Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Întorși la locul faptei: Mare-i Grădina!

Întorși la locul faptei: Mare-i Grădina!

Acum doi ani, când am fost ultima oară la Grădina, restaurantul de pe Bulevardul Victoriei, am fost șocați să vedem legături periculoase între pastele Carbonara și niște prăpădiți de cartofi țărănești. De această dată, însă, am fost ceva mai meticuloși. Am încercat în două zile să vedem dacă erorile se păstrează. Într-o zi am încercat meniul milei, pardon, meniul zilei și ne-am ales cu o ciorbă de burtă și o porție de aripioare picante cu piure. Ca să fim scurți și eficienți, ciorba de burtă nu a fost deloc ce ne-am fi așteptat de la un restaurant cu pretenții, iar aripioarele ar fi fost geniale dacă ar fi fost mai multe. Muuult mai multe. Picante atât cât trebuie, numai bune să fie potolite cu un pat de piure. A fost, așadar, așa și așa. Au dat-o în bară cu o ciorbă de burtă searbădă, fără nicio noimă, pe care dacă ai distribui-o într-o parcare de tiriști te-ar tăia ăia pur și simplu. Dar pentru un restaurant de domni din mijlocul orașului merge și așa.

43877861_1757149051062701_3331558448780279808_n

Am decis, prin urmare, să revenim. Ne-am întors după vreo două zile să vedem același meniu al zilei. Nu m-a impresionat nimic, dar mi-am admirat comesenii care s-au încumetat la o ciorbă de fasole cu carne de porc și la o porție de varză călită cu trei bețe de cârnăciori. Nu-mi place varza călită, așa că am cerut din meniu, ceva atât de spectaculos, încât nu aveam cum să ratez. Eu i-aș fi zis muntele caloric, dar oamenii de aici l-au denumit ”Burgerul bunicii”. No, stați și socotiți ce vă zic acum: două felii vânjoase de mămăligă arsă pe plită, un ou de găină bătrână, brânză, felii de bacon, cât să saturi o clasă de copii. Dar din ăia turbați, care merg la școala după-masa și nu mănâncă nimic dimineața. Am înțeles ce-a vrut să zică poetul cu această denumire și mi se pare preluată din filmul corect. Chiar dacă nu neapărat în această formă, mulți decreței au mâncat așa ceva pe la bunicii lor. Era mâncarea cinstită, care dădea combustibil caloric cât să spargi toate geamurile casei și-ți rămânea loc și de energie numai cât să mănânci bătaia de după. Apoi, somn.

44041994_2023636267927620_1763219576931221504_n

Ciorba de fasole, din nou un chix. A fost un vot unanim, trei la zero, că și-au bătut joc de ea. Înțeleg că face parte din meniul zilei, dar oricât, dai un ban pe ea. Unde mai pui că se face la cazan. Chiar nu s-a găsit pic de carne prin cămara aia? N-a avut Bătrânul Sas, pare-se unicul distribuitor, ceva carne neîmpachetată în cârnați, mici și crenvurști? Păcat.

În rest, restaurantul e frumos și abundă de curățenie și verdeață, iar servirea a fost ireproșabilă. Cu puțină atenție la detalii – dacă aici poate intra mâncarea – chiar ar fi un loc unde ar fi o reală plăcere să mergi.

Am plătit un leu și alți zece peste o sută pentru ceea ce urmează: una bucată Heineken (8 lei), două bucăți limonade cu mentă (13X2= 26 de lei), două ciorbe de fasole (8X2 = 16 lei), plus încă una scoasă din meniu, că vorba negustorului, e aceeași, dar are alt preț, alți 12 lei, două porții de varză călită (13X2 = 26 lei) și un burger de-al bunicii, alți 26 de lei. Total: 111 lei. Din ce-am enumerat lipsește ceapa roșie cu care ne-am bătut de joc de persoanele cu care am mai vorbit după ce-am luat masa.

Concluzia e că Grădina e locul unde te poți relaxa la o bere, la un mei, merge și-un botez, dar trebui să fii cumpănit atunci când ceri de mâncare. Eventual dacă îi spui de la obraz ospătarului să-i zică bucătarului să nu fie zgârcit.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

6 comentarii

Lola Lolita

Acum 5 ani

"ne-am batut de joc"??? Nu mananci varza calita, dar te exprimi "varza" ...
Raspunde

Micutzul sas

Acum 5 ani

Nu sunt baietii de la Batranul Sas asociatii ? De ce va plangeti ?
Raspunde

pofticiosul

Acum 5 ani

Care asociere? N-ati auzit ca nu era carne in ciorba?
Raspunde

masterchef

Acum 5 ani

sunt amuzante cronicile astea ale "conneseurilor" de la TS. Ciorba de fasole de la Gradina, chiar si asa la meniul zilei, este cu mult peste majoritatea ciorbelor de fasole din oras, din meniurile à la carte. Si culmea, are carne, carne de pe ciolan, nu cuburi de kaizer ca in alte locuri.
Raspunde

wick

Acum 5 ani

burgerul bunicii:)))))))) bunica nu cred c-ar fi putut pronunta burger.....
Raspunde

McD

Acum 5 ani

..inca nu ati priceput ca oriunde mananci in orasul nostru ai parte de surprize...surprize...bucatarii buni lipsesc peste tot iar mancarurile sunt facute dupa retete inexistente..am avut parte de o astfel de tratatie la crama Ileana, totul lipsit de gust si savoare, sec si chiar neplacut pregatit si asezonat...pacat, odinioara erau renumiti pentru mancarea traditionala...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus