Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

”Rețeta” portugheză a medicilor sibieni

”Rețeta” portugheză a medicilor sibieni

Pentru a-și dovedi valoarea academică pentru care sunt remunerați, dar și pentru a avansa în cariera universitară, medicii trebuie să publice articole de specialitate în publicații științifice. Nume grele din rândul medicilor sibieni (Bratu, Chicea, Tănăsescu, Boicean ori Ognean) au publicat astfel de articole într-o revistă dintr-un domeniu diferit profesiei lor, ”Știință și tehnică vinicolă”. Revistă din Portugalia. Dar nu în adevărata revistă despre vinuri din Portugalia, ci într-o versiune piratată a acesteia.

”Ciência e Técnica Vitivinícola” (Știință și tehnică vinicolă) este numele unei reviste din Portugalia, care apare din 1982 și, potrivit descrierii proprii, este un ”jurnal științific care publică lucrări originale, note tehnice și revizuiri bibliografice ale diferitelor domenii ale științei și tehnologiei din sectorul viticulturii și cel vinicol”. Revista devine relevantă pentru cadrele universitare sibiene pentru faptul că este recunoscută de sistemul internațional ISI Thomson Reuters (adică cei care publică în astfel de reviste cotate ISI primesc ”puncte de cercetare”, care le atestă valoarea).

Articolul apărut în septembrie 2016 Articolul apărut în septembrie 2016

Tocmai aceste puncte de cercetare le-au urmărit medicii sibieni atunci când, în septembrie 2016, apărea în revista ”Știință și tehnică vinicolă” din Portugalia articolul ”Omentum overlay in laparoscopic prosthetic treatment of postincisionl and umbilical hernias” (un articol despre tratamentele herniei). Articolul este semnat de nume cu rezonanță în medicina sibiană și nu numai: Dan Georgian Bratu (președintele Colegiului Medicilor din Sibiu, medic primar și șef de lucrări al Secției Chirurgie 2 din cadrul Spitalului Județean Sibiu), Radu Chicea (cel care a condus din postura de director medical Spitalul Județean, în prezent șeful Secției Obstetrică Ginecologie al acestui spital), dar și Ciprian Tănăsescu (medic primar și șef de lucrări al Secției Chirurgie 1 din cadrul Spitalului Județean Sibiu) și Alin Florin Mihețiu (medic specialist în chirurgie, în cadrul Spitalului clinic județean). Totodată, coautori ai acestor articole sunt medicii Adrian Boicean (medic primar interne, reprezentantul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu în Consiliul de administrație al Spitalului județean) și Livia Ognean (șefa secției de Neonatologie din cadrul Spitalului județean Sibiu, una din cele mai cunoscute nume din medicina sibiană prin activitatea sa inclusiv filantropică).

Mii de puncte și ”o plasă”

Medicii mai sus amintiți, în afara altor conexiuni care îi leagă, sunt semnatari ai acestui articol în calitate de cadre universitare ale Facultății de medicină din Sibiu. Iar prin publicarea articolului în discuție, cei șase medici au strâns 1.000 de ”puncte de cercetare” împreună (ca termen de comparație, un punct de cercetare este echivalentul unei ore de muncă în grilele universitare). În afara acestui articol, în revista portugheză de vinificație au mai apărut în octombrie și noiembrie 2016 și alte cercetări semnate de aceiași medici sibieni, recompensate, la fel, tot cu câte 1.000 de puncte.

Revista de viticultură în care au fost publicate articolele este de găsit, on-line, la adresa ciencia-e-tecnica.org și este o versiune-pirat a ”adevăratei” reviste ”Știință și tehnică vinicolă” din Portugalia. De altfel, pe prima pagină a site-ului ”adevăratei” reviste de viticultură și vinificație din Portugalia, cotată ISI, care este de găsit la adresa www.ctv-jve-journal.org, este publicat un avertisment referitor la această situație. ”Conducerea editorială avertizează toți autorii care doresc să își publice articolele în «Știință și tehnică vinicolă» că această revistă a fost piratată și, prin urmare, articolele trebuie trimise spre publicare prin intermediul acest site autentic. În plus, publicarea în această revistă nu este taxată. Versiunea piratată a site-ului este ciencia-e-tecnica.org, prin intermediul căreia este solicitată o taxă de publicare de 454 de dolari americani. Vă rugăm să nu vizitați versiunea piratată a acestui site și să vă alertați colegii sau ceilalți membri ai instituției dumneavoastră asupra acestei probleme. Din moment ce eforturile autorităților portugheze de a rezolva această chestiune penală nu au avut succes, răspândirea acestui avertisment este singura cale de a minimiza problema”, este avertismentul scris pe prima pagină a ”adevăratei” reviste, într-un chenar galben.

adevarata revista de viticultura

Pe site-ul ”adevăratei” reviste de viticultură și vinificație din Portugalia este afișat un mesaj referitor la varianta piratată Pe prima pagină a site-ului ”adevăratei” reviste de viticultură și vinificație din Portugalia este afișat un mesaj referitor la varianta piratată

Dr. Adrian Boicean este și prodecan al Facultății de Medicină din Sibiu. Pentru Turnul Sfatului el a descris situația articolelor din Portugalia drept ”o plasă”. ”A fost o păcăleală de revistă. «Am luat o plasă» din cauza unor clone de pe internet. Le-am verificat, răsverificat, am cerut o părere suplimentară, în final s-a dovedit o escrocherie. Erau două versiuni piratate, nu ne-am putut imagina că există două versiuni piratate ale acestei reviste. Nu știu cine a făcut această păcăleală. Mergeți pe fir și încercați să dovediți. Nu a convenit nimănui să ne vedem cu banii luați pentru o prostie. Învățătură de minte”, spune dr. Boicean.

El arată că medicii sibieni au găsit de cuviință să publice într-o revistă despre vinuri din Portugalia deoarece aceasta avea ”secțiune de «varia» în care puteai să publici și medicină sau, cel puțin aparent, era situația aceasta”. Întrebat dacă a profitat cineva de pe urma punctelor de cercetare acumulate din revista-pirat, Boicean a respins ideea. ”Din câte știu ne-am ferit după aceea și cu asta-basta”.

De ce?

”Punctele de cercetare” ale fiecărui cadru universitar titular sunt contabilizate la Sibiu prin așa-numitele tabele SIEPAS (Sistemul integrat de evaluare a performanțelor academice și științifice). Acest sistem are rolul de evaluare anuală a cadrelor didactice, printre altele. În plus, este și un instrument de departajare a celor care doresc să evolueze în ierarhia academică. Practic, aceste tabele SIEPAS devin parte a dosarului de concurs pentru cei care vor să promoveze.

În luna aprilie a acestui an, Turnul Sfatului a solicitat acces la dosarele de concurs ale candidaților admiși pentru posturile de conferențiar universitar și profesor universitar, posturi create în cadrul Facultății de Medicină “Victor Papilian“ Sibiu în perioada 2015 – 2017. Singurul răspuns la această solicitare a venit la începutul lunii mai. ”Vă informăm că solicitarea dumneavoastră a fost înaintată Oficiului juridic al Universității «Lucian Blaga» din Sibiu”, a transmis prof. univ. dr. Mihaela Cernuşcă-Miţariu, decan al Facultății de Medicină. Alt răspuns nu a mai fost formulat.

Demersul Turnul Sfatului s-a vrut unul de a verifica supozițiile potrivit cărora unele avansări au fost realizate și pe baza unor astfel de articole precum cele publicate în versiunea piratată a revistei din Portugalia. ”Să publici un articol într-o revistă cotată ISI este un demers deloc facil. Este nevoie de luni de muncă, iar articolele sunt mai apoi recenzate de comisii de specialitate, care îți pot fie solicita completări, fie îți pot respinge articolul de la publicare. Prin urmare, cel mai la îndemână pentru cineva care vrea să avanseze profesional fără dureri de cap este să caute astfel de tertipuri”, a fost una din informațiile primite de Turnul Sfatului. În condițiile în care accesul la respectivele dosare de candidați nu a fost facilitat, Turnul Sfatului a reușit, totuși, să verifice câteva din tabelele SIEPAS întocmite de către medicii profesori universitari mai sus menționați. Iar articolele din ”piratata” versiune a revistei din Portugalia apar în acele tabele SIEPAS consultate de Turnul Sfatului.

”E foarte ușor ca cineva să îți murdărească numele”

La o interogare a motorului de căutare Google am găsit două dintre articolele publicate în ”Ciência e Técnica Vitivinícola” în CV-ul doctorului Ciprian Tănăsescu, CV publicat pe site-ul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București. Contactat de Turnul Sfatului, dr. Tănăsescu a respins, inițial, ideea că vreunul din articolele publicate în Portugalia s-ar putea regăsi și în CV-urile sale. Iar strict referitor la articolul publicat în septembrie 2016, dr. Tănăsescu a arătat că nu a dat mare importanță acelui episod, că nu s-a implicat în demersurile de publicare a acelui articol și că a sa contribuție a constat în a oferi rezultatele unor cercetări proprii doctorului Dan-Georgian Bratu. Care, la rândul său, a folosit respectivele rezultate pentru a completa articolul publicat mai apoi în revista de vinuri. ”În general, cine publică adună materialele de la toată lumea și își asumă publicarea materialului în revista în care decide. Domnul doctor Bratu este un om foarte serios. Eu știu că el se documentează foarte bine. Dacă a căzut în această capcană, cred că este fără intenție. Din punctul meu de vedere”, spune dr. Tănăsescu.

El mai susține că articolele publicate în revista din Portugalia nu au fost folosite pentru a obține vreun beneficiu și că promovarea sa în cadrul Facultății a fost obținută înainte de acest episod. ”Am șase sau șapte articole ISI, printre acestea nu figurează și acest articol în dosarul meu de concurs. S-ar putea să apară într-un CV, dar concursul a avut loc înainte de publicarea acestui articol. Sută la sută. De fapt, eu am peste 150 de articole, toate publicate în reviste medicale, dar acesta nu știu cum a apărut în CV”, explică dr. Tănăsescu.

Solicitat să aprecieze modul în care medicii – cadre didactice mai pot publica articole cotate ISI, dr. Tănăsescu spune că în prezent acest lucru este foarte dificil, în special pentru chirurgi. ”În România e foarte greu să publici articole cotate ISI. În primul rând pentru că, în România, suntem foarte în urmă cu ceea ce înseamnă dotarea cu tehnologie a chirurgiei. Prin urmare, e foarte greu să aduci ceva nou în chirurgie, căci noutățile sunt cotate ISI. Operațiile sunt standardizate de ani întregi, e foarte greu să vii cu ceva nou. Și atunci, noi încercăm pe studii mari, de pacienți, să aducem cercetări care să fie publicate în reviste cotate ISI. Dar și așa e foarte greu”, declară dr. Tănăsescu. În contextul articolelor din Portugalia, el mai face o precizare. ”E foarte greu să îți faci un renume și muncești foarte mult și e foarte ușor ca cineva să îți murdărească numele”.

”Îmi asum întreaga responsabilitate”

Principalul autor al textului din revista portugheză este dr. Dan Georgian Bratu, cel care din 2016 conduce Colegiul Medicilor în Sibiu. De altfel, el a ținut să își asume întreaga responsabilitate pentru întreaga ”aventură portugheză”. ”Acest articol este rezultatul unui studiu foarte serios condus de mine, în cadrul unui grant, pe o perioadă de un an. Am operat pacienții de hernie și le-am «plantat» niște plase din polipropilen. Apoi, în cadrul studiului, am relevat modul în care pacienții au răspuns la acest procedeu, modul de recidivă comparativ cu alte procedee și așa mai departe”, afirmă dr. Dan Bratu, pentru Turnul Sfatului.

Studiul a ajuns să fie publicat într-o revistă de vinuri din Portugalia deoarece, în România, nu mai există reviste de chirurgie care să fie cotate ISI. ”Și nici măcar o reglementare care să spună în ce reviste ai voie să publici. Și așa a existat acea căutare a unor reviste”, amintește dr. Bratu. ”Căutarea” a fost realizată împreună cu dr. Alin Mihețiu, iar drept punct de pornire este prezentată o listă de reviste ISI care a fost publicată, în trecut, pe site-ul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). Lista are peste 300 de pagini și indică numele a peste 9.000 de reviste cotate ISI, printre care și revista din Portugalia, în discuție, aleasă mai apoi de medicii sibieni. ”Această revistă apare ca fiind cotată ISI, cu factor de impact. Acesta este motivul pentru care a fost aleasă și verificată cu mijloacele pe care le aveam. Dar, pentru mine, detaliile acestea sunt limbi străine, nu am avut niciodată capacitatea de a spune că e o revistă piratată sau nu... Eu pot să opereze, pot să scriu. Și nu pot decât să îmi asum întreaga responsabilitate”, afirmă dr. Bratu.

De când se știa de ”piraterie”?

Președintele Colegiului Medicilor mai susține că nici el nu a avut vreun beneficiu de pe urma articolelor publicate în Portugalia. ”Eu opereze sute de cazuri, acestea mi-au construit, de fapt, CV-ul. Care, fără acest articol din revista din Portugalia, satisface întru totul condițiile de promovare la postul de conferențiar universitar. Am alte patru articole cotate ISI, 14 articole BDI (o altă clasificare în domeniul cercetării – n.r.), sunt coautor a șapte cărți, în cazul a trei cărți sunt autor principal și am trei granturi de cercetare, într-unul fiind director, iar în celelalte membru. În afară de asta mai am peste 120 de articole CNSIS”, enumeră dr. Bratu.

Despre faptul că revista din Portugalia în care au apărut mai multe articole ale medicilor sibieni este piratată, Dan Georgian Bratu susține că a aflat abia în ziua întâlnirii cu redactorul Turnul Sfatului. ”Dacă se dovedește că este o variantă piratată mi se pare cât se poate de firesc să scot respectivul articol din CV”, apreciază dr. Bratu.

Din discuțiile cu ceilalți medici, rezultă că dr. Bratu este ultimul care a aflat despre ”pirateria” din Portugalia. Dr. Adrian Boicean spune că a aflat de câteva luni, termen reiterat, de altfel, și de dr. Livia Ognean. ”Nu a fost alegerea mea unde să fie publicat acel articol. Eu m-am ocupat doar de partea de verificare a traducerii în limba engleză. Din punctul meu de vedere, nu a fost rea-voință”, a declarat Livia Ognean, pentru Turnu Sfatului.

Dr. Radu Chicea nu a dorit să discute cu redactorul Turnul Sfatului. ”Eu cu ziarul dumneavoastră am avut o experiență extrem-extrem de neplăcută, așa că prefer să nu comentez”, a scurtat discuția dr. Radu Chicea, cel care l-a precedat în fruntea Colegiului Medicilor pe dr. Dan Bratu. Experiența la care face referire dr. Chicea a avut loc în 2016, când el conducea spitalul din funcția de director medical. Atunci, în urma unei sesizări, Turnul Sfatului a publicat un articol despre saltele pline de pete ale salonului septic din clinica de ortopedie, articol care a generat mai apoi o serie de reacții publice. Printre care și un editorial amplu dezbătut mai apoi.

Nici decanul Facultății de Medicină din Sibiu, Mihaela Cernuşcă-Miţariu, nu a dorit să ofere declarații, deocamdată. ”Sunt maxim prinsă în următoarele două săptămâni. Nici ce am acum în program nu cred că apuc să le fac. Cu altă ocazie”, a declarat dr. Mihaela Cernuşcă-Miţariu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

Gigi contra

Acum 5 ani

Sa faci pe tine,nu alta :)))..de ras- sau de plâns .." somitati" sibiene in ospiciu lu Bahus....
Raspunde

nobody like everybody

Acum 5 ani

Nimeni nu a avut nici un beneficiu de pe urma publicarii articolelor. .....Ce frumos, ce inaltator! Doar de dragul profesiei au facut - o ! Induiosator! Hai sictir jegurilor! Oameni ca voi nasc coruptia in sistemul medical romanesc ATENTIE! Eu nu va judec ca medici, sper ca sunteti buni, cei mai buni din domeniile voastre. Eu va judec caracterele de oameni, si daca ma faceti sa imi fie rusine de voi nu va asteptati la respect din partea mea Sa i-o spuneti lu' Mutu ca faceti demersuri stiintifice de dragul stiintei medicale! O laie ! O faceti pentru BANI ! Manelistilor!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

adi

Acum 5 ani

Mai delene, cine ti-a scris / comandat articolul asta?!? In cine vreti sa mai dati cu parul, la comanda politica???
Raspunde

cititor 13

Acum 5 ani

chiar si Chicea....neprofesionistul....nemuritorul si nesatulul..........de functii
Raspunde

Republica Teleormăneană România

Acum 5 ani

Nu i se pare nimănui ceva ciudat că aceste somități și-au publicat articolul, rodul muncii lor în domeniul chirurgiei ÎNTR-O REVISTĂ DE TEHNICĂ VINICOLĂ!?
Raspunde

Cl.anul politic

Acum 5 ani

Nu e ciudat, e chiar îmbietor. Vinul de Porto e renumit. In vino veritas.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Maria

Acum 5 ani

Oare chiar trebuie sa aruncam cu noroi peste tot? Oare cat s-a plătit pentru articolul asta ai cui servește? Chiar și de Livia Ognean v-ati luat?
Raspunde

Popescu

Acum 5 ani

Da' ce, unii sunt intangibili, sau cum?
Raspunde

Ion Iliescu

Acum 5 ani

Crezi ca do’soara batrana e o zeitate? ....E o javra ca si caracter “particular”
Raspunde

Elena

Acum 5 ani

Este păcat sa terfeliţi munca de ani, a unor doctori care chiar sunt super buni in Sibiu. Să ne mai întrebăm de ce ne pleacă doctorii din țară?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus