X
siria-1370350289

Ce au făcut rușii timp de 3 ani în Siria: cifre paralele

Ministrul rus al Apărării a făcut bilanțul celor 3 ani de când militarii ruși s-au implicat în conflictul din Siria. Acesta a vorbit despre numărul teroriștilor uciși, dar a evitat să vorbească despre numărul civililor care și-au pierdut viața în această perioadă din cauza bombardamentelor.

Agenția rusă TASS scrie, citându-l pe Serghei Șoigu, ministrul Apărării de la Moscova, că timp de 3 ani de participare la ostilitățile din Siria, cu sprijinul Rusiei, bandele grupării teroriste ISIS (organizația interzisă în Federația Rusă) au fost complet distruse. Șoigu a participat pe 20 octombrie la cea de-a 5-a reuniune a șefilor ministerelor apărării ale Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) și ale partenerilor ”ADMM-Plus”.

Astfel, potrivit oficialului rus, au fost lichidați peste 87.500 de teroriști, iar 1.411 de localități și mai mult de 95% din teritoriul Siriei „au fost eliberate”.

Șoigu a mai adăugat că Forțele Aerospațiale ale Federației Ruse au efectuat mai mult de 40.000 de misiuni de luptă.

Oficialii ruși au evitat însă să vorbească despre numărul civililor uciși în timpul acestui război. Agennția France Press scrie, la rândul ei, că mai mult de 18.000 de persoane, dintre care aproape dintre ei fiind civili, și-au pierdut viața în timpul bombardamentelor armatei ruse în Siria.

Datele organizației britanice Syrian Observatory for Human Rights arată că din toamna anului 2015 de când armata rusă a intervenit în Siria au fost uciși 18.096 de oameni. „Acest număr include 7.988 de civili sau aproape jumătate din numărul total al morților”, a spus Rami Abdel Rahman, șeful organizației, citat AFP.

Conflictul militar din Siria durează din 2011.

Organizațiile privind drepturile omului au atenționat în repetate rânduri că bombardamentele militarilor ruși distrug infrastructura civilă, inclusiv spitale. Voluntarii de la „Căștile albe” au menționat într-un raport că din cauza atacurilor militare au fost distruse 19 școli, 12 piețe publice și 20 de instituții medicale, precum și 21 de centre proprii.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dumitru

    Si reporterii vostrii de la fata locului ce spun ? Va marginiti a lua info de unde da Dumnezeu si sa le reproduceti fara a avea certitudinea lor. Orice conflict este un fapt rāu . Au omorat si rusii cât si aliatii civili nevinovati . Nici unii , nici ceilalti nu aveau ce cauta acolo. Si oare ISIS ul a cui creatie este ?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact