Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

INTERVIU Dan Barna, despre biserică, președinție și cât de european e Sibiul: „Normalitatea o construim împreună”

INTERVIU Dan Barna, despre biserică, președinție și cât de european e Sibiul: „Normalitatea o construim împreună”

De câte ori merge la biserică, cât de proeuropean este județul Sibiu, de ce Guvernul și Parlamentul de la București dau impresia că preluarea președinției UE de către România și organizarea Summitului de la Sibiu din 9 mai sunt evenimente lăsate pe planul secund sau de ce în lista proiectelor din bugetarea participativă se găsesc rezolvarea unor probleme pe care Primăria nici nu trebuia  să le admită - citiți într-un interviu cu deputatul Dan Barna, ales pe cirumscripția Sibiu.

Ultimele date ale Eurobarometrului arată că a scăzut numărul românilor care cred că UE este „un lucru bun”. Mai mult, chiar și județele din regiunea Transilvaniei au fost împărțite: nordul ar fi mai proeuropean decât sudul. Dvs. ce părere aveți despre acest lucru?

E un efect destul de normal, pentru că ține de efectul de iradiere a valorilor europene în spațiu teritorial – cu cât o comunitate este mai apropiată geografic, fizic, prin drumuri și căi de acces de inima Europei, cu atâta în mod natural și firesc rezonează mai mult cu valorile acestea. Cu cât o comunitate este mai îndepărtată, mai estică, să-i spunem așa, probabil ponderea e ceva mai scăzută. Deci, explicația e una pur geografică, teritorială.

Cum vedeți județul Sibiu din acest punct de vedere?

În opinia mea, Sibiul este unul dintre cele mai proeuropene și mai tolerante județe din România. Spun asta pentru că la referendumul de acum câteva săptămâni Sibiul a fost top 5 de la coadă ca și participare - în condițiile în care în Sibiu avem un sediu de mitropolie, o tradiție creștină importantă. Și asta arată că oamenii, deși respectă tradiția și biserica este puternică în județ – și e foarte bine să fie așa – totuși, au înțeles că acel referendum nu era despre tradiție, familie sau spiritul României, ci era pur și simplu un referendum folosit politic pentru o încercare de validare a lui Liviu Dragnea. Și au refuzat să dea curs acestei inițiative, dând un mesaj foarte clar că nu cumpără povestea preum că „Uniunea Europeană este responsabilă de ceea e se întâmplă în România” sau că „UE este pericolul care ar afecta sufletul românesc”. Concluzionez că, de fapt, în Sibiu avem cu adevărat cetățeni ai Europei, ai României, care asumă și vor să trăiască în valorile europene ale unei societăți modern, tolerante și deschise.

Dacă tot am pomenit despre acest subiect – dvs. personal sunteți creștin? Când ultima dată ați mers la biserică?

Ultima oară am fost la o nuntă sau la un botez, adică la tradițiile acestea frecvente ale spiritului creștin, să-i spunem așa, ale familiei din România. Sunt ortodox, fără doar și poate. Nu sunt practicant, în sensul de a merge în fiecare duminică la biserică. Dar am o relație directă și personală cu Dumnezeu, nu este nicio problemă din punctul acesta de vedere, dar am fost din primul moment foarte explicit în argumentul că România nu avea nevoie de această modificare a Constituției, pentru că chestiunea privind căsătoriile între persoanele de același sex nu este de actualitate pentru societatea din România. Familia e foarte clar reglementată, Codul civil menționează că în România în prezent căsătoriile pot fi doar între bărbat și femeie, deci legislația nu punea niciun fel de problemă. Iar acest orgoliu pe care ne-am gândit noi, sau Coaliția pentru familie s-a gândit că e îndreptățită să-l aibă, de a „reglementa” o „problemă” pe care ne-o imaginăm că ar avea-o generațiile următoare, este nejustificat.

Noi avem în continuare probleme legate de lipsa autostrăzii peste Carpați la 100 de ani de Românie, avem probleme legate de spitale murdare în care oamenii intră cu gripă și ies cu infecții nosocomiale, avem o problemă de manuale din care copiii învață greșit sau stâlcit limba română. Acestea sunt probleme reale de care le pasă cetățenilor.

În scurt timp, România va prelua președinția UE, iar pe 9 mai 2019, la Sibiu, va fi organizat un summit al liderilor europeni. Pe de o parte, Guvernul a solicitat mărirea numărului de funcționari printr-o ordonanță, adoptată de Parlament. Pe de altă parte, la Sibiu se vorbește despre incapacitatea Aeroportului de a face față fluxului de oficiali europeni, despre necesitatea modernizării spitalului de urgență etc., investindu-se în același timp în două concerte. Se creează impresia că aceste două evenimente au fost uitate de autorități sau n-ar părea importante, deși ține de imaginea țării. Cum vedeți dvs. situația?

Vreau să ieșim din logica aceasta a lipsei resurselor sau banilor ca scuză pentru incompetența crasă. În realitate, slaba și deficitara pregătire a României pentru preluarea președinției UE și întârzierile legate de organizarea Summitului țin, de fapt, de incompetența actualei guvernări și de incompetența celor care au aceste atribute de a organiza cele două evenimente majore. Este prima președinție pe care România o preia în istoria sa de membru al UE. Asta vine și din faptul că acest guvern al României funcționează ca o casă de avocatură a lui Liviu Dragnea. Acest guvern nu guvernează pentru România – nu se ocupă nici de infrastructură, nici de politică externă, nici de spitale regionale, nici să evite ca elevii să primească manuale pline de greșeli. Acest guvern al României își folosește toată energia și resursele pentru a da ordonanțe pentru a pune DNA pe butuci, pentru a distruge Codul penal și Codul de procedură penală pentru a redistribui procurorii și a scoate procurorii din dosare – toată energia e folosită într-o singură direcție. Și atunci e evident că pe teme majore pentru societate avem întârzieri care nu sunt justificate de lipsa resurselor. Pentru că nu lipsa resurselor bugetare sau faptul că în marja unui summit există un concert – nu asta face calitatea evenimentului, ci experții, capacitatea de planificare, obiectivele stabilite, obiectivele pe care România și le stabilește pentru acel summit, purtătorii de mesaj, construcția acelor mesaje – adică sunt elemente care țin de management de proiect, domeniu de care actuala guvernare este pur și simplu incompetentă.

Și atunci care e soluția? Despre faptul că România va prelua președinția UE sau că la Sibiu va fi organizat un summit nu se știe de ieri-de azi.

Soluția este ca acest guvern să plece. USR propune organizarea alegerilor anticipate, pentru ca în termen foarte scurt România să aibă șansa unei guvernări competente care să repare ce se mai poate repara din deteriorarea poziționării noastre în politica externă.

 

Cum apreciați activitatea actualului primar de Sibiu, Astrid Fodor?

După cum știm cu toții, Sibiul continuă să fie unul dintre orașele model și exemplu a ceea ce înseamnă spiritul civic din România. Vedem o implicare a cetățenilor și autorităților semnificativă, vedem o mișcare „Vă Vedem” care este de notorietate națională și care este multiplicată prin alte părți tocmai prin puterea exemplului și consecvența cetățenilor săi. Sunt foarte mândru de acest oraș.

USR va avea o candidatură pentru Primăria Sibiu la următoarele alegeri?

Foarte probabil USR Sibiu va avea un candidat la alegeri – este un lucru firesc.

Referitor la poziția USR în politica din România, ultimele sondaje arată că partidul pe care îl conduceți este depășit de Mișcarea România Împreună, pe care o conduce Dacian Cioloș. Cum comentați?

N-aș spune că suntem mai jos – marja acelor sondaje este de 3%, iar diferența de la o lună la alta este de jumătate de procent în sus sau în jos într-o parte sau în cealaltă. Ceea ce se vede foarte ușor este că cele două grupări care au un ADN politic comun – USR și MRÎ – împreună sunt în zona de 20% cu potențial de creștere, ceea ce arată că perspectiva unei cel puțin alianțe în perioada următoare pare să fie o decizie corectă din punct de vedere a logicii politice.

Veți mai candida pentru un mandat la conducerea partidului?

Am în vedere acest lucru, pentru că, vă spuneam, USR este un proiect pe termen lung, la care m-am angajat și pe care vreau să-l dezvolt cât de mult voi avea resurse, înțelepciune și putere.

Cu ce probleme vin sibienii la biroul parlamentar de aici, din oraș?

Sunt foarte diverse: de la nivelul apei din barajele din jurul Sibiului la problema părinților cu copii cu dizabilități care au nevoie de logoped sau diverse tipuri de servicii care nu sunt furnizate așa cum ar trebui să fie, la probleme legate de administrare, blocuri etc. E o diversitate – n-aș spune că e un specific al Sibiului.

Ce părere aveți despre proiectele eligibile în cadrul programului Bugetare participativă - n-ar trebui să fie preocuparea administrației locale?

Exact asta e ideea ale bugetării participative – proiectele pe care autoritatea trebuie să le facă sunt foarte multe. În fiecare an, primăria își propune în buget câteva. Cetățenii, la rândul lor, sunt întrebați în cadrul acestui mecanism care sunt cele mai importante. Și dacă ei decid că vor un Smart City Bus, un autobuz care să plimbe turiștii prin oraș, să le ofere informații, atunci să-l facă. Da, e un proiect care ar fi putut să-l facă Primăria, dar îl face ca urmare că cetățenii cer acel proiect. Sau dacă vor semaforizare inteligentă sau jocuri educative în grădinițe. Bugetarea participativă tot de autoritatea locală ține, nu face altcineva proiectul.

Mă refeream la rezolvarea unor probleme, precum asigurarea școlilor cu săpun lichid sau amenajarea de coșuri de gunoi etc.

E adevărat, dar eu cred că normalitatea ne-o construim împreună.

Despre OUG privind legile justiției, liderul PSD Sibiu spune că prin aceasta se aduce normalitatea și că cei care critică documentul n-au niciun argument. Dvs. ce credeți, ce aveți de criticat?

Păi nu e foarte mult de criticat în momentul în care prin această ordonanță Liviu Dragnea a concediat procurorul din dosarul Tel Drum. Orice altă explicație se încearcă pentru cetățeni, interesul superior... Gândiți-vă că în scrisoarea protestatarilor interni din PSD, semnată de câțiva lideri PSD din țară, scria negru pe alb că ei de fapt nu pot să vândă povestea cu amnistia și grațierea cum că ar fi pentru cetățeni, pentru că oamenii se prind că e vorba de Liviu Dragnea. Despre asta e vorba – avem o gașcă de infractori care conduc în momentul de față România și care încearcă să le spună românilor că infractorii care-și fac legi pentru ei fac ceea ce e necesar pentru societate, ceea ce este o minciună sfruntată și ordinară (...)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

19 comentarii

A

Acum 5 ani

Sibiul e un exemplu - haha, poate negativ. Administratia locala actuala e foarte aproape se cea a lui Firea.
Raspunde

Dumi

Acum 5 ani

„Vă Vedem” ce legatura are cu Fodor??? Stiu ca protestul este la PSD nu la Primarie?!?!?!? Finanteaza cumva Primaria protestul???
Raspunde

Dumi

Acum 5 ani

intrebarea era: Cum apreciați activitatea actualului primar de Sibiu, Astrid Fodor? Raspunsul : un ocol al Pamantului cu "va vedem" si alte prostii... Rapunsul corect trebuia unul simplu (buna, suficienta sau insuficienta) Sunteti fara coloana domnule!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

S

Acum 5 ani

@dumi Răspunsul l-a dat prin faptul că USR o sa aibă candidat la primărie. Deci e clar că nu sunt mulțumiți Fdgr trebuie sa fie puternic în continuare în Sibiu, dar nu cu Fodor in fata. E cam depășită.
Raspunde

The Buleni

Acum 5 ani

Vrem primar oltean sa ridicam Sibiul din asuprirea străină!
Raspunde

periscop

Acum 5 ani

@the buleni La Câineni n-aveți decât să puneți ce primar vreți.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

bibi

Acum 5 ani

Barna ist ein guter Junge. Er tut was er kann.
Raspunde

eu

Acum 5 ani

Este foarte ortodox... a uitat și când a fost ultima dată la biserică. Bineînțeles că are o relație personală cu Dumnezeu, asemenea a două persoane care se urăsc, care și ele au o relație personală. Un tip șters, impus și împins în față de forțe străine României. USR este principalul partid de așa zisă "europenizare" a țării adică de ștergere a tot ce înseamnă autentic și tradițional românesc, de la istorie, tradiții și până la credința adevărată în Dumnezeu.
Raspunde

vasile

Acum 5 ani

Ai gresit stimabile, referendumul era pentru salvarea generatiilor urmatoare de la problemele pe care cei 'avansati' din vest le au si la care nu mai pot face nimic, in ciuda majoritatii crestine de acolo. Faptul ca o lege spune cum este casatoria este egal cu zero. Daca prin absurd ajungeti voi majoritari in parlament, este prima lege pe care o s-o modificati. Daca era modificata constiutia era mai greu sau chiar imposibil. Cei 3.5 milioane de romani care au votat DA, vor avea grija sa nu treceti pragul electoral. Daca ai merge macar odata pe an la biserica ti-ai da seama care sunt valorile crestine
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

zzz

Acum 5 ani

ia zi, vasilica, japonezii ce probleme au de le merge demografia in jos? dar chinezii? si pe aia i-au napadit LGBTistii? numai buruieni aveti in cap...
Raspunde

2cents

Acum 5 ani

@Barna: Normalitatea este deja construita noi trebuie doar sa o pastram. Alte lucruri putem construi impreuna dar nu normalitatea. Cum vreti sa ii ziceti: Noua Normalitate, sau cum?
Raspunde

2cents

Acum 5 ani

@Barna: In privinta "orgoliului" nejustificat asupra "problemei" care nu va aparea niciodata, aveti curaj sa puneti un pariu? Pariati ca in viitor, generatiile ce vin nu se vor lovi de problema asta imaginara? Parerea mea e aici e vorba doar de ipocrizie de politician/activist care stie foarte bine ce a facut/face/va face dar care spune prostimii ceea ce crede el ca vrem sa auzim.
Raspunde

Parinte, votez PARINTI cu gandul la viitorul copiiilor nostri!

Acum 5 ani

Reporterul intreaba f pertinent de sapun la scoala, clar om cu gandul la copii. Repondentul raspunde "normalitatea ne-o construim impreuna"... Cred ca vorbesc de fdoua "normalitati" diferite. Domnul parlam are copii?
Raspunde

2eurocents

Acum 5 ani

Ai pus trei de "i" sa-si ia fiecare cati ii trebuie?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus