumperul cu roțile din dreapta fără măcar să semnalizeze sau să se asigure, pur și simplu a tras de volan. Am aruncat trotineta și am sărit pe trotuar că altfel se suia pe mine. Câteva zile mai târziu urcam pe Transilvaniei, aceeași figură. Un șofer hotărât să parcheze în dreptul unei porți trage dreapta fără să se asigure iar de data asta n-aveam unde să mă feresc și am intrat în el. Noroc că era vârf de pantă și nu aveam niciunul mare viteză. Niciunul din ei nu a oprit, n-a schițat vreun gest că îl interesează. Nesimțire curată. Tot de pe trotinetă am apucat să studiez mult mai atent și cum se comportă șoferii în sensurile giratorii. Că dacă nu te uiți tu, ei sigur nu se uită. Din 5 mașini 4 fie semnalizează aiurea fie nu semnalizează deloc. Zici că suntem înconjurați de mașini de școală.
În curând mai vin 50 de autobuze în trafic. Dacă vor fi conduse de aceiași oameni va trebui să fim atenți la alte 50 de capcane. Urmează sistemul de bike-sharing și oricât de încântat aș fi că intrăm și noi în sfârșit în lumea bună nu pot să recomand nimănui să îl folosească drept mijloc de deplasare altfel decât pentru recreere. Că dacă le iei să te plimbi prin Subarini până la Muzeu sunt perfecte. Dacă vrei să mergi din centru până la mall, însă, ai mari șanse să o pățești. Pistele de biciclete sunt îngrozitoare, sunt pline de guri de scurgere sau capace de canal, sunt pline de pietre care te invită la următoarea pană. Sunt mult prea înguste și prea apropiate de nebunia asta de trafic încât tare mă tem că vor spori accidentele. După mine, ăsta ar fi primul pas care ar trebui făcut dacă orașul chiar își dorește circulație masivă cu bicicletele, niște piste de bicicletă decente, trasate corespunzător chiar și în intersecții și separate într-un fel sau altul de carosabil. Că data viitoare s-ar putea să se termine găleata cu noroc.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Alba Iulia , Piața Mică , Piaţa Cibin
Vizualizari: 3262
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 2 ore
@Pol-Pot
Acum 2 ore
Soso
Acum 2 ore
Bunu
Acum 2 ore
A