Sâmbătă,
20.04.2024
Parțial Noros
Acum
4°C

Preşedintele Iohannis, la Roma: Pacea socială în România se reclădeşte

Preşedintele Iohannis, la Roma: Pacea socială în România se reclădeşte

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat duminică seară, la Roma, că pacea socială în România se reclădeşte.

"Pacea socială în România cred că se reclădeşte. Şi avem nevoie de astfel de simboluri pentru a reclădi pacea socială şi în România şi o vom face", a declarat Iohannis, care a participat, duminică seară, la Roma, la iluminarea Columnei lui Traian în culorile Drapelului României.

Totodată, şeful statului a spus că acest eveniment i se pare emoţionant şi plin de semnificaţie.

"Mi se pare un moment deopotrivă emoţionant şi plin de semnificaţie. Columna lui Traian (...) este considerată certificatul de naştere al poporului nostru şi, iluminată în tricolor, cred că este importantă şi pentru relaţia dintre popoarele noastre, îi dă un farmec aparte, dar ne arată şi unde este istoria noastră şi sper să ne arate şi unde este viitorul nostru", a precizat Iohannis,  citat de trimisul special Agerpres.

De asemenea, preşedintele a spus că este foarte bucuros că participă la acest eveniment.

"Foarte frumos moment. Mulţumesc organizatorilor. (...) Sunt realmente emoţionat şi foarte bucuros că putem să trăim acest moment. Este senzaţional - Columna lui Traian iluminată în tricolor. Cred că un simbol mai profund, mai frumos pentru legătura între popoarele noastre nu există. (...) Este emoţionant că au venit atâţia oameni, foarte, foarte mulţi români", a mai arătat Iohannis.

iohannis 2

La sosirea la Columna lui Traian, Klaus Iohannis şi soţia lui au fost aşteptaţi de autorităţi locale şi de câteva sute de persoane, între care un grup de copii din comunitatea de români din Italia. Oamenii l-au aplaudat pe Iohannis, i-au strigat numele şi au scandat "Uniţi salvăm toată România".

Ulterior, Columna lui Traian a fost iluminată în culorile drapelului naţional, moment în care oamenii au început să cânte imnul de stat al României.

Totodată, preşedintele şi soţia lui au discutat cu copiii, s-au fotografiat cu aceştia şi le-au mulţumit celor prezenţi la eveniment.

Cuplul prezidenţial a participat şi la un spectacol organizat în cadrul evenimentului. La plecare, Iohannis şi soţia lui au continuat să discute cu oamenii şi să se fotografieze cu ei.

iohannis

Mai mulţi oameni au continuat să-i strige numele lui Iohannis, să aplaude şi să scandeze "Trăiască România mare!", "Trăiască Sibiul!", "Uniţi, salvăm toată România!", "România, trezeşte-te?", "PSD, ciuma roşie" şi "Vrem acasă, hoţii nu ne lasă!".

Evenimentul a avut loc în cadrul vizitei de stat pe care Klaus Iohannis o efectuează în perioada 14 - 17 octombrie în Republica Italiană.

Vizita lui Klaus Iohannis în Republica Italiană are loc în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi al aniversării a 10 ani de la ridicarea relaţiei bilaterale dintre România şi Italia la nivel de Parteneriat strategic consolidat.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, aceasta este prima vizită de stat din ultimii 45 de ani în Italia a unui şef al statului român.

Luni vor avea loc convorbiri oficiale cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, pe teme legate de Parteneriatul strategic consolidat dintre cele două ţări şi de cooperarea în plan european, internaţional şi securitar.

Agenda vizitei mai include întrevederi oficiale cu preşedintele Consiliului de Miniştri al Italiei, Giuseppe Conte, preşedintele Senatului, Maria Elisabetta Alberti Casellati, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

9 comentarii

HOP

Acum 5 ani

care pace ? ce tot vorbeste presedintele azi se da O.U.G. pe justitie ,se modifica,se ciunteste ,scapa hotii,se legifereaza furtul...si seful statului,scrie de pace ...unde? din Italia se vor vedea lucrurile asa (da nu-i asa dle .presedinte schimbati consilierii aia care nu ne-au fost de folos atitia ani
Raspunde

chivuta din teleorman

Acum 5 ani

Are interes si domnia -sa sa se legifereze furtul...
Raspunde

HOP

Acum 5 ani

.......s-au faptul ca astia de conduc tara se imprumuta intr-o veselie ca sa plateasca pensii,ajutoare sociale,o numiti PACE ? AR TREBUI SA STRIGATI IN GURA MARE CA POPORUL ASTA-I CONDAMNAT SA PLATEASCA I( DATORII FACUTE DE IRESPONSABILI !)
Raspunde

Sasoaica

Acum 5 ani

DECEBA(cel mic) la imparatul Traian !!
Raspunde

vermyss

Acum 5 ani

cu siguranta totul se cladeste in timp si cu consecventa
Raspunde

gigi contra

Acum 5 ani

Asa grait-a vermyss... Lasa intelepciunea pt. anticii care se intalneau in agora... Acum nu mai e timpul si cazul pt. asa ceva... Trebuie actionat promt!
Raspunde

motanul garfield

Acum 5 ani

Prima Doamna se hlizea! Oare ce motive are sa rada intruna? m
Raspunde

cetateanul neturmentat

Acum 5 ani

Decat festivisme ca pe vremea lui Ceasca, mai bine s-a fi interesat de situatia romanilor care muncesc in Italia... Cum a spus femeia aceea> faceti ceva sa ne intoarcem acasa! Dl. presedinte era ocupat sa faca baie de multime, iar dna Carmen radea cu gura pana la urechi... Macar Ceasca si Leana lui stiau sa fie si seriosi cand era cazul...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus